Interviu cu prof. Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi

Stimate domnule preşedinte, 2017 s-a încheiat într-un cor de nemulţumiri şi nelinişte la nivelul întregii societăţi. Cum l-aţi încheiat dumneavoastră, cum l-a încheiat sindicatul ieşean pe care îl conduceţi?
Sigur, există foarte multe nemulţumiri legate în primul rând de promisiunile neonorate. Constatăm că în grila bugetarilor suntem cam pe ultimele poziţii.
Din punctul nostru de vedere, nici măcar această lege defavorabilă pentru noi nu este aplicată corect şi mă refer aici la încadrări. Cu siguranţă va fi un an 2018 tensionat!
Sunt mulţumite sindicatele de banii pe care îi va primi Educaţia anul acesta?  De salarii?
2,98% pe care Educaţia i-a primit din PIB este foarte puţin. Nu vom putea decât menţine sistemul la aceeaşi stare de avarie. Avem nevoie de investiţii masive în resursa umană, infrastructura şcolară şi dotări.
Noul Regulament de Organizare şi Funcţionare a Şcolii pare făcut exclusiv pentru elevi şi mai puţin pentru cadrele didactice, pentru întărirea autorităţii acestora. Ce părere aveţi dvs. în calitate de cadru didactic şi lider sindical despre acesta?
În ceea ce priveşte elevii, trebuie menţinut un echilibru între obligaţii şi drepturi. De asemenea, trebuie să avem în vedere protecţia reală a cadrelor didactice deoarece, aşa cum se ştie, am avut de-a face cu foarte multe agresiuni fizice şi verbale.
Violenţele împotriva cadrelor didactice s-au înmulţit îngrijorător, în ultimele luni, la nivel naţional. Care este situaţia în judeţul Iaşi? Ce fac sindicatele pentru ca dascălii să capete, în sfârşit, statutul de autoritate publică?
Până în prezent nu s-au înregistrat situaţii extreme, dar posibilitatea producerii unor astfel de fenomene este una reală. În ceea ce priveşte statutul de autoritate publică, Federaţia la care noi suntem afiliaţi (FSLI Bucureşti), prin conducerea sa, face eforturi pentru a convinge parlamentarii să adopte o astfel de lege.
Care sunt principalele probleme cu care aveţi a vă confrunta la acest început de an?
Avem deja semnale din zona învăţământului special. Aici, condiţiile de muncă sunt foarte grele, iar salariul nu reflectă eforturile care sunt făcute de către cadrele didactice şi personalul nedidactic.
În ceea ce priveşte salarizarea, suntem angrenaţi într-un proces care vizează acordarea corectă a sporului prin raportarea la luna ianuarie 2017, şi nu la decembrie 2017. Avem, de asemenea, în plan un proces mai mare pe care nu îl putem divulga în acest moment.
Pe ce direcţii va acţiona sindicatul pe care îl conduceţi? Care vor fi ţintele luptei sindicale în 2018, un an care, aşa cum aţi menţionat chiar dumneavoastră la începutul interviului, se anunţă a fi unul tensionat? 
Ne vom coordona cu toate celelalte sindicate din ţară în aşa fel încât acţiunea să fie una concertată şi de anvergură la nivelul întregii ţări.
Ultima întrebare s-ar putea să vă nedumirească, domnule preşedinte: Ce se întâmplă cu această ţară, către ce ne îndreptăm?
E probabil cea mai bună întrebare pe care mi-aţi adresat-o. Voi anexa la această întrebare o adresă pe care noi am intitulat-o: Un altfel de comunicat – Surâsul Giocondei:
„Comunicatele scrise sunt forma de comunicare poate cea mai răspândită. Reacţii exprimate la diferite situaţii de fapt şi de drept, un limbaj diplomatic şi civilizat, oarecum neutru şi nesentimental, specific unei lumi civilizate. Din care noi se pare că nu facem parte. De aici şi decizia de a ne exprima punctul de vedere în acelaşi ton  nespecific, dar în perfectă concordanţă cu vremurile politice ale căror spectatori şi cobai  suntem.
Încă din luna decembrie, colegii noştri de la Palatul Copiilor Iaşi, Clubul Sportiv Şcolar Unirea, Clubul Copiilor Paşcani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi ne-au semnalat că sumele aferente Legii 85, pe care ar fi trebuit să le primească, nu au mai ajuns în conturile personale.
Am fost contrariaţi de acest fapt, deoarece ştiam încă de la începutul anului 2017 că în bugetul naţional erau prinşi aceşti bani.
De obicei, cele mai eficiente sunt demersurile personale, pentru că instituţiile de vârf ale statului sunt deja imune la adrese. Aşa că ne deplasăm, sunăm, batem la uşi, păzim intrările, până obţinem răspunsul căutat. Sau nu.
Împreună cu un coleg din Biroul Executiv USLIP Iaşi, am hotărât să luăm pas cu pas unităţile mai sus enumerate, unde s-a demonstrat că s-a făcut cererea către ISJ IAŞI, iar la Inspectorat am avut confirmarea direcţionării unei adrese cu suma pentru Ministerul Educaţiei Naţionale.
Prin urmare, luni, 15.01.2018, de Ziua Culturii şi a marelui poet Mihai Eminescu, ne-am deplasat la Bucureşti pentru a discuta cu cei responsabili de aceste plăţi din MEN.
Ştirile politice însă ne-au copleşit chiar pe parcursul traseului până la Bucureşti, pe care l-am străbătut, ca de obicei, cu maşina.
Aveam informaţii că la ora 16.00 începea celebrul CEX al PSD, unde urma să se decidă dacă prim-ministrul Mihai Tudose va mai fi… prim-ministru.
Treptat, au pus stăpânire pe noi atât întrebările, cât şi revolta. Întrebările retorice apăreau în cascadă: de ce în şase luni se schimbă al doilea guvern, cu ce a greşit Tudose (şi doar Tudose), care, personal, aproape începuse să îmi placă?
Rememoram şedinţele de guvern, în care acesta îl trăgea de mânecă pe ministrul transporturilor, în faţa camerelor de luat vederi, atragându-i atenţia că pe şantierele pe care se pretindea că se munceşte şi se construiesc autostrăzi nu se întâmpla nimic. Ştiam că ministrul Cuc, unul dintre favoriţii lui Dragnea, a promis că va finaliza, până la finalul anului 2017, 90 km de autostradă.
De asemenea, îmi aminteam observaţiile critice repetate pe care premierul le făcea ministrului sănătăţii şi, nu în ultimul rând, doamnei ministru de interne Carmen Dan, alţi doi „preferaţi“… Era fără precedent ca un prim-ministru să certe în public oameni, în aparenţă, din propria echipă.
Să nu uităm şi răspunsul pe care îl dăduse domnului Dragnea legat de calmul pe care acesta i-l cerea şi în care îi transmitea că „nu poţi fi calm când în 27 de ani nu s-a făcut nimic“.
Peste tot şi peste toate, rememoram cu revoltă emisiunile de la două televiziuni, în care ministrul muncii Olguţa Vasilescu şi domnul Dragnea promiteau, în special celor din învăţământ, vouchere, majorări şi o viaţă ca în filme.
Kilometrii treceau, peisajele dezolante din judeţe ca Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău sau Ialomiţa ne transmiteau constant realitatea sumbră.
Starea de revoltă se accentua, cu gândul la infrastructura deficitară a unităţilor şcolare, la ambulanţele pe care le vedeam pe şosea pentru a ridica răniţii sau morţii rezultaţi din accidentele rutiere din ziua de luni şi îmi reveneau în minte imagini recente de la Spitalul de Oncologie, în care zeci sau sute de bolnavi îşi primeau perfuzia de chimioterapie pe scaune, lipite unele de altele la grămadă, în săli mici, fără aer şi fără grupuri sanitare, pentru că nu existau suficiente paturi!
În acelaşi film revedeam imaginile de la UPU IAŞI, în care zeci de urgenţe stau şi aşteaptă pentru că statul român nu înţelege să plătească pentru infrastructură şi specialişti mai mulţi. Şi ştiţi cum e când doare… fiecare minut e o eternitate. Şi totuşi, chiar şi în astfel de condiţii, oamenii îşi fac datoria! Am în faţă imaginea unei foste eleve cu chip angelic, acum medic rezident la Spitalul de Oncologie, care trecea de la un bolnav la altul şi îi încuraja sau cum, la UPU Iaşi, doctorii şi asistentele de acolo îşi sacrifică viaţa şi familia pentru a face faţă fluxului masiv de urgenţe.
Sigur, nu puteam ignora nici faptul că tocmai mi se transmisese de către o rudă foarte apropiată că recent, într-un spital mare al Iaşiului, oamenii stau câte doi în pat. Să nu uităm însă de ce am plecat… La ora 16.00 eram deja la Bucureşti, unde îi urmăream cu atenţie pe reprezentanţii CEX-ului PSD-ist intrând în şedinţă şi declaraţiile pe care aceştia le dădeau la uşă. Aşteptam cu înfrigurare doar o persoană… Liviu Dragnea a apărut glacial şi a spus cu acel surâs enigmatic că va vota precum partidul dacă Tudose va mai fi sau nu prim-ministru. Pentru mine, deznodământul era clar. Acel zâmbet enigmatic – deja familiar. Era mesajul de sfidare pentru români şi pentru oponenţii politici din propriul partid. „Sforile“ erau iar făcute, iar „democraţia internă“  triumfa din nou! La ora 21.00, Mihai Tudose era istorie. Nu mai conta că a doua zi, adică marţi, prim-ministrul al Japoniei şi o delegaţie de oameni de afaceri urmau să se plimbe singuri prin Muzeul Satului, admirând tradiţiile culturale stravechi ale poporului român. Eram o ţară cu un trecut frumos. Dar fără prezent.
Sperăm totuşi ca prim-ministrul Japoniei să păstreze şi amintirea unui popor cu valori sănătoase şi căsuţe de poveste şi nu doar pe cea a unor tumulturi politice de neînţeles pentru el.
Romanul lui Kafka „Procesul“ începea să mi se pară o glumă proastă pe lângă absurdul politic românesc. „Statul paralel“ construit de Liviu Dragnea, bazat pe relaţii clientelare, specifice Evului Mediu, cu seniori şi vasali, funcţionează perfect.
50 de voturi pentru Liviu Dragnea reprezintă 50 de feude subordonate direct stăpânului „de facto“ al României.
Noaptea s-a lăsat peste Bucureşti, iar o pagină proastă din istoria României a rămas „scrisă“.
Marţi, la ora 10.00, eram în Ministerul Educaţiei Naţionale unde, la Departamentul Buget, ni se făcea dovada faptului că banii au fost ceruţi Ministerului de Finanţe, dar nu au fost acordaţi.
Ce mai conta că legea nu era respectată, iar speranţa ca ei să fie primiţi era amânată pentru la vară, prin iulie…
Şi, ca la o glumă doar de noi ştiută, mustăceam amândoi colegii că, acum câţiva ani, pica un alt guvern, condus de Victor Ponta, tot într-o deplasare a noastră la Capitală, la fel ca şi de astă dată. Măcar aşa să provocăm şi noi căderi de guverne… dacă partidul conducător tot e sensibil la flăcări violete, bubulii lui Coruţ şi energii negative… sau cel puţin aşa susţine CTP.  De-ar fi ştiut domnul Tudose că noi suntem „cauza“ căderii lui, ne-ar fi ţinut la Iaşi şi ar fi rezolvat problemele pentru care eram în Bucureşti. Argument puternic de negociere pe viitor!
Cu acelaşi surâs enigmatic, la ştirile de seară, „Seniorul“ transmitea că marţi, la ora 11.00, va fi propus un alt nume pentru prim-ministru, iar el nu se va mai implica.
Deloc surprinzător, am aflat că nominalizarea va fi VIORICA DĂNCILĂ, tot din Teleorman, fostă profesoară. O fi bine, o fi rău?! Deşi tot mai bine decât Paul Stănescu, fost tractorist (după cum spune Facebook-ul), ajuns ulterior inginer agronom. Cele două nume pun într-o lumină ciudată prim-miniştrii de anvergură ai României, precum Mihail Kogălniceanu, Ion I. C. Brătianu sau I. G. Duca. Marţi, la ora 14.00, părăseam cu un gust amar capitala României, care de această dată ni se părea tristă şi îngenuncheată, precum întreaga ţară. În drumul spre Iaşi, aceleaşi peisaje triste, aceleaşi ambulanţe pe E85, aceleaşi amintiri, aceeaşi senzaţie.
La ora 20.00, pe Europa FM, domnul preşedinte Klaus Iohannis transmitea că situaţia îl  „NE-MUL-ŢU-MEŞ-TE!“. LA FEL ŞI PE NOI!!
La ora 21.00, intram în Iaşi dinspre Bucium, amuţind din nou în faţa frumuseţii nocturne a celui de-al doilea oraş al României, cu peste 400.000 de locuitori, Capitală Culturală, fostă Capitală a Moldovei şi simbolul rezistenţei româneşti în Primul Război Mondial.
NOAPTE BUNĂ IAŞI! „CINEVA“ ACOLO SUS NU TE IUBEŞTE!
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU