Etica și integritatea academică a devenit una dintre cele mai răspândite discipline din spațiul universitar românesc. Multiplele scandaluri de plagiat rudimentar, în care impostura academică nu mai putea fi negată, au determinat liderii instituțiilor educaționale să ia decizia pro-activă de a cere universităților românești să-și instruiască etic profesorii și studenții. Frumos zis, greu de făcut. Sigur, cu toții ne dorim să nu mai existe cultura copiatului de la clasele primare până la cele mai înalte poziții ale lumii universitare. Cu toții vrem să avem universități curate. Dar pentru a înțelege provocările eticii și integrității academice trebuie să conștientizăm că problema are mai multe componente decât impostura plagiatului și că soluțiile vor trebui gândite în funcție de această complexitate.
Primul pas pe care trebuie să-l facem este să ne reamintim că ne interesează etica și integritatea în universități, nu în alte instituții. Universitatea este o instituție specială în care ne întrebăm mai mult ce putem face noi pentru universitate, decât ce poate face universitatea pentru noi. Studenții nu vin să primească servicii educaționale, iar profesorii nu oferă cursuri. Cu toții participă la producerea și transmiterea cunoașterii de la o generație la alta, iar această misiune nu poate fi îndeplinită fără asigurarea libertății de gândire. Amenințările la adresa universității nu sunt doar impostura, ci și dogmatismul, intoleranța, rasismul, ura. Nu vrem să lucrăm doar cu oameni corecți. Vrem ca universitățile să fie populate cu oameni deschiși la minte. Fără un spațiu în care oamenii iubitori de cunoaștere nu pot să-și urmărească ideile până la ultimele consecințe, să-și testeze ipotezele, să critice opinii influente și autorități, universitatea devine vulnerabilă. Atunci când Immanuel Kant a publicat Religia în limitele rațiunii în 1792, susținând că religia trebuie să poată fi evaluată critic de rațiunea umană, Regele Prusiei i-a amenințat libertatea academică.
Împreună cu colegii mei Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Toni Gibea, Mihaela Constantinescu și Valentin Mureșan, ne-am gândit că o disciplină precum etica și integritatea academică nu ar trebui predată ca un catehism moral în care îi învățăm pe studenți strictețea regulilor și amenințarea pedepselor. Oricum nu poți ști niciodată cu certitudine dacă oamenii se comportă autentic sau mimează cerințele integrității. Filosofi fiind, nici nu prea ne pricepeam la impunerea regulilor. Nouă ne plăceau discuțiile, întrebările, controversele. Așa ne-am propus ca prin disciplina eticii și integrității academice să dezvoltăm gândirea morală a membrilor academiei, cum îi plăcea lui Platon să denumească spațiul cunoașterii. Doream să pregătim cetățeni buni ai polisului universitar, caracterizați prin toleranță, curiozitate, disponibilitate de a evalua critic propriile idei, fără să fie controlați de aversiunea față de idei controversate. Pentru universități, gândirea dogmatică, fixistă, intolerantă, poate fi mai periculoasă decât impostura.
Metoda filosofică de predare pe care am adoptat-o chestionează credințele noastre morale. Cine are un minim interes față de semeni știe ce trebuie să evite în viața zilnică. Știm că uciderea sadică, minciuna egoistă, trădarea și umilirea sunt greșite. Dezvoltarea gândirii etice începe atunci când se pune cu insistență întrebarea de ce toate acestea sunt imorale. Știm în multe situații ce trebuie să facem, dar de ce stau lucrurile așa? Rar ne punem întrebarea cu privire la temeiuri, iar o gândire independentă nu poate fi antrenată fără să dezbată temeiurile pentru care credem că ceva este greșit sau corect. Ar putea exista acțiuni pe care societatea să le dezaprobe, dar de fapt să nu facă rău nimănui?
Emilian Mihailov – conf. dr., Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 27 – martie 2022
