Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a lansat Studiul național privind stadiul dezvoltării culturii calității la nivelul sistemului de învățământ preuniversitar, realizat de experții naționali Constantin-Șerban Iosifescu – președintele ARACIP, Constanța-Valentina Mihăilă – vicepreședinte al ARACIP, Monica-Vanda Munteanu, Cornelia Novak, Paloma Cecilia Petrescu, Viorica Livia Pop. Studiul constituie un rezultat al proiectului „Dezvoltarea culturii calității și furnizarea unei educații de calitate în sistemul de învățământ preuniversitar din România prin implementarea standardelor de referință”. Investigația urmează modelul Hofstede (Geert Hofstede, profesor emerit de management internațional și antropologie organizațională la Universitatea din Maastricht, Olanda). Fără a intra în detalii metodologice, este de spus că metoda are la bază analizarea răspunsurilor subiecților în funcție de un set de categorii care formează „dimensiunile Hofstede ale culturii naționale”: distanța față de putere (mare vs mică); individualism vs colectivism; feminitate (preocupare pentru cooperare, sferă de viață, siguranța serviciului) vs masculinitate (preo­cu­pare pentru câștig, recunoaștere, avansare, provocare la întreceri); nivelul de evitare a incertitudinii (ridicat vs scăzut). Cercetarea pe bază de chestionar a cuprins 1.956 de unități de învățământ, respectiv 14.689 de subiecți, din care 11.077 de cadre didactice, 2.397 de elevi, 789 de părinți, 426 de reprezentanți ai administrației locale. Au fost cuprinse toate regiunile de dezvoltare economico-socială și toate ciclurile de învățământ preuniversitar. Rezultatele, ca și fundamentarea metodologică, se găsesc în lucrarea elaborată de ARACIP, utilă atât celor care activează în sistemul educațional, cât și decidenților asupra politicilor în domeniu și partenerilor la nivel administrativ, social, economic. Simpla enunțare a rezultatelor nu poate fi, inevitabil, decât parțială și, în mare măsură, întâmplătoare. Astfel, față de putere, relația top-down este dominantă. Cel mai puțin distanțate de putere sunt cadrele didactice din aria curriculară Limbă și comunicare, iar distanța cea mai mare o dovedesc profesorii de discipline precum tehnice, economice, TIC, arte, educație fizică, educație tehnologică, abilități practice, consiliere. Individualismul cel mai pronunțat se manifestă la cadrele didactice cu vechime între 5 și 10 ani, iar cel mai puțin pronunțat, la categoria de vârstă de peste 50 de ani. Față de o cercetare similară desfășurată de Institutul de Științe ale Educației în 2002, se remarcă o scădere a distanței față de putere, precum și o tendință mai mare de acceptare a incertitudinii atât în mediul urban, cât mai ales în cel rural. Tendința elevilor și a părinților este spre masculinitate (ambiție, competiție etc.), rezultând că elevii din mediul rural sunt mai ambițioși decât cei din mediul urban. Cadrele didactice cu vârsta între 25 și 40 de ani se dovedesc cele mai implicate și mai active în procesul decizional. Conformi­tatea față de reguli este mai mare la elevi și la părinți decât la cadre didactice și în mediul rural decât în mediul urban.
Una dintre recomandările adresate Ministerului Educației Naționale, în urma studiului, vizează „modificarea metodologiilor subsecvente Legii Educației Naționale, în vederea susținerii și promovării reale a valorilor exprimate în lege. De exemplu, evaluarea cadrelor didactice nu pe baza conformității sau pe baza unor criterii administrative, ci pe baza inovației și a valorii adăugate, reflectate prin rezultatele și progresul fiecărui elev”. De ase­menea, este propusă „reglementarea statutului școlii ca furnizor de servicii (educaționale și de altă natură – culturale, asistență tehnică, management de proiect, consiliere etc.) către comunitate”.
Sintetizând așteptările față de un asemenea studiu, președintele ARACIP, Șerban Iosifescu, sublinia, în contextul lansării, că „o reformă nu este reală dacă nu schimbă relația profesor-elev, relațiile la nivelul clasei”. Opinia sa, decursă din constatarea științifică, este că „profe­sorul este cel care generează calitatea în relația cu elevii”, iar ceea ce se impune este „schimbarea atitudinală, nu doar curriculară”. (F.A.)