Cu diploma-n mână și cu ochii-nchiși

Cu diploma-n mână  și cu ochii-nchișiE un fel de a zice. În prima zi (ca și în următoarele destule zile) după ultima zi de facultate, absolventul nu are nimic la mână care să-i ateste calitatea de om calificat la nivel superior ca să producă ceva anume, poate ca să și inițieze ceva; diploma va fi să vină. Și dacă ar avea? Ar fi mai slabă senzația de facultate făcută fără rost, de ani pierduți pentru a rămâne cu mai nimic folositor ca să muncească și să-și câștige existența?! Ruptura, prăpastia și cum i se mai zice dintre facultate și viața de după (identificată cu piața forței de muncă, de parcă facultatea ar fi un soi de curs de calificare, dar asta-i altă poveste) e temă veche. Valurile crizelor – economică, educațională, medicală, demografică etc. – o actualizează.

O persoană care tocește nu poate fi numită inteligentă

Ionel Roșu

„Există o lipsă de conexiune între ceea ce folosim în viața de zi cu zi, la locul de muncă, la birou și ce învățăm pe băncile școlilor“, spune Ionel Roșu, președintele Comisiei Tinerilor Antreprenori a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), și explică: „Cred că este nevoie de o actualizare și de o sistematizare a materiei școlare în așa fel încât să se adapteze noilor joburi, noilor poziții care au apărut. În primul rând, să fie la curent cu ceea ce aplicăm zi de zi în viață, pentru că studiem multe lucruri care ne ocupă doar spațiul psihic inutil și pe care nu ajungem să le folosim niciodată. Memorăm mult prea multe lucruri și ne pierdem creativitatea. Inteligența nu are nicio legătură cu memorarea unor lecții. O persoană care tocește nu poate fi numită inteligentă. Una din marile probleme ale sistemului de învățământ românesc o reprezintă profesorii, lipsa dorinței lor de a îmbunătăți ceva. Poziția de profesor devine din ce în ce mai confortabilă, cu aceeași materie de zeci de ani, care nu te pune la încercări prea grele. Avem o slabă pregătire pedagogică a profesorilor. Din câte am observat, cei mai buni și mai plăcuți profesori sunt cei care reușesc să se conecteze cu elevii pe latură personală, nu sunt neapărat cel mai bine pregătiți academic. Relația student-profesor ar trebui să fie de ajutor reciproc. Profesorul trebuie să te ajute să te autodepășești. În sistemul românesc nu există această relație, vezi profesorul ca pe un bau-bau. Școala românească oprește potențialul multor elevi și studenți, e un cimitir de performanță. Le taie oarecum aripile faptul că nu primesc încredere și susținere din partea celor apropiați ca să-și exploateze calitățile. Școala din România nu te ajută să te descoperi. În facultăți, distribuirea locurilor pe specializări nu se face în concordanță cu cererea din piață, cu cererea antreprenorilor. Din acest motiv, România are o grămadă de șomeri cu diplomă. Dacă s-ar pune accent măcar puțin pe educația antreprenorială, ceea ce noi facem la Comisia Tinerilor Antreprenori, în fiecare școală, liceu, facultate am putea concura financiar cu țările dezvoltate. Am putea avea mai mulți oameni cu afaceri de succes în alte țări, branduri românești peste tot în lume“.

Neîncrederea studenților în sistemul formal de educație

Cristian Pârvan

Sincronizarea ofertei universitare cu cererea pieței muncii nu este doar chestiune de planuri și programe de studii, pe de-o parte, și de nomenclator profesional, pe de altă parte. Este și – dacă nu cumva, mai ales – problemă de calitate a pregătirii absolvenților. Fundamentarea începe devreme, dinaintea accesului la facultate. Atrage atenția Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR): „E clar că inteligența artificială și provocările aduse de inteligența artificială vor schimba radical piața muncii în perioada următoare. Când ai an de an 50% absolvenți de liceu fără Bacalaureat și fără nicio altă competență, atunci punem întrebarea ce fel de locuri de muncă vor putea ocupa și care e calitatea muncii pe care acești tineri o vor putea presta“.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) apreciază că „utilitatea competențelor dobândite la finalul unui program de studii trebuie să fie unul din principiile de bază de la care se pornește atunci când se construiește educația. Studenții au fost dintotdeauna categoria socială care a putut exprima o voce sinceră cu privire la modul în care aceste competențe sunt resimțite ca fiind sau nu utile pe piața forței de muncă. Ceea ce este îngrijorător este neîncrederea acestora în sistemul formal de educație“.

Diplomă pentru autodidacți nu există

Particularizat, este vorba despre neîncrederea în utilitatea a ceea ce oferă sistemul formal de educație la ieșire. ­Eșecuri, așteptări devenite repede iluzii pierdute, precum și puterea unor tentații alimentează senzația că facultatea nu te învață nimic folositor în viață, iar folosul dorit și nedobândit se concentrează tot mai tare în semnificația lui profesională. Atmosfera socio-mediatică (întreținută preponderent prin valorificarea superioară a darului imitației) contribuie la asta. Până la confruntările cu inutilitățile, redundanțele, neconcordanțele și pierderile de timp și de ritm de pe parcursul anilor de studii superioare – toate fiind realități – viitorii absolvenți sunt căinați încă de pe drumul spre admitere, în sensul „la ce bun?!“, cu varianta „nu știți ce v-așteaptă după“. Se adaugă, întreținută, elogierea reușitei pe cale autodidactă, adică elogierea performanței în cu totul alt domeniu decât cel de specialitate atestată de instanțe în măsură să se pronunțe, performanță considerată cu atât mai demnă de laudă cu cât este atinsă fără cea mai mică știință prealabilă. Intervine și promovarea diletantismului, pentru că diletantul asigură confortul promotorului. În acest fel, vorba veche că diploma nu contează și că pe angajator nu-l interesează ce școală ai făcut s-a rafinat în vremea din urmă. Sensul și urmările i-au rămas.

Cu diploma-n mână  și cu ochii-nchiși

Angajabilitate peste media UE

Evaluarea universităților inclusiv în funcție de măsura și timpul în care absolvenții se angajează se menține în stadiul dezideratului. Efervescența investigării și facilitării „trecerii de la școală la viața activă“ (zisă și „viața reală“, de parcă școala nu e activă și reală) s-a estompat, după elanul de acum vreun deceniu, susținut material de conjunctura POSDRU 2007-2013.

Angajabilitatea rămâne totuși de actualitate. O definiție sintetizează Centrul pentru Politici Educaționale (CPE), organizație neguvernamentală „care își propune să contribuie la îmbunătățirea proceselor de dezvoltare, implementare și evaluare de politici publice fundamentate cu impact în domeniul educației“: „Angajabilitatea reflectă relevanța programelor de studiu pentru piața forței de muncă. Angajabilitatea este una dintre liniile de acțiune ale Procesului Bologna și este definită ca fiind capacitatea unei persoane de a obține un loc de muncă în concordanță cu competențele sale, de a-l menține, de a se dezvolta profesional capacitatea de antreprenoriat a unei persoane și posibilitatea acesteia de a-și schimba locul de muncă. În acest context, rolul învățâmântului superior este de a pregăti studenții pentru integrarea pe piața forței de muncă prin asigurarea dezvoltării unor competențe, abilități, valori în concordanță cu nevoile pieței“.

România se situează peste media Uniunii Europene în ceea ce privește rata de angajare a tinerilor cu vârste de 20-34 de ani care au urmat un nivel de educație terțiar în ultimii trei ani: 88,9%, față de 85,5%, după cele mai noi date ale Euro­stat, adică la nivelul anului 2018. Asta ne situează pe locul 15 între statele UE. Cele mai mari rate de angajare a ab­solvenților noi de studii superioare le au Malta (96,7%), Olanda (94,8%), Germania și Luxemburg (94%), Suedia (92,5%), Cehia (91,5%). Cele mai scăzute rate de angajare a absolvenților de studii superioare se înregistrează în Spania (77,9%), Croația (75,2%), Italia (62,8%), Grecia (59%).

Interviul integral poate fi citit în numărul 10, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.