Bullying-ul este o problemă internațională (Smith, 1999) și poate ruina vieți. Este o formă de violență care dăunează stimei de sine, dezbină oamenii și promovează prejudecățile.
Ultimele cercetări au arătat că 1 din 2 persoane a suferit o agresiune într-o anumită formă directă sau indirectă de-a lungul vieții. Această statistică șocantă arată cât de mult efort trebuie făcut pentru a preveni și stopa violența.
Într-un context academic, există un consens puternic în definirea conceptului de bullying, o agresiune care se caracterizează prin aspecte majore: intenția de a face rău, repetarea comportamentului pe o perioadă de timp și implică un dezechilibru al puterii între victime și agresor (Olweus, 1993; O’Moore & Minton, 2004; Rigby, 2002). O’Moore & Minton (2004) dezvoltă această perspectivă, argumentând că doar un incident deosebit de grav, care contribuie la intimidare, poate constitui o agresiune de tip bullying.
Bullying-ul este și un fenomen dinamic, adaptat în mod continuu la realitatea socială și la mediul înconjurător. Acesta afectează școlile din întreaga lume, indiferent de granițele naționale, geografice sau politice (Debardieux, 2003). Chiar dacă există o presupunere comună că agresiunea de tip bullying este o parte normală a copilăriei și cuprinde o violență minoră, cercetătorii spun tot mai des că bullying-ul este o problemă care poate aduce atingere stării psihologice a elevilor și, prin urmare, bunăstării personale, indiferent de trăsăturile culturale, sociale sau de diferențele economice.
În contextul actual, violența are loc în forme tot mai puternice: lupte stradale, atentate, insulte, hărțuire, hărțuire cibernetică, cyberbullying. Comportamentul violent a câștigat noi instrumente și, prin urmare, a adoptat noi forme. Fenomenul cyberbullying a fost diagnosticat cu numai câțiva ani în urmă și reprezintă orice comportament online care utilizează tehnologia și dăunează stării psihologice, emoționale, financiare și/sau fizice a unui individ sau a unui grup. Cyberbullying-ul poate fi îndreptat către persoane sau grupuri, poate provoca efecte pe scară largă (Rețeaua Europeană care abordează violența împotriva accesului la internet).
În trecut, bullying-ul s-ar fi putut limita la școală, dar acum s-a mutat în lumea online, deoarece majoritatea tinerilor are acces la smartphone-uri, laptop-uri și tablete, și prin urmare agresiunea și abuzul pot intra în casele tinerilor prin utilizarea tehnologiilor oricând, zi sau noapte. Tinerii sunt frecvent hărțuiți pe internet, apar din ce în ce mai multe cazuri de cyberbullying, iar unele au împins tinerii la marginea sinuciderii. Cyberbullying-ul are loc „atunci când cineva hărțuiește în mod repetat o altă persoană online sau în mod repetat abordează o altă persoană prin e-mail sau mesaj-text sau atunci când cineva postează ceva online despre o altă persoană pe care nu o place“ (Cyberbullying Research Center, 2016).
Cyberbullying-ul este un act agresiv, intenționat, inițiat de un individ sau de un grup, folosind mediul electronic, repetat, continuu și neîncetat împotriva unei persoane (Smith, 2008). Această definiție este simplă, concisă și cuprinde cele mai importante elemente:
¬ Conștientizarea: comportamentul trebuie să fie deliberat, nu accidental.
¬ Repetivitatea: agresiunea reflectă un model de comportament, nu este doar un incident izolat.
¬ Rănirea: ținta trebuie să perceapă că răul a fost cauzat.
Cyberbullying-ul diferă de formele tradiționale de bullying în mai multe moduri. De exemplu, Vandebosch și Van Cleemput (2009) subliniază faptul că echilibrul de putere în agresiunea cibernetică nu depinde de dimensiunea fizică, se poate baza pe aptitudini tehnologice superioare sau pe abilitatea de a-și ascunde identitatea. Computerele, telefoanele mobile și alte dispozitive electronice diferențiază cyberbullyingul de agresiunea tradițională de tip bullying.
Rezultatele psihologice și emoționale determinate de cyberbullying sunt similare cu cele ale agresiunii din viața reală. Diferența este că agresiunea de tip bullying din viața reală se termină adesea când se termină școala. Pentru hărțuirea cibernetică, nu există nicio scăpare. În ultimii ani, internetul și tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) au avut un impact din ce în ce mai important asupra vieții noastre de zi cu zi (Cross, 2009). Utilizarea tehnologiei este acum integrată în viața cotidiană a copiilor (Livingstone, 2011), iar comunicarea electronică este privită de mulți copii și adolescenți ca fiind esențială pentru interacțiunea lor socială (Kowalski, 2008).
Legătura dintre bullying și mass-media digitală și socială a creat fenomenul cyberbullying, o hărțuire cibernetică cu efecte noi și neașteptate pentru oameni. Cyberbullying-ul este o formă de violență repetată de către unul sau mai mulți oameni față de alte persoane care au fost identificate ca fiind victime prin utilizarea web-ului, folosind computerele sau dispozitivele mobile.
Cyberbullying-ul poate ascunde identitatea unui copil care hărțuiește, astfel încât să nu fie tras la răspundere decât atunci când agresiunea cibernetică este descoperită și raportată unui adult. Datorită naturii mediilor electronice, copiii pot configura conturi false sau chiar pot face un cont fals copilului pe care îl agresează. Anonymous hacking-ul cibernetic este o alta dintre faptele de agresiune cibernetică care rezultă din natura mediilor electronice, cum ar fi faptul că violența poate apărea oriunde.
Tehnologia oferă agresorilor posibilitatea de a hărțui victima indiferent de timp și loc. Prin urmare, cyberbullying-ul se produce în afara limitelor fizice din mediul școlar sau din alte locuri în care are loc hărțuirea tradițională. Agresorii nu vor să fie localizați. Fenomenul cyberbullying a crescut exponențial ca o amenințare la adresa securității online numai în ultimul deceniu. În mod statistic, hărțuirea vizează adesea utilizatorii cu viziuni politice, țintește aspectul fizic, rasa, sexul și orientarea sexuală a victimelor.
Fenomenul cyberbullying se întâlnește la nivelul: website-urilor personale, blog-uri, e-mail-uri, în texte, site-uri sociale, site-uri destinate convorbirilor (chat rooms), mesaje, fotografii, jocuri video (Feinberg&Robey, 2009). Prin definiție, cyberbullying-ul apare printre tineri. Atunci când este implicat un adult, acesta poate îndeplini definiția „cyberharassment“ sau „cyberstalking“, infracțiuni de hărțuire online care pot avea consecințe juridice și implică pedeapsa cu închisoarea.
Deși cyberbullying-ul începe de obicei la școală, implică de cele mai multe ori relația victimei cu colegii, însă incidente de hărțuire se pot întâmpla și în afara școlii. Este foarte important ca școala să investească în educarea și informarea elevilor cu privire la caracteristicile surselor media, prevenind impactul digital negativ (Chadwick, 2014).
În afară de părinți, școala ar trebui să informeze toate persoanele care pot contribui la rezolvarea situației, precum consilieri școlari, psihologi și furnizori de servicii electronice. Prin campaniile anti-bullying, mai multe aspecte vor fi identificate și se vor aplica măsuri eficiente anti-violență, promovându-se siguranța în mediul online.
Crearea unui mediu școlar prielnic, informarea asupra problemei, formarea profesorilor, elevilor, părinților și a personalului școlar, încorporarea problemei cyberbullying-ului în curriculum, publicarea de măsuri anti-bullying și asigurarea rezilienței școlare sunt câteva acțiuni indispensabile care conturează abordarea necesară în cadrul școlilor, contribuind cu siguranță la prevenirea și gestionarea violenței de tip bullying sau cyberbullying.
Ioana Șandru – dr. psiholog, Colegiul Național Mihai Viteazul, București
Articol publicat în nr. 49-50 al revistei Tribuna Învățământului
