Formele fără fond

Revoluția din 1989 dă startul modificărilor în sfera educației din România, demers firesc pentru că bazele noi sub care țara noastră voia să se așeze erau altele. Miniștrii care au ocupat portofoliul Educației au avut de fiecare dată viziuni diferite de cele ale predecesorilor, cu foarte mici excepții. La nivel general, această lipsă de viziune integralistă și lipsa unei continuități s-a tradus de-a lungul acestor decenii într-o bulversare totală a sistemului de învățământ și a cadrelor didactice în special. Ca să nu mai vorbim de părinți și elevi, care cu fiecare ministru și cu fiecare schimbare trebuiau să facă față unor alte provocări în ceea ce privește educația. Mai mult, în spațiul public, multitudinea de „experți“ în domeniul educației, fiecare cu viziunea lui, au fărâmițat și mai puternic mentalul public în ceea ce privește modul în care ar trebui gândită educația. Vestitul model finlandez, care a fost cap de afiș mult timp în presa românească și după care și astăzi lăcrimează unii, este doar un exemplu despre teoria formelor fără fond de care vorbea cândva Titu Maiorescu. Ceea ce este de remarcat atât în respectivul model, ca de altfel și în toate modificările aduse Legii Educației, este faptul că ele sunt decuplate de la realitatea românească. Cel puțin trei ministere ar fi trebuit să fie implicate în elaborarea modificărilor vizând educația, pe lângă cel al Educației: Ministerul Muncii, Finanțelor și cel al Economiei, pentru a oferi o viziune pe termen lung în pregătirea viitoarelor generații. Pentru că degeaba faci reformă în învățământ, dacă societatea românească este incapabilă să absoarbă tinerii pregătiți și să-i integreze, degeaba reformele dacă finanțarea este deficitară, degeaba reformă dacă economia României este nefuncțională, sau parțial funcțională. Un proiect de viitor în ceea ce privește învățământul ar fi trebuit să ia în considerare toate aceste aspecte și să modifice Legea învățământului în așa fel încât ea să fie sincronizată cu realitatea României, să fie o modificare organică, deci.

România Educată și proiectul Legii învățământului preuniversitar

În urmă doar cu un an (14 iulie 2021), Klaus Iohannis anunța că va participa la ședința de Guvern privind asumarea proiectului România Educată, după ce în data de 7 iulie, același președinte anunța că s-a încheiat ultima serie de comunicări pe proiectul inițiat. Potrivit paginii de Facebook România Educată, la ultima consultare au participat „reprezentanți ai actorilor educaționali, ai societății civile, ai mediului academic și universitar, precum și ai autorităților publice locale“. Deci în decurs de doar o săptămână, eventualele amendamente date de cei enumerați mai sus au fost analizate, co­mentate, gândite și eventual operate în proiectul președintelui. Cel puțin aceasta trebuie să înțelegem noi. Guvernul României avea să preia responsabilitatea proiectului (din data de 14 iulie 2021) și alocarea de resurse pentru atingerea obiectivelor pentru educația din România până în 2030. Lăsând deoparte criticile aduse acestui proiect, pe care presa le-a semnalat, iată că a venit rândul unui președinte să facă reforme în învățământ, ministrul Cîmpeanu nefiind altceva decât un executant al proiectului ini­țiat de președinte.

Anul 2022 a adus cu el introducerea pe repede înainte a reformelor inițiate de Klaus Iohannis. Să vedem câteva dintre ele și alte câteva propuse în proiectul Legii învățământului preuniversitar.

Structura anului școlar și eliminarea tezelor

Potrivit noii structuri, anul școlar nu mai este segmentat în semestre, ci în cinci module. Foarte multă lume a salutat această inițiativă. În unele aspecte, pe bună dreptate. Modul în care au fost gândite inițial semestrele în sistemul de învățământ lăsa foarte mult de dorit din cauza diferențelor de lungime dintre acestea, care structura materia unei discipline în primă fază în regim succint, ca mai apoi să fie diluată. Din perspectiva structurii unei materii predate, ea nu schimbă foarte mult, cel puțin acolo unde profesorii își gândesc conștient ­planificarea. Cel puțin în cazul limbii și literaturii române, planificarea semestrială era de fapt și o planificare pe unități de învățare, care, acum, cu noua structură, devin cadrul general de proiectare a modulelor.

Eliminarea tezelor însă ridică o problemă în ceea ce privește evaluarea și performanțele unei discipline. În tradiția învățământului de la noi și din alte părți, există o componentă care se numește evaluarea sumativă. Cam acesta ar fi trebuit să fie rolul tezelor școlare care aveau o pondere de 25% din media finală. Eliminarea lor salutată de unii și blamată de alții ridică un semn de întrebare asupra modului în care performanțele elevului ajung să fie cuantificate. Prin urmare, fie notele de la finalul fiecărui modul se vor constitui într-un fel de mini-teze, fie acest tip de evaluare va dispărea complet din peisajul învățământului românesc. Actualul ministru Cîmpeanu a considerat oportun să lase la alegerea profesorilor dacă vor da teze sau nu. Aparenta libertate care vine cu această decizie este foarte probabil să se transforme într-un măr otrăvit, pentru că dacă unii profesori vor alege să introducă o lucrare finală de tip teză, respectând noul tip de notare n+3 din numărul orelor alocate pe săptămână, ea va genera discuții despre modul de predare al unui profesor: un profesor mai aplicat în predarea materiei și doritor de a introduce acest tip de evaluare va fi blamat de elevi și părinți, știindu-se deja aversiunea față de teze a elevilor și „frica“ lor în fața unei testări care are miză. La nivel macro, această libertate oferită profesorilor de fapt vorbește ­despre o lipsă de viziune integralistă asupra sistemului de învățământ, transformând școlile și clasele în experimente care angrenează profesori și elevi.

Admiterea la Colegiile Naționale

În proiectul Legii învățământului preuniversitar, Secțiunea a doua, capitolul Evaluarea în parcursul școlar, la Art. 74 punctele 5 și 6 găsim următoarele:

(5) Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin decizia Consiliului de administrație al unității de învățământ, care se publică pe site-ul instituției, la începutul fiecărui an școlar.

(6) Desfășurarea concursului de ad­­mitere se va finaliza cu cel puțin 3 săptămâni înainte de prima probă a Evaluării Naționale. Probele scrise trebuie să respecte programa școlară. În elaborarea subiectelor sau organizarea concursului de ad­­mitere nu pot fi implicate persoane care au rude până la gradul al III-lea sau afini sau cadre didactice care desfășoară meditații cu elevii, care finalizează clasa a VIII-a la momentul derulării concursului.

Articolul 74 din proiectul propus de ministrul Educației, de principiu este util, mai ales pentru Colegiile Naționale care au reușit de-a lungul anilor să-și creeze un corp profesoral bine instruit, eficient și care an de an oferă societății tineri bine pregătiți. Problema constă în gradul de încărcare a profesorilor de limba și literatura română, care trebuie să finalizeze selecția cu „cel puțin 3 săptămâni înainte de prima probă a Evaluării Naționale“ pentru 90% din capacitatea de școlarizare a unui Colegiu pe nivelul clasei a IX-a. Tradus în fapt, acest lucru înseamnă elaborarea de subiecte, înscrierea, testarea și evaluarea acestor teste, care presupune atât logistică, cât și personal suplimentar pentru supravegherea testării. Așa cum este enunțat în proiectul Legii învățământului preuniversitar și coroborat cu noua structură a anului școlar, înseamnă că testarea se va realiza în modulul al V-lea (jumătatea lunii aprilie, toată luna mai și începutul lunii iunie, când este ultima zi de cursuri pentru clasa a VIII-a), modul deja încărcat cu evaluările finale, raportările interne la nivel de clasă, evaluările claselor terminale etc.

Patrick Danilevici – profesor, Colegiul Național Ion Creangă, București

Articolul integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 32-33