Sorin CRISTEA, profesor universitar

Teoria generală a curriculumului are ca sferă de referință proiectarea educației și a instruirii la scara întregului sistem și proces de învățământ, realizată la nivelul interdependenței pedagogice dintre cerințele de formare-dezvoltare a educatului, psihologice (definite în termeni de competențe generale și specifice) și sociale (definite în termeni de conținuturi de bază, validate de societate, la diferite intervale de timp). Funcția sa epistemologică fundamentală este cea de construcție a unui nou tip de proiect pedagogic, superior prin durabilitatea și flexibilitatea structurii sale de bază, adaptabilă permanent la condiții de realizare-dezvoltare a educației și a instruirii, aflate în continuă schimbare, în contextul deschis al sistemului și al procesului de învățământ.

Durabilitatea structurii de bază a  proiectului pedagogic curricular este evidentă la nivelul unității dintre finalitățile educației / instruirii concepute la diferite niveluri de referință (ale sistemului și ale procesului de învățământ) și conținuturile care permit îndeplinirea acestora pe termen lung, mediu și scurt prin asimilarea, interiorizarea și valorificarea optimă a cunoștințelor esențiale, teoretice (a ști) și aplicative (a ști să faci) care susțin formarea-dezvoltarea competenței educatului de a fi și de a deveni permanent, cu posibilitatea (auto) transformării sale, în timp, în propriul său  educator/ autoeducator.

Flexibilitatea structurii de bază a proiectului pedagogic curricular este necesară la nivelul soluțiilor posibile pentru adaptarea la condițiile de schimbare inerente în context deschis, care solicită acțiuni eficiente, realizabile prin metode de educație și de instruire și prin strategii de evaluare, care valorifică resursele pe care le oferă formele de organizare a activității, generale (educația / instruirea formală – nonformală), particular (instruirea frontală – microgrupală – individuală) și concrete (lecția mixtă etc.) și stilurile pedagogice disponibile (manageriale; cognitive și noncognitive; didactice / de predare, învățare, evaluare; socio-afective).

Curriculumul, ca tip superior de proiect pedagogic, este aplicabil la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ, în conceperea reformei învățământului, în reconstrucția planului de învățământ, a programelor, manualelor și auxiliarelor școlare, dar și a documentelor de planificare ale profesorului care vizează activitatea realizată în cadrul unei trepte școlare, pe an și semestre de învățământ, pe capitole și unități de instruire / învățare, pe lecții etc. În toate situațiile evocate, curriculumul are calitatea unui proiect pedagogic, superior prin capacitatea sa de concepere și realizare a educației la nivel global și deschis.

Calitatea superioară de proiect pedagogic global este probată la nivelul componentelor care asigură structura de funcționare a curriculumului la scara întregului sistem și proces de învățământ: a) finalitățile educației; b) conținuturile generale ale educației; c) metodele de educație și de instruire; d) evaluarea educației și a instruirii / în contextul sistemului și al procesului de învățământ (evaluarea de sistem și evaluarea de proces).

1. a) Finalitățile educației orientează valoric și prospectiv activitatea pedagogică de educație și de instruire la nivel de sistem (prin idealul educației și scopurile generale ale educației) și de proces (prin obiectivele generale, specifice și concrete ale educației / instruirii).
2. b) Conținuturile generale ale educației (morale, științifice, tehnologice, estetice și psihofizice) asigură substanța axiologică a materiilor școlare, raportate la valorile pedagogice generale (binele moral; adevărul științific; utilitatea adevărului științific aplicat; frumosul din artă, natură, societate; sănătatea psihică și fizică), integrate în planul de învățământ, realizabile în contextul fiecărei trepte de învățământ, pe baza programelor școlare anuale, în funcție de care sunt elaborate manualele școlare.
3. c) Metodele de educație (morală, științifică / intelectuală, tehnologică, estetică, psihofizică) sunt valorificate în procesul de învățământ, în mod special la nivel de metode de instruire sau de învățământ (didactice), implicate predominant în realizarea conținuturilor științifice / intelectuale ale educației, la toate treptele și materiile școlare (și universitare).
4. d) Evaluarea educației și a instruirii este realizată conform finalităților sistemului de educație / învățământ (idealului educației și scopurilor generale ale educației) și ale procesului de învățământ (obiectivelor generale, specifice și concrete / operaționale), prin implicarea unor strategii de evaluare inițială (cu funcție specifică, diagnostică și predictivă), continuă (cu funcție specifică, formativă și autoformativă) și finală (cu funcție specifică, sumativă / cumulativă) – angajate pedagogic pe termen lung și mediu, dar și scurt (în cadrul fiecărei lecții etc.).

Calitatea superioară de proiect pedagogic deschis este probată la nivelul variabilelor cu caracter obiectiv și subiectiv care intervin în context extern și intern.

Variabilele cu caracter obiectiv intervin în context extern și intern. În context extern deschis, variabilele cu caracter obiectiv reflectă condițiile existente în societate, la nivel cultural și economic, politic și comunitar, dar și natural (populație, climă, geografie, ecologie, sănătate etc.) care favorizează sau defavorizează, în diferite grade, proporții, nuanțe etc., realizarea-dezvoltarea proiectelor pedagogice de tip curricular. În context intern deschis, variabilele cu caracter obiectiv reflectă condițiile existente în cadrul procesului de învățământ, la nivel de: a) resurse pedagogice disponibile (informaționale, umane, didactico-materiale, financiare) care favorizează sau defavorizează, în diferite grade, proporții, nuanțe etc., realizarea-dezvoltarea proiectelor pedagogice de tip curricular; b) forme de organizare a educației / instruirii, determinate social, cu referință specială la instruirea formală (conform orarului școlar) și la instruirea frontală (cu clasa de elevi).

Variabilele cu caracter subiectiv intervin, de asemenea, în context extern și intern.

În context extern, variabilele cu caracter subiectiv, care intervin la nivel de sistem social / sistem de educație / sistem de învățământ, sunt cele care creează și întrețin o anumită ambianță educațională, generată de ideologiile pedagogice promovate direct (prin curriculumul formal și nonformal) și indirect (prin curriculumul informal, subliminal, difuz, ascuns), inclusiv prin etosul socio-educațional degajat de familie, de comunitatea locală, națională etc.

În context intern, variabilele cu caracter subiectiv sunt cele care intervin la nivel de: a) proces de învățământ – climatul educațional existent în școală, în clasa de elevi; b) activități concrete (lecții etc.) – formele de organizare a instruirii (pe microgrupe, individuală; tipul și varianta de lecție) inițiate de profesor – stilurile pedagogice promovate de profesor (manageriale, cognitive-noncognitive, didactice, socio-afective).

Materialul integral poate fi citit în numărul 4-5, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului