Curs gratuit de antreprenoriat social

Pentru înființarea a 34 de întreprinderi sociale în mediul rural din regiunea București-Ilfov, Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică CATALACTICA anunță că implementează în perioada august 2024-ianuarie 2027 proiectul Inițiative de Dezvoltare a Economiei Sociale – IDES+IF, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Incluziune și Demnitate Socială.

După cum precizează inițiatorii, „cele 34 de întreprinderi sociale vor primi un total de 10.880.000 RON pentru contribui la dezvoltarea socio-economică a comunităților rurale, prin abordarea unor probleme sociale și/sau de mediu și integrarea pe piața muncii a 136 de persoane, dintre care minim 41 de persoane vulnerabile, în special tineri.

131 de potențiali antreprenori din comunitățile rurale vor urma gratuit un curs de 40 de ore de antreprenoriat social pentru care vor primi și o subvenție de 200 de lei. Ulterior, vom selecta 34 de antreprenori sociali care vor fi sprijiniți cu o finanțare de 320.000 RON / plan de afacere, pentru care vor avea nevoie și de o cofinanțare de 10%”. Doritorii se pot adresa la email idesif2024@gmail.com.

Beneficiarul proiectului ne oferă detalii asupra a ceea ce înseamnă întreprinderi sociale:

„Întreprinderile sociale sunt persoane juridice de drept privat care respectă principiile economiei sociale și reprezintă ansamblul activităților organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități și/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor aparținând grupului vulnerabil și/sau producerea și furnizarea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări.

Întreprinderile sociale trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a fi certificate:

  • activitatea desfășurată are scop social;
  • respectă principiile economiei sociale;
  • respectă următoarele criterii:
  1. acționează în scop social și/sau în interesul general al comunității;
  2. alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
  3. se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
  4. aplică principiul echității sociale față de angajați, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8.

O întreprindere socială sprijinită prin proiectul IDES+IF

  • Creează și menține ocupate 4 locuri de muncă* pentru cel puțin 14 luni în perioada de implementare și pentru 13 luni după finalizarea proiectului;
  • Asigură o cofinanțare de minimum 10% din valoarea planului de afaceri.

Persoanele fizice care înființează afaceri nu trebuie să aibă calitatea de asociați majoritari în structura altor întreprinderi (inclusiv Persoane Fizice Autorizate, Persoane Fizice Independente, Întreprinderi Individuale, Întreprinderi Familiale etc.) la data semnării contractului de subvenție”.

*În cadrul întreprinderilor sociale înființate este obligatoriu să fie angajate DOAR persoane din mediul rural.

Distribuie acest articol!