Daniel David răspunde solicitării sindicatelor din educație: „Nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul!”
În urma acțiunilor de protest din ultimele zile ale sindicatelor din Educație, în contextul noii legi privind măsurile fiscal-bugetare (Legea nr. 141/2025), ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj public s dresat reprezentanților profesorilor:
„Am citit foarte atent poziția și revendicările sindicatelor din sistemul de învățământ. Înțeleg dificultatea situației!”, a spus el, precizând că este conștient de disconfortul create în sistem, de pachetul de măsuri de austeritate ale Guvernului Bolojan, dar acestea sunt „necesare, nu dorite”, pentru că, a spus ministrul, „mai direct spus, nu mai sunt bani pentru plata salariilor și burselor pentru tot anul!”
Ministrul a mai precizat că normele de aplicare a legii au fost puse în consultare publică tocmai pentru a permite celor din sistem să vină cu propuneri:
„În acord cu prevederile acestei legi, am pus recent în consultare publică normele subsecvente pentru segmentul nostru de activitate, pentru a primi propuneri constructive de la oamenii din sistem, astfel încât să o aplicăm cât mai rezonabil”, a spus, joi, ministrul Educației și Cercetării.
Reamintim că profesorii au cerut miercuri, 30 iulie, demisia ministrului Educației și Cercetării în fața Ministerului Educației și Cercetării.
Tribuna Învățământului