Dezbaterea despre manualele şcolare, prelungită retoric şi interesat de mai bine de două decenii, pare să ignore importanţa determinantă a programelor şcolare în calitatea lor de docu­mente curriculare fundamentale şi operaţionale. Avem în vedere perspectiva paradigmei şi a proiectării curriculumului care impune, la nivel axiomatic, realizarea manualelor şcolare – indife­rent de forma adoptată (manual unic, manuale alternative, manuale opţionale, manuale digitale etc.) – în funcţie de programele şcolare concepute: a) global (pe trepte de învăţământ şi în raport de ariile curriculare adoptate în cadrul planului de învăţământ); b) particular, pentru fiecare an de învăţământ, conform obiectivelor specifice, derivate din cele generale, ale treptei de învăţământ şi ariei curriculare de referinţă.
În această perspectivă, orice manual şcolar este condiţionat pedagogic şi social, epistemologic şi etic de programa şcolară elaborată ca document curricular fundamental (valabil pe tot parcursul treptei de învăţământ respective) şi operaţional, valabil pe parcursul unui an de învăţământ (în cadrul treptei de învăţământ respective), construit în raport de ceea ce stabilizează valoric docu­mentul curricular fundamental.
Programa şcolară ca document curricular funda­mental este/trebuie construită conform obiectivelor generale ale ariei curriculare care include disciplina de învăţământ respectivă, valabilă pe tot parcursul treptei de învăţământ respective.
Aceste obiective generale ale ariei curriculare de referinţă, specificate la nivelul disciplinei de învăţământ respective, valabile pe tot parcursul treptei de învăţământ respective, sunt/trebuie definite în termeni: a) psihologici, la nivel de com­pe­tenţe realizabile gradual până la sfârşitul treptei de învăţământ respective; b) sociali, la nivel de conţinuturi de bază, validate de societate în domeniul de referinţă (ştiinţe logico-matematice şi informatice; ştiinţe ale naturii, ştiinţe socioumane; activităţi practice/tehnologice, estetice, fizice/sportive), selectate în raport de competenţele vizate, în evoluţie continuă în contextul vârstei şcolare (şi psihologice) respective.
Unitatea curriculară dintre dimensiunea psihologică – socială a obiectivelor generale ale programei şcolare, între competenţele vizate şi conţinuturile de bază proiectate pentru a fi predate – învăţate – evaluate este exprimată concentrat în textul (programei şcolare a treptei de învăţământ respective) care defineşte misiunea pedagogică (psihologică şi socială) a disciplinei de învăţământ respective, cu referinţă la: a) conceptele fundamentale ale domeniului, articulate în deferite teorii, strategii de cunoaştere, modele aplicative etc., afirmate disciplinar, dar şi intradisciplinar, interdisciplinar, pluri/multidisci­plinar şi chiar transdisciplinar; b) metodologia de cercetare specifică domeniului, tradusă pedagogic în cadrul unor modele de cunoaştere: b-1) logico-matematică şi informativă (vezi matematica, informatica); b-2) experimentală (biologie, fizică, chimie etc.); b-3) istorică şi hermeneutică (istorie, filozofie/etică, estetică etc., sociologie, psihologie, pedagogie etc.); b-4) globală, integrativă (filozofie, religie); b-5) aplicată (educaţie tehnologică, educaţie, estetică, educaţie fizică; educaţie moral-civică etc.); c) normativitatea specifică domeniului, exprimată prin paradigme, axiome, legi, principii – cu care se operează în cadrul disciplinei de învăţământ respective.
Lipsa unei astfel de programe şcolare, construită ca document curricular fundamental, explică incoerenţele şi inconsecvenţele constatate îndeosebi la nivelul tranziţiei de la programa unui an de învăţământ la programa viitorului an de învăţământ, accentuate cronic în momentul trecerii la o nouă treaptă de învăţământ (vezi trecerea de la învăţământul primar la învăţământul gimnazial şi de la învăţământul gimnazial la învăţământul liceal).
Stabilizarea şi validarea programei şcolare ca document curricular fundamental (valabil pe parcursul unei trepte de învăţământ), integrat la nivelul curriculumului naţional, în termeni de politică a educaţiei, asigură baza şi deschiderea metodologică necesară pentru proiectarea corectă a programelor şcolare anuale şi perfecţionarea lor permanentă în condiţii de schimbare impuse de evoluţia cunoaşterii (în pedagogie, în ştiinţele care susţin conţinutul disciplinei de învăţământ respective) şi de deciziile manageriale luate în favoarea sau defavoarea unui anumit tip de manual şcolar (unic, alternativ, digital etc.).
Actualele programe şcolare, supra şi auto-intitulate „curriculare” sunt concepute cumulativ, de la an la an, doar ca „documente curriculare operaţionale” necesare profesorului pentru proiectarea pedagogică a activităţilor didactice la nivel anual, semestrial, curent.
O programă şcolară eficientă pedagogic trebuie construită în funcţie de documentul curricular fundamental, care abordează global proiectarea unei discipline de învăţământ în contextul unui nivel sau al unei trepte de învăţământ, în cadrul ariei curriculare de referinţă.
Analiza noastră, propusă la nivel conceptual, de dicţionar, evidenţiază calitatea principală a unei programe şcolare anuale – stimularea capacităţii profesorului de proiectare curriculară eficientă a activităţilor didactice (lecţiilor etc.) de diferite tipuri şi variante, în context deschis, determinat de particularităţile clasei de elevi, şcolii, comunităţii locale etc.
Această calitate fundamentală a programelor şcolare anuale este realizabilă prin:

1. a) structurarea proiectului curricular, centrat pe: a-1) fixarea clară a obiectivelor specifice (semestrului, modulului de studiu, capitolului, unităţii de instruire, lecţiei etc.) în termeni psihologici de competenţe (de cunoaştere, de înţelegere, de aplicaţie, de analiză, de sinteză, de evaluare critică) şi sociali, de conţinuturi de bază, corespunzătoare competenţelor vizate; a-2) sugerarea metodologiei optime (metode didactice, metode de evaluare, forme de organizare), adoptabilă în diferite contexte pedagogice şi sociale deschise;
2. b) integrarea în structura programei şcolare a unui ghid metodologic preluat din didactica specialităţii, concepută curricular (prin îmbinarea modelului didacticii aplicate cu cel al didacticii ştiinţei), prezentat ca: b-1) o anexă a programei şcolare; b-2) un „manual al profesorului”, document curricular operaţional care vizează facilitarea şi perfecţionarea activităţii profesorului de proiectare curriculară eficientă a unităţilor de instruire/învăţare, a lecţiilor etc. (vezi Sorin Cristea, Dicţionar Enciclopedic de Pedagogie, vol. 1, A-C, în curs de apariţie la Editura Didactica Publishing House, Bucureşti).

Cadrul de referinţă al programei şcolare anuale, concepută curricular, fixează valoric în termeni pedagogici imperativi şi orientativi de politică a educaţiei:
1) Obiectivele generale ale disciplinei şcolare respective, valabile pe tot parcursul anului de învăţământ. Sunt definite în funcţie de: a) aria curriculară de referinţă; b) particularităţile domeniului de cunoaştere reprezentat de disciplina şcolară respectivă (vezi ştiinţele logico-matematice, ştiinţele naturii, ştiinţele socioumane; filozofia, religia; arta, tehnologia); c) vârsta psihologică şi şcolară a elevilor;
2) Obiectivele specifice (de referinţă) ale disciplinei şcolare respective, valabile pe tot parcursul anului şcolar, distribuite pe semestre şi săptămâni şcolare şi pe teme mari, capitole şi subcapitole, module şi submodule de studiu. Sunt elaborate prin specificarea obiectivelor generale, devenite obiective de referinţă, exprimate în termeni: a) psihologici – competenţe realizabile pe tot parcursul anului şcolar; b) sociali – conţinuturi de bază, validate de societate, obligatorii (pentru profesor şi elevi), organizate în diferite forme (teme mari, capitole, subcapitole, module, submodule de studiu), planificate orientativ pe săptămâni şi semestre şcolare, pentru a facilita operaţionalizarea necesară în construcţia obiectivelor concrete.
3) Conţinuturile de bază ale programei şcolare, selectate conform obiectivelor specifice, distribuite pe teme mari, capitole, subcapitole, module, submodule de studiu, realizabile, planificate pe semestre şi săptămâni şcolare. Implică:

1. a) selectarea cunoştinţelor esenţiale ale disciplinei şcolare respective cu efecte formative pozitive (dezvoltarea prioritară a gândirii în raport cu memoria, a motivaţiei interne pentru învăţare, în raport cu motivaţia externă) – ceea presupune centrarea asupra unui număr restrâns de concepte fundamentale, informaţii de bază, indispensabile (formule, date, scheme) principii generale, deprinderi şi strategii cognitive etc. cu valoare metodologică şi practică superioară;
2. b) organizarea cunoştinţelor esenţiale în forme adecvate în raport de specificul disciplinei de învăţământ, ariei curriculare, treptei de învăţământ, vârstei psihologice şi şcolare a elevilor – vezi organizare liniară, concentrică, în spirală/modulară; cu accent pe instruirea prin acţiune, prin imagini (scheme, modele etc.), prin conceptualizare (vezi modelul de învăţare/instruire promovat de J.S. Bruner).

4) Metodologia de instruire (predare-învăţare-evaluare) recoman­dată orientativ, aplicabilă în funcţie de situaţia concretă a fiecărei clase de elevi, organizaţii şcolare, comunităţi educaţionale locale: a) modele de operaţionalizare a obiectivelor specifice; b) forme de organizare posibile în context determinat (instruire pe grupe, instruire individuală; tip de lecţie, variantă de lecţie etc.); c) strategii, metode şi procedee didactice utile pentru clasa de elevi în context determinat; d) metode şi tehnici de evaluare integrate în strategia de evaluare iniţială, continuă/formativă, finală/sumativă, cumulativă.
5) Calendarul orientativ al unităţilor de instruire/învăţare realizabile semestrial, integrate în diferite structuri de conţinut (subcapitole, capitole; submodule, module etc.) cu evidenţierea raportului optim între instruirea formală (în clasă) – instruirea nonformală (temele de studiu acasă, bibliografie etc.).
O programă şcolară curriculară va putea rezolva problema fundamentală a timpului necesar: a) profesorului pentru proiectarea pedagogică eficientă; b) elevului pentru învăţarea eficientă în clasă şi în afara clasei.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA