Învăţământul românesc este în plin proces de transformare în dorinţa lui de a fi pertinent şi modern, de a articula două condiţii fundamentale, şi anume: adaptarea la specificul naţional; concordanţa cu exigenţele viitorului.
Demersul de modernizare a sistemului de învăţământ a fost marcat de dorinţa de a găsi relaţia optimă între schimbare şi continuitate, pentru că imperativul inovării nu poate fi disociat de cel al continuităţii.
În România, modificările din ultimul deceniu au caracteristici generate de profunzimea schimbărilor de sistem politic. În condiţiile actuale, este tot mai greu să desprinzi tendinţe şi linii directoare ale dezvoltării societăţii româneşti, întrucât numărul şi complexitatea factorilor ce trebuie luaţi în considerare trec dincolo de orice analiză şi prognoză. Totodată, devine tot mai incertă aplicarea metodelor clasice de previziune deoarece fie apar elemente noi, fie factorii consideraţi minori capătă o importanţă majoră sau invers.
În acest context, schimbările din învăţământ poartă amprenta schimbărilor sociale, politice, economice şi culturale.
 
Reforma este un proces de învăţare social pe termen lung, cu efecte directe asupra tuturor celorlalte direcţii ale tranziţiei.
Prin natura sa, reforma are ca obiectiv strategic modernizarea învăţământului în vederea creşterii calităţii acestuia. Pornind de la această intenţie şi de la baza ei teoretică, a fost elaborat Curriculumul Naţional, care, aşa cum afirmă autorii, „este proiectat să răspundă, în mod adecvat, provocărilor fără precedent pe care secolul următor le rezervă tinerilor aflaţi acum pe băncile şcolii. Procesul de reformă din România îşi propune să răspundă necesităţilor educaţionale actuale şi de perspectivă ale societăţii româneşti, iar pe de altă parte, să participe la compatibilizarea de ansamblu a acestuia cu structurile europene” (Curriculum, pag. 24).
În această perioadă de revoluţii (politice, sociale, cibernetice, genetice etc.), fiecare om se întreabă firesc: „Cine sunt eu?” (Întrebarea este valabilă pentru toate categoriile sociale.); „Cum să fac bine ceea ce fac?”
Pedagogia postmodernă răspunde la aceste întrebări prin următoarele corespondenţe: ataşament – pedagogia experienţelor pozitive; stimulare – pedagogia diferenţiată; experimentare – pedagogia activă; comunicare – pedagogie interactivă.
Ceea ce „produc” aceste pedagogii se proiectează în viitor. Această proiecţie se bazează pe valorile, conţinuturile şi structurile pe care le pune la dispoziţie societatea de astăzi.
„Conţinutul învăţământului este acel ansamblu coerent, organizat şi etapizat pe trepte de şcolarizare, care include cunoştinţe, convingeri, modele atitudinale şi comportamentale, concepţii despre om şi menirea sa în societate, abilităţi intelectuale, profesionale şi artistice prin care sesizează formarea unei personalităţi armonioase, în concordanţă cu cerinţele actuale şi viitoare ale dezvoltării societăţii” (N. Oprescu, „Curs de pedagogie”, 1988, pag. 35).
Într-un sens foarte larg, un curriculum este un proiect educativ care defineşte: a)scopurile şi obiectivele unei acţiuni educative;

1. b) căile, mijloacele şi activităţile folosite pentru a atinge aceste scopuri; c) metodele şi instru­mentele pentru a evalua în ce măsură acţiunea a dat roade (D’Hainaut, „Programe de învăţământ şi educaţie permanentă”, EDP, Bucureşti, 1982, pag. 83).

Definiţia dată de UNESCO, în 1975, este următoarea: „Curriculumul conţine orice acti­vitate educativă elaborată de şcoală şi dirijată spre un scop, care are loc în interiorul instituţiei sau în afara ei” („Expose’ de quelques concepts fundamentaux”).
Etimologia cuvântului este următoarea: „curriculum” = „scurtă alergare”.
Conceptul de curriculum deschide o direcţie fundamentală în proiectarea şi dezvoltarea educaţiei. El concentrează programul activităţii educaţionale în integralitatea şi funcţionalitatea sa. Aceasta se concretizează în plan de învăţământ, programe şcolare, manuale şcolare, ghiduri metodice care conduc la realizarea obiectivelor (Sorin Cristea „Dicţionar de termeni pedagogici”, Bucureşti, EDP, 1998, pag. 58).
Ca structură, un curriculum cuprinde: curriculumul formal (documentele şcolare oficiale, elaborate la nivel naţional), curriculumul comun (trunchi comun), curriculumul specializat (precizează obiectivele educaţionale specifice unor profiluri de studii), curriculumul ascuns („efectele subliminale” ale programelor şcolare: mediul clasei, relaţiile educaţionale), curriculumul nonformal (obiectivele pedagogice specifice activităţii extraşcolare, comple­mentare, dar instituţionalizate), curriculumul informal (efectele pedagogice indirecte provenite din familie, grupul de prieteni, stradă) şi curriculumul local (obiectivele pedagogice şi conţinuturile rezultate din specificitatea zonei unde îşi desfăşoară activitatea şcoala respectivă) (L. Vlăsceanu, „Învăţarea şi noua revoluţie tehnologică”, Ed. Politică, Bucureşti, 1988, pag. 110).
Aceşti termeni ai conceptelor sunt avansaţi prin intermediul Curriculumului Naţional şi reprezintă particularizări la specificul românesc ale terminologiei în domeniu, consacraţi pe plan internaţional.
Curriculumul la decizia şcolii acoperă diferenţa de ore dintre Curriculumul nucleu şi numărul maxim de ore pe săptămână, pe disciplină şi pe un an de studii, prevăzute în planul-cadru de învăţământ. Obiectivele şi conţinuturile care intră în CDS nu sunt obligatorii. Ele însă fac parte din disciplina prevăzută în planul-cadru. CDS se poate concretiza în: curriculum naţional aprofundat (CNA); curriculum extins (CE); curriculum elaborat în şcoli (CES).
CES presupune diverse tipuri de activităţi opţionale, pe care le propune şcoala sau le alege din lista avansată de la nivel central. Acest tip de curriculum poate lua următoarele forme: 1. Opţionalul la nivelul disciplinei – ofertă diferită faţă de aceea propusă de autoritatea centrală; 2. Opţionalul la nivelul ariei curriculare (interdisciplinar);

3. Opţionalul la nivelul mai multor arii curriculare (transdisciplinar).

„În sensul larg al termenului, transdisciplinaritatea implică un anumit grad de integrare între diferite domenii ale cunoaşterii şi între diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj comun, permiţând schimbări de ordin conceptual şi metodic” (D’Hainaut, op. cit., pag. 346). Folosind exprimarea plastică a lui Mohammed Allal Sinaceur, „Transdisciplinaritatea poate fi caracterizată prin aprecierea lui Platon despre arta politică: artă a ţesutului, care nu lasă niciodată să survină divorţul dintre diferitele elemente, urzeşte şi combină mereu informaţiile pentru a face din ele o ţesătură suplă şi foarte strânsă”.
Deşi în învăţământul din ţara noastră tendinţele de modernizare a planificării conţinuturilor opţionale sunt încă firave atât formal, cât şi în practică, am ales să venim în întâmpinarea dorinţelor copiilor prin cursul opţional „Tot ce-i românesc nu piere!”, în care sunt cuprinse Festivalul interjudeţean de colinde „Mugurii colindelor” (aflat la ediţia a VI-a) şi Concursul judeţean „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti din Dâmboviţa” (aflat la ediţia a IV-a).
Pe axa cultură generală – specializare, am dorit introducerea unei discipline reprezentative, interesante, atractive, cu o orientare tematică definitivă. Acest opţional îşi propune cunoaşterea tradiţiilor şi a obiceiurilor din localitatea natală, readucerea în actualitate a datinii străbune şi practicarea unor meşteşuguri specifice satului de origine.
„Tradiţiile locale vor fi revalorizate cu precădere în cadrul curriculumului la decizia şcolii, astfel încât elevii să cunoască contribuţia înaintaşilor la îmbogăţirea zestrei spirituale şi materiale a comunităţilor respective. Dialogul multi şi intercultural, posibil numai prin cunoaştere reciprocă, va fi orientat spre dezvoltarea atitudinilor de respect şi preţuire faţă de valorile şi tradiţiile proprii şi faţă de valorile şi tradiţiile celorlalţi” (Planuri-cadru de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar, Bucureşti, 1999, pag. 191).
Durata cursului opţional în derulare este de 4 ani; locul desfăşurării: Grădiniţa „Muguri de Anin”, din Aninoasa; cadrul de manifestare: Grupul de tradiţii „Muguri de Anin”, Grupul vocal „Suratele” şi „Micii meşteri”.
Forma de organizare a activităţilor este axată pe demersurile elevului (a comunica – recepţie şi emisie, a reacţiona la mediul înconjurător, a se adapta, a decide, a crea, a căuta, a explica). Învăţarea şcolară este plasată „dincolo” (trans) de disciplinele şcolare, fiind centrată pe nevoile şi interesele cognitive ale elevilor. Materiile de studiu nu sunt valorificate ca scop în sine, ci ca furnizoare de situaţii şi de experienţe de învăţare/formare.
Fiind un opţional de tip transdisciplinar, investigarea specificului naţional se bazează pe realitate, favorizând viziunea globală şi transferul cunoştinţelor în contexte diverse. Copiii analizează trecutul şi prelucrează datele obţinute, aplicând astfel strategii de căutare şi de investigaţie ştiinţifică, la nivel minimal, dar sistematic, pentru a ajunge la un nou areal de cunoaştere.
Treptat, opţionalul a devenit o activitate extraşcolară, care a oferit elevilor posibilitatea de a-şi descoperi şi de a-şi exprima personalitatea şi valoarea, de a-şi satisface curiozitatea, de a-şi învinge timiditatea şi de a le stimula independenţa în acţiune.
Trebuie să amintim opinia părintelui didacticii, Jan Amos Comenius, cel care ne sfătuia „să acordăm mai multă atenţie omului care urcă decât drumului pe care-l urmează” („Didactica Magna”, 1657).
Am urmărit ca, prin cursul „Tot ce-i românesc nu piere!”, să-i antrenăm pe elevi într-o serie de manifestări cultural-artistice, după cum urmează: participarea la evenimente locale; practicarea unor meşteşuguri; învăţarea unor melodii populare vechi; realizarea unui album cu imagini de la manifestările la care am participat, cu denumirea „Fapte în imagini”; încurajarea realizării de creaţii literare lirice şi în proză; realizarea de spectacole; întâlnirea cu personalităţi locale din ţară şi de peste hotare; realizarea unor emisiuni în cadrul televiziunilor locale.
Astfel, am încercat să punem de acord finalităţile legate de dezvoltarea persoanei (spirit critic, creativitate, autonomie, morală, sănătate), cu finalităţile legate de calitatea vieţii sociale: spirit democratic, patriotism, umanism, respect faţă de semeni.
În faţa evoluţiei rapide, a accelerării cunoaşterii umane, Grupul de tradiţii „Muguri de Anin” propune păstrarea şi reconsiderarea valorilor culturale tradiţionale. În acest sens, am formulat un set de „indicatori de pertinenţă” a curriculumului la decizia şcolii, cu aplicare la cursul opţional „Tot ce-i românesc nu piere!”, astfel: menţinerea unui echilibru între prezent, trecut şi viitor în ceea ce priveşte problematica naţională şi trebuinţele specifice ale comunităţii locale; adecvarea continuă a conţinuturilor la trebuinţele şi posibilităţile spirituale şi fizice ale elevilor; conceperea şi dozarea conţinuturilor şi a modurilor de organizare a învăţării, astfel încât elevii să fie angajaţi în eforturi cu valoare formativă care să se asocieze cu sentimente de bucurie, încredere, cooperare; orientarea prospectivă şi democratică a conţinuturilor, astfel ca pregătirea elevilor pentru înţelegerea şi construirea viitorului să devină cât mai temeinică.
Viaţa este adesea o sursă de conţinuturi pertinente, susceptibile de a fi trăite şi exploatate altfel decât în cadrul strict al sistemului şcolar.
Prin stabilirea şi derularea acestui opţional de tip transdisciplinar, tradiţiile şi valorile naţionale sunt revendicate şi redobândesc onoarea de a fi izvoare vitale ale unui curriculum adaptat nevoilor societăţii.
O educaţie „modernă” şi eficace comportă totdeauna trei dimensiuni temporale, de iniţiere în problemele trecutului, ale prezentului şi viitorului. Asimilarea tradiţiilor şi valorilor culturale naţionale constituie în acest fel premisele deschiderii spre alte culturi şi alte sisteme de valori morale şi estetice, de tip european şi universal.
„Nu există rupturi şi incompatibilităţi între cultura naţională şi cea universală, între trecut şi viitor” (UNESCO, după D’Hainaut, op. cit., pag. 282).
Educ. Maria STOICA, Educ. Marinela OPREA, Grădiniţa „Muguri de Anin”, Aninoasa