Formarea profesională reprezintă o componentă esențială în activitatea companiei IT SoftServe, reflectată în Raportul de sustenabilitate 2023. O ilustrare în acest sens este reprezentată de SoftServe Academy, definită ca „structura prin care compania oferă cursuri și internship-uri pentru persoane din exteriorul organizației”. Anul trecut, SoftServe Academy „și-a extins oferta cu peste 20 de noi soluții de învățare, precum cursuri dedicate IA, robotică, NVIDIA Omniverse și No Code. În total, în 2023, peste 6.700 de studenți au dobândit competențe noi prin intermediul SoftServe Academy”.
În același timp, ecosistemul de învățare intern al companiei, SoftServe University, anunță că „și-a extins biblioteca de soluții de învățare cu o treime, oferind angajaților peste 12.000 de cursuri, traininguri și programe diverse. În 2023, angajații companiei au obținut un număr record de certificări de la parteneri precum Microsoft, AWS și Google Cloud”.
Pe plan extern, tot sub aspect formativ-educațional, „în 2023, prin programul global EmpowerU, voluntarii companiei au oferit instruire IT grupurilor vulnerabile, cum ar fi veteranii și familiile acestora, mamele tinere, persoanele cu handicap etc. Peste 200 de participanți din Ucraina, Bulgaria, Polonia, România, Mexic și Columbia au beneficiat de această oportunitate în 2023”.
În ansamblu, compania SoftServe reafirmă că, „în era inteligenței artificiale (IA) și a schimbărilor dinamice de pe piața IT globală, dezvoltarea talentelor rămâne un obiectiv-cheie pentru companie. Anul trecut, compania „și-a consolidat prezența globală prin deschiderea a 12 birouri noi în 9 țări și a continuat să ofere sprijin Ucrainei, donând peste 25 de milioane de dolari, de la începutul războiului. Conform raportului de sustenabilitate lansat în luna iulie, compania a obținut un număr record de 24 de premii și recunoașteri pentru sustenabilitate și brand de angajator”.
Educația de calitate, obiectiv de dezvoltare durabilă
Acoperirea internațională a companiei se extinde prin calitatea de membru al UN Global Compact, o inițiativă ce reunește întreprinderile responsabile din punct de vedere social din întreaga lume. SoftServe sprijină Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale UN și are în plan să atingă opt dintre acestea:
- 3: Sănătate fizică și mentală
- 4: Educație de calitate
- 5: Egalitatea de gen
- 8: Muncă decentă și creștere economică
- 9: Industrie, inovare și infrastructură
- 11: Orașe și comunități durabile
- 13: Acțiuni climatice
- 17: Parteneriate strategice
Maria Kucherenko, directorul departamentului de Corporate Reputation and Sustainability: „Ne aflăm într-o perioadă marcată de turbulențe majore și ne confruntăm cu provocări noi în fiecare an. Tocmai din acest motiv, programele noastre de sustenabilitate au obiective strategice pe termen lung, dar ne ajustăm abordările anual și implementăm noi soluții și inițiative pentru a dezvolta practici responsabile din punct de vedere social. Acestea sunt în beneficiul angajaților noștri, al comunităților și al mediului. Ne bucurăm să vedem că SoftServe a obținut un număr record de premii, ce reflectă în mod direct angajamentul nostru față de valorile după care ne ghidăm.”
Detalii: Raportul de sustenabilitate 2023 complet la acest link