În pragul vacanţei de vară, cu un larg orizont deschis pentru atât de invocatele acumulări personale din surse de pregătire informală, un dialog plin de sugestii şi de informaţii pe tema posibilităţilor de cunoaştere directă a valorilor noastre istorice şi culturale nu poate fi decât de actualitate pentru elevi. În România există în acest moment 31.000 de monumente istorice, dintre care 31 se află înscrise chiar mai sus, în patrimoniul UNESCO, deci sunt considerate valori de rangul cel mai înalt, aparţinând întregii umanităţi: biserici, mănăstiri, cetăţi, Rezervaţia Naturală Biosfera Delta Dunării etc. Informaţia a fost furnizată de prof. univ. dr. Ioan Opriş, din poziţia de autoritate în domeniul cunoaşterii, cercetării şi valorificării resurselor patrimoniale. Prilejul a fost oferit de inaugurarea seriei de „Întâlniri cu liceenii“ organizate de Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), concepute sub forma unor prelegeri susţinute de personalităţi ale lumii ştiinţifice şi culturale de astăzi, urmate de discuţii libere, deschise, cu tineri pe teme de actualitate, discuţii cu tenta vizionară specifică vârstei, respectiv anvergurii intelectuale a partenerilor de dialog. Prima astfel de întâlnire a avut loc la Colegiul Naţional Ion Creangă din Bucureşti, unitate de referinţă a învăţământului nostru, cu tradiţie acumulată, mereu confirmată. Tema dialogului a reprezentat-o „Cunoaşterea istoriei naţionale, calea înţelegerii prezentului şi a edificării viitorului“.
Voi sunteţi generaţia viitoare, veţi înnoi inclusiv clasa politică
Argumentaţia şi actualitatea temei acestei prime întâlniri se regăsesc în simbolistica şi în necesara încărcătură de fapte a anului pe care-l parcurgem, când se împlineşte Centenarul Marii Uniri a românilor din 1918, după cum a precizat cu prioritate prof. univ. dr. Sorin Ivan, moderatorul dezbaterii, directorul Tribunei învăţământului, decanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste a Universităţii Titu Maiorescu. „Cunoaşterea valorilor istorice şi ale civilizaţiei româneşti – o cunoaştere corectă, obiectivă, de bună credinţă, nu distorsionată încât să pară că noi suntem «altfel» – ne ajută să ne înţelegem prezentul, arătându-ne nici mai buni, nici mai răi decât suntem de felul nostru“, a continuat profesorul Sorin Ivan, accentuând că „având o astfel de cunoaştere, putem să ne gândim şi la construirea unor idei, a unor soluţii pentru propriul viitor“. În acest sens, adresându-se tinerilor parteneri de dialog, le-a lansat o veritabilă provocare: „Voi sunteţi generaţia viitoare, veţi fi specialişti în toate domeniile socio-economice, veţi înnoi clasa politică. Printr-o sinergie cu generaţiile vârstnice, faceţi în aşa fel încât să rezulte un suflu nou, ceva durabil, valoros“.
Esenţa şi continuitatea spiritului academic
Preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, a deschis o largă panoramă asupra spiritului şi mişcării academice, pornind din vechime, de la originile platoniciene, perpetuate de marile culturi occidentale. Expunerea a urmărit evoluţia ideii şi a instituţiei Academiei de la statutul de şcoală la cel de for de consacrare ştiinţifică. În România, a subliniat, acest rol îl deţine Academia Română, fondată în 1866, cu institutele ei de cercetare. Treptat, a urmat profesorul Adrian Badea, evoluţia cunoaşterii, progresul într-o varietate accelerată de domenii ale ştiinţei au făcut necesară şi o diversificare la nivel academic. Astfel a apărut Academia Oamenilor de Ştiinţe din România, creată în 1935, trecută de-a lungul deceniilor printr-o serie de transformări şi revenită în cele din urmă la forma instituţională şi la misiunea ei definitorii. Preşedintele AOSR a reamintit esenţa programatică a exprimării AOSR în prezent, prin seria dezbaterilor şi analizelor privind zone ample ale devoltării în actualitate şi în perspectivă, precum identitatea naţională, întreprinderile mici şi mijlocii, buna guvernare în contextul războiului hibrid, unitatea naţională, teme cu o componentă importantă de adresare către tinerii aflaţi în plin proces de educaţie şi formare.
Popoarele civilizate se dovedesc blânde, atente, respectuoase faţă de trecut
O adevărată lecţie despre ce înseamnă patrimoniu şi cum ne putem raporta la acesta în mod firesc şi conştient a susţinut prof. univ. dr. Ioan Opriş. Expunerea sa a pornit de la afirmaţia potrivit căreia „popoarele civilizate sunt acele popoare care se dovedesc blânde, atente, respectuoase faţă de trecut“. Recurgând la exemple din mediul şi din existenţa la-ndemâna fiecăruia, profesorul Ioan Opriş a trecut în revistă tipurile de patrimoniu pe care, a semnalat, este bine să le percepem şi să le păstrăm, fiind cumva legaţi identitar de ele, pentru că „patrimoniul înseamnă locul unde ne-am născut, cu care mergem în viaţă, de unde ne revendicăm şi cu care ne asociem“. În acest sens, limba maternă învăţată din primele momente ale existenţei fiecăruia, ca şi imaginile receptate în diverse împrejurări ale vieţii noastre ţin de patrimoniul imaterial. În acelaşi timp, a continuat profesorul Ioan Opriş, suntem înconjuraţi de un patrimoniu material, pe care-l formează monumentele, clădirile, peisajul. Suntem şi purtătorii unui patrimoniu personal, dat de amintirea bunicilor, a străbunicilor, de experienţa transmisă de părinţi. Există un patrimoniu de credinţa transmisă de la generaţii premergătoare, caracterizat ca „fundamental pentru a ne identifica în raport cu alţii“. Într-un spaţiu al şcolii, deci al deschiderii spre formare şi informare, prof. univ. dr. Ioan Opriş a pledat pentru învăţare, făcând apel inclusiv la sursele de cunoaştere pe care le reprezintă muzeele: „În total, avem în ţară 960 de muzee, prin care putem nu numai să trecem ca simpli privitori, ci şi dobândind câte un certificat de înţelegere a ceea ce înseamnă cultură“.
Un secol de la întregirea României după un proces de lungă durată
O perspectivă complementară asupra cunoaşterii prin apelul la resursele documentare a oferit prof. univ. dr. Mihai Corneliu Lungu, cercetător de o viaţă al universului arhivelor. Pe această bază, semnalarea sa fundamentală a fost că ne găsim în anul celebrării unui secol nu de la un act de unire, cum se afirmă atât de insistent, ci a unui „secol de la întregirea României, pentru că a fost un proces de lungă durată, început în 1859 prin Unirea Principatelor Române. Ce s-a întâmplat în anul 1918 a fost posibil pentru că au existat acele generaţii premergătoare, cele care au luptat pentru idealul unirii, iar când a fost nevoie au salvat fiinţa naţională, în bătăliile din Primul Război Mondial de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz“. Coborând şi mai mult în istoria naţională, profesorul Mihai Corneliu Lungu a evocat personalitatea lui Inochentie Micu Klein, s-a referit la acte şi gesturi fundamentale, precum Supplex Libellus Valachorum şi mişcarea memorandiştilor şi a reiterat rolul esenţial în actul unirii din 1918 al lui Ion I. C. Brătianu. Mai departe, a atras atenţia că 1918 nu a însemnat încheierea procesului de unire, aceasta primind recunoaştere internaţională prin tratatele din 1920. Profundul cunoscător şi cercetător al arhivelor s-a întrebat (de fapt, a întrebat lansând o temă serioasă de analiză) în ce măsură manualele de istorie din şcoala noastră de azi satisfac nevoia de cunoaştere, de informare şi de educaţie a tinerilor, făcând observaţia că manualele în discuţie ridică semne de întrebare serioase, din moment ce se intitulează a fi de „Istorie“ în general, şi nu de „Istorie a românilor“.
Generaţia noastră este anxioasă faţă de cum suntem văzuţi în afara ţării
Moderatorul dezbaterii, profesorul Sorin Ivan, le-a adresat interlocutorilor care au umplut sala de festivităţi a Colegiului Naţional Ion Creangă întrebarea în ce măsură ideea de patriotism reprezintă pentru ei, cei de azi, o realitate a existenţei: „Cum vă raportaţi voi la patriotism? Cum îl vedeţi, cum îl percepeţi în contextul actual? Vi se pare desuet?“  O sugestie de răspuns a formulat eleva Alexandra Bogaciu, pornind de la constatarea proprie a unor exagerări pe care le observă în afirmarea patriotismului de către unii adulţi: „Nu vreau să fiu asociată cu ei“. În acelaşi timp, a vorbit despre schimbarea personală de atitudine a poziţionării faţă de apartenenţa la ţară: de unde în urmă cu câţiva ani, la prima ieşire în lumea occidentală europeană, i-a fost ruşine că era din România, sub impresia imaginii proaste făcute de unii concetăţeni în alte ţări, ulterior, ajunsă şi în spaţiul asiatic, nu a mai avut reţineri în a-şi afirma apartenenţa naţională, la această îndrăzneală fiind îndemnată de aprecierile auzite în acele locuri despre români, despre România. „Indiferent că eşti la mii de kilomtri distanţă de ţară sau mai aproape, când auzi în preajmă o vorbă românească, te bucuri“, a intervenit Ana Bulmez, profesoară de istorie la Colegiul Naţional Ion Creangă, considerând că „şi asta înseamnă patriotism. La fel când, de exemplu, te emoţionează intonarea imnului ţării. Patriotism nu înseamnă că trebuie să mărşăluieşti naţionalist“.
„Este o idee bună să ne ascundem identitatea, ca să estompăm imaginea depreciativă provocată României de către unii români în alte ţări?“, a întrebat moderatorul dialogului. Răspunsul, fie el pe departe, a venit, de asemenea, din relatarea unei experienţe personale, a cuiva care a avut ocazia să vadă şi să audă cum sunt percepuţi lucrătorii români de către tineri localnici într-o ţară străină, în Germania, constatarea fiind că „nu sunt respectaţi“, deşi „avem atâţia medici în Anglia, avem creiere care produc în institute din America, avem sportivi care-i fac pe străini să ştie că România este o ţară“. La rândul său, profesorul Adrian Badea a adus în discuţie propria experienţă de profesor cu o experienţă de 50 de ani la Universitatea Politehnica din Bucureşti, unde nivelul de pregătire şi disponibilităţile intelectuale probate de studenţii şi absolvenţii români nu au fost cu nimic mai prejos de cele ale multor colegi din universităţi şi institute de cercetare străine. Urmarea afirmată este că „generaţia noastră nu este inferioară, însă se dovedeşte anxioasă privind imaginea pe care noi o avem în afara ţării“.
Imaginea negativă a ţării noastre provine şi din ceea ce fac unii „ambasadori negativi“, a spus profesorul Sorin Ivan, totodată atrăgând atenţia în aceeaşi notă de seriozitate că o asemenea imagine dăunătoare este şi produsul unei campanii denigratoare duse de-a lungul timpului, cu un anume profesionalism. Îndemnul său a fost că „nu trebuie să ne resemnăm, nici să reacţionăm prin jignire, prin ofensare, ci cu argumente bazate pe educaţie, aduse din istoria, din civilizaţia noastră“.
Imediat, într-un dialog devenit din ce în ce mai viu, replica a fost că „românii se simt îngrădiţi în reacţii de frica de consecinţe“, iar pe deasupra, în general, „nu avem mijloacele materiale care să ne permită aşa uşor să mergem în lume, ca să ne pronunţăm direct, să contracarăm prompt ceea ce se afirmă despre noi. De aici, de unde suntem noi, nu suntem auziţi, nu suntem băgaţi în seamă“.
O soluţie enunţată pe loc a fost aceea de exprimare la nivel individual, în sensul de a ne prezenta pe noi înşine şi de a le prezenta România direct celor din altă ţări cu care avem legături şi care de multe ori „suferă de nepăsare sau nici nu au informaţii corecte, complete. Noi avem astăzi atâtea legături, încât fiecare poate influenţa pe cineva, îl poate determina să ne cunoască, să vadă realitatea în legătură cu noi“.
Ideea preocupării pentru crearea de legături cu lumea largă a fost salutată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, care a insistat asupra ei, mai ales în condiţiile favorizante ale mijloacelor actual de relaţionare. Opinia foarte largă a venit esenţializată în afirmaţia că trebuie „să promovăm părţile bune de la noi, cele care ne definesc şi care pot să ne reprezinte. Dacă nu ne facem auziţi şi văzuţi, cea mai mare vină o purtăm noi“. Profesorul Ioan Opriş a dezvoltat ideea printr-un îndemn la manifestare în acest spirit: „Nu trebuie să vă neglijaţi energiile! Aşteptările sunt de la voi. La ceilalţi, ca noi, maturi, este experienţa. Ei pot să dea un sfat, un ajutor. Tinerii sunt cei care pot să facă ceva!“ Procesul în acest sens este lent, a fost de părere profesorul Sorin Ivan, făcând trimitere la necesara schimbare de mentalitate. O condiţie a evoluţiei este refuzul manipulării, a subliniat profesorul Adrian Badea: „Astăzi aveţi la-ndemână atâtea surse de informare. Nu vă opriţi la una singură, la un singur post de televiziune sau la un singur bloger, căruia i s-a dus vestea că el e grozav! Nu vă lăsaţi influenţaţi! Căutaţi, descoperiţi, discerneţi! Românii au o inteligenţă nativă, o mare putere de muncă. Folosiţi-le! Dumneavoastră sunteţi cei chemaţi să schimbaţi ceva!“
Educaţia şi cultura se dovedesc esenţiale în acest proces, a afirmat prof. univ. dr. Ioan Opriş, care a conchis cu un îndemn deschis către perspectivă, adresat elevilor care cât de curând se vor găsi, la vârsta majoratului, în faţa primei lor opţiuni electorale: „Cei care iau deciziile privind soarta ţării sunt oamenii politici, însă munca efectivă este izvor de progres! Să ridicăm economia, să dezvoltăm ţara în interior şi atunci vom deveni apreciaţi, respectaţi în afară!“
F. IONESCU