Departe de a se domoli, asalturile împotriva predării Religiei în şcoli se înmulţesc. Cele mai noi şi mai violente atacuri se îndreaptă, de ceva vreme, împotriva programei şcolare de gimnaziu, aflată până de curând în dezbatere publică. Astfel, adversarii predării Religiei în şcoală acuză faptul că, în forma actuală, noua programă şcolară a disciplinei are, consideră aceştia, un caracter confesional, îndoctrinant şi prozelit, nu este conformă cu principiile multiculturalismului promovat în momentul de faţă la nivelul Uniunii Europene, cu normele şi arealul legislativ european, nu oferă posibilitatea cunoaşterii „celuilalt“, adică a celui de lângă tine, diferit însă spiritual. Virulentele atacuri sunt îndreptate inclusiv împotriva Bisericii Ortodoxe Române şi a cadrelor didactice care predau în şcoli această disciplină. Cei care, de fapt, susţin eliminarea Religiei din trunchiul comun fac trimitere la Recomandarea Nr. 1720 a Comisiei Europene potrivit căreia elevii de gimnaziu ar trebui să studieze Istoria religiilor, nu dogmele unui anumit cult. Conform aceleiaşi recomandări, elevii trebuie informaţi că „poţi să nu ai nicio religie“. Interesant este însă că singurul cult către care se arată acuzator cu degetul este cel creştin ortodox. Noua programă urmează să fie aprobată de către ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, în perioada imediat următoare.
Programa şcolară pentru religie, acuzată de îndoctrinare şi prozelitism
În conformitate cu noua programă, la sfârşitul clasei a VIII-a elevii trebuie să manifeste un comportament moral în acord cu valorile cultului ortodox şi să poată raporta experienţele din viaţa de zi cu zi la principiile religioase, respectând, în acelaşi timp, identitatea şi diversitatea religioasă. Concret, pe parcursul gimnaziului, elevii trebuie să fi înmagazinat competenţe precum „manifestarea unui comportament moral, în acord cu valorile reli­gioase“, să evidenţieze actualitatea regulilor şi principiilor Vechiului Testament în lumea de azi şi „să raporteze experienţele din viaţa de zi cu zi la principiile religioase, cu respectarea identităţii şi diver­sităţii religioase“. Adversarii programei, în forma actuală, acuză însă faptul că aplicarea principiilor biblice morale la viaţa de zi cu zi înseamnă îndoctrinare şi prozelitism. Lăsând la o parte faptul că nu doar religia creştin-ortodoxă, ci orice religie dintre cele acceptate şi recunoscute astăzi au un profund caracter moralizator, e greu de înţeles ce anume îi îngrijorează într-un asemenea grad pe cei care acuză această programă şcolară de prozelitism şi de ce este un fapt reprobabil ca un copil să înveţe să pună în practică, în viaţa de zi cu zi, preceptele morale ale unei religii care îl învaţă să nu fure, să nu ucidă, să-şi cinstească părinţii. Biserica Ortodoxă Română, prin reprezentanţii ei, afirmă răspicat că ora de religie nu poate reprezenta o formă de prozelitism, pentru că nu este făcută cu forţa, părinţii fiind liberi să opteze pentru copiii lor dacă vor sau nu ca aceştia să participe la cursul de religie.
Istoria credinţelor religioase versus Religie?
Toate aceste asperităţi pe care le generează în spaţiul public prezenţa disciplinei Religie în şcoală ar putea fi eliminate, netezite dacă aceasta ar fi înlocuită cu Istoria religiilor, aşa cum prevede, de altfel, recomandarea Comisiei Europene, potrivit căreia, aşa cum am amintit, copiii trebuie să înveţe nu dogmele unui anumit cult, ci evoluţia în timp a credinţelor religioase, în ansamblu cu specificitatea fiecăreia. Ideea a înmugurit de mai mult timp în Ministerul Educaţiei: consilierul din ministerul Educaţiei Romeo Moşoiu a făcut public, cu mai multe zile în urmă, că s-a luat în discuţie de multe ori introducerea Istoriei religiilor „pentru elevii ai căror părinţi nu îi înscriu la ora de Religie, dar specialiştii în educaţie sunt de părere că un copil cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani nu poate asimila noţiuni de Filosofia religiilor sau de doctrină religioasă“.
Psihologii sunt însă de părere că introducerea unei discipline precum Istoria credinţelor religioase ar fi benefică, copiii putând, în felul acesta, să înţeleagă mai bine diversitatea din jurul lor. Conform unui studiu publicat pe adevarul.ro, tot psihologii sunt de părere că la vârsta de 10 ani copiii, dimpotrivă, sunt capabili de a face raţionamente şi analogii. Vârsta preadolescenţei, se mai spune pe adevarul.ro, este vârsta la care copiii îşi pun întrebări metafizice şi tocmai de aceea ei ar trebuie să beneficieze de elemente de comparaţie.
Cadrele didactice care predau în momentul de faţă Religia în şcoli consideră însă că este foarte complicat pentru un copil să studieze mai multe religii, deoarece pentru a studia istoria religiilor trebuie să studiezi în prealabil, chiar dacă nu în amănunt, fiecare religie în parte. Asta se studiază în învăţământul superior. Alţii, conform aceluiaşi site, spun că pentru copil este preferabil studiul Istoriei religiilor, deoarece studiul unui singur cult este o piedică în calea înţelegerii diversităţii.
Susţinătorii de renume ai secularismului în ţara noastră sunt chiar mai categorici atunci când susţin că este preferabilă Istoria religiilor, deoarece studiul unui singur cult îndoctrinează, iar în ceea ce priveşte preceptele morale pe care copiii trebuie să le aplice în viaţă, acestea trebuie studiate nu în cadrul orei de Religie, ci în cadrul orelor de Etică. Religia îndoctrinează, Religia, susţin ei, hrăneşte obscurantismul. Atacurile nu se opresc însă aici şi glisează, de la tonuri de political correctness, până la adversitate făţişă faţă de cultul creştin ortodox, până una-alta, singurul dintre cele recunoscute în ţara noastră către care se arată acuzator cu degetul.
Cunoaşterea propriei culturi religioase – etapă absolut necesară pentru înţelegerea celorlalte religii
Săptămâna trecută, Patriarhia Română a intervenit în noul scandal mediatic privind prezenţa orei de Religie în şcoli. Într-un comunicat remis presei, BOR specifică faptul că Constituţia României garantează libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult, Curtea Constituţională a României interpretând în mod constant că predarea Religiei în şcoli are ca temei articolul 32, alineatul 7 din Constituţie.
Religia predată confesional reprezintă regula în majoritatea statelor europene. „CEDO nu consideră o problemă caracterul confesional al orei de religie, constatând faptul că în Europa învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular.“
Cunoaşterea propriei culturi religioase, subliniază BOR, este o etapă absolut necesară pentru înţelegerea celorlalte religii. Pentru a cunoaşte specificul altor culturi este nevoie întâi de educarea în propria cultură şi tradiţie, altfel învăţământul devine doar o sursă de relativism sincretist şi confuzie. Este ca şi cum în şcolile româneşti s-ar învăţa literatură universală sau istorie universală, fără studiul prealabil al literaturii şi istoriei României.
Majoritatea elevilor europeni au în programa şcolară o oră de religie pe săptămână
În comunicat se mai spune că dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în 2007) doar în trei state religia nu era predată în Şcolile publice, aceste trei state fiind Franţa, Albania şi Macedonia. Ora de Religie este însă obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opţională. De asemenea, în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional. „Majoritatea elevilor europeni au în programa şcolară o oră de religie pe săptămână, însă în ţări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia şi Croaţia au câte două ore, iar în Belgia au trei ore pe săptămână. În Germania, spre exemplu, materia Religie nu este doar parte din trunchiul comun, ci e chiar obligatorie, organizată de către culte şi finanţată de către stat. Predarea este confesională. Situaţia este similară în Austria, Belgia, Cipru, Spania şi Grecia.“
2.000.000 de părinţi au optat, în România, pentru ora de religie
Pe de altă parte, ţine să precizeze Biserica Ortodoxă Română, nu trebuie aşezate în opoziţie Religia şi Istoria religiilor. Dimpotrivă, ele trebuie să rămână distincte, pentru că sunt deopotrivă importante.
Peste 2.000.000 de părinţi au optat pentru a-şi înscrie copiii la ora de religie (peste 90% dintre copii). Toţi aceşti oameni nu se tem de îndoctrinarea la care le-ar putea fi supuşi copiii, ci sunt convinşi că studiul Religiei este benefic pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Şi atunci cu cine se luptă cei care poartă acest război hibrid? Cui şi de ce îi e frică de religie? Cine şi de ce se teme de ortodoxie? Pentru că deocamdată este singurul cult către care se arată acuzator şi înverşunat cu degetul.
 Marcela GHEORGHIU