E trist că din toate câte le are școala noastră pe cap în momentul de față, tema exclusivă o constituie testarea elevilor în câte două dimineți pe săptămână; nu teze, nu lecții de zi și nici planuri de învățământ cărora cică li s-a pus un nou termen de intrare în vigoare, nu recuperare din învățătura de carte pierdută, nu putință din partea familiilor de a le asigura copiilor trecerea peste iarnă, ci numai urmărirea cu sufletul la gură a rezultatelor testării și a transporturilor de materiale pentru așa ceva.

Necesară incontestabil, testarea elevilor este abordată cu un amestec de „triumfalism”, fie el cu totul involuntar („primul elev depistat pozitiv!”), impaciență caragialiană („să vină testele, de ce nu mai vin?!”), suspans statistic („câte cazuri din câte teste s-au confirmat?”), prejudecată jignitoare („ce să știe părinții ăia de la țară?!”), suspiciune acuzatoare („contracte cu statul!”), suficiență generalizatoare („eșec!”).

Se întâmplă asta din lipsa unei educații pentru sănătate făcute în mod funcțional, nu doar plimbate prin proiecte legislative și exprimări pe bloguri și în talk-show-uri; educație care să vizeze reflexe pentru prevenție, protecție, îngrijire; educație inclusiv pentru utilizarea la nevoie a unor obiecte cu folos medical nu mai mult decât orientativ, făcute ca să fie tot mai accesibile azi, cu ascendent în banalul și bătrânul termometru.

Se întâmplă concentrarea încrâncenată asupra testării elevilor și pentru că ea a rămas ca ultim reazem pentru tras sufletul într-o tracasare care face doi ani de când a cuprins lumea. Poate ar fi fost suportabile cu mai puțină frică valurile pandemiei în succesiunea lor dacă ar fi fost contracarate prin vaccinare făcută mai ferm și mai lămuritor și dacă mult cerutelor distanțări și decalări li s-ar fi creat condiții să și existe cu adevărat în spațiile de învățământ.

Problema livrării testelor în școli seamănă bine cu problema de anul trecut a livrării tabletelor: necesitate la nivelul masei de elevi, promisiune că necesarul va fi acoperit de la nivel guvernamental prin contracte cu furnizori din mediul privat, freamăt printre furnizori pentru loc în față la contractare, licitații, loturi de livrare, livrări acum-acum, însă tot împinse peste zile și peste săptămâni, știință precară în utilizarea a ceea ce până la urmă e livrat, satisfacere subțire a necesarului.

Venind vorba despre (ne)pricepere în folosirea testelor, e de adus aminte că există o mulțime de ONG-uri gata să-i sprijine pe copii, să-i salveze, să-i hrănească, să-i integreze, să le apere drepturile, așa cum există și mediatori în comunități, servicii ale administrației publice locale, voluntari etc. Orice veste despre implicarea lor în testarea copiilor, deci în sprijinirea familiilor și a școlilor, ar fi de aplaudat.