Cu ocazia Zilei de 5 Iunie - Învățătoarelor și Învățătorilor, Profesoarelor și Profesorilor țării, mulțumirile, prețuirea și recunoștința noastră! La mulți ani!

Foto: dreamstime

De Ziua Învățătorului, 5 iunie, Tribuna Învățământului își exprimă respectul și aprecierea pentru cadrele didactice ale țării, care își dedică activitatea și viața învățării, pregătirii intelectuale și morale, formării minții și personalității noilor generații!

Dând o interpretare extinsă noțiunii de „învățător”, îi includem în această categorie pe toți dascălii țării, pe toate și pe toți cei care îi învață pe copii și pe tineri, pe toate profesoarele și profesorii din învățământul românesc. În esență, toți oamenii catedrei sunt „Învățătoare” și „Învățători”, în sensul în care au asumat și practică una dintre cele mai importante profesii de la începuturi până în prezent și, departe, în viitor: aceea de a forma minți și caractere, de a modela personalități care să ducă lumea mai departe în direcția valorilor și a umanității ei fundamentale. Este o profesie grea, una dintre cele mai dificile, dar, în același timp, frumoasă, în ciuda tuturor neajunsurilor și servituților de azi, o activitate de înaltă valoare umană și mare noblețe!

Pentru asumarea misiunii lor cu responsabilitate și conștiință, pentru înțelegerea profundă a rolului esențial pe care îl au în societate, pentru dăruirea lor și eforturile pe care le fac, înfruntând toate dificultățile unei societăți în reașezare, pentru încrederea în valoarea umană și socială a muncii lor, pentru vizionarism și credința în viitor, în viitorul pe care îl pregătesc în sălile de clasă, le adresăm Învățătoarelor și Învățătorilor, Profesoarelor și Profesorilor țării mulțumirile, prețuirea și adânca noastră recunoștință!

La mulți ani tuturor celor de la catedră!

Prof. univ. dr. Sorin Ivan

Distribuie acest articol!