„Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga“ 
Luca 19;40
În anul Centenarului Marii Uniri urmează să se încheie reforma curriculară, ultima etapă fiind adoptarea planurilor-cadru și a programelor pentru liceu. Ne-am fi așteptat ca măcar acum să se încerce rezolvarea nenumăratelor probleme semnalate în legătură cu curriculumul în uz, ținându-se seama de criticile și propunerile făcute de către Academia Română și profesorii de la catedră.
Din păcate, după mari întârzieri, observăm cu stupefacție că ISE propune cu țârâita planuri-cadru năstrușnice (nu au fost încă prezentate proiectele pentru profilurile tehno­logic și voca­țional!), venind cu un puhoi de opționale prin care sunt subminate disciplinele fundamentale, prin care se fragmentează cunoașterea și se încarcă inutil programul școlar cu tot felul de „educații“, fără legătură cu cerințele societății de azi și de mâine. Se pare că ISE dorește să scoată pe bandă rulantă experți în desene animate și savanți în biologie marină. Cum atenția opiniei publice a fost distrasă de controversele din jurul reformei fiscale, există mari șanse să ne trezim cu un nou curriculum disfuncțional la liceu, aprobat fără dezbateri reale și corecții, pentru a fi apoi impus autoritar. Deja s-a ajuns la a treia serie de dezbateri publice pentru proiectele de plan-cadru pentru învăţământul liceal. Prima serie de consultări on-line „confidențializate“ a fost inițiată începând cu 15 decembrie 2017, fiind programată a se desfășura în perioada sărbătorilor de Crăciun! După ce această consultare a fost lansată și abandonată, fără explicații, a fost anunțată o a doua serie de consultări, pentru perioada 5-26 ianuarie 2018, urmărindu-se „obţinerea unui feed­back relevant din partea cadrelor didactice, inspectorilor şcolari şi a altor categorii de specialişti interesaţi“. Odată încheiată și această consulare, nu am reușit să aflăm nimic despre rezultatele colectării opiniilor și a modului cum au fost îmbunătățite proiectele pe baza feedback-ului obținut. În acest moment avem parte de al treilea anunț, pentru o nouă perioadă de consultare on-line, de doar două săptămâni (6-20 februarie 2018). Această sarabandă de acțiuni ne obligă să facem unele observații: eficiența consultărilor on-line, așa-zis confidențializate, este îndoielnică, de vreme ce nu există o dezbatere publică bine mediatizată, într-o perioadă bine aleasă, cu participarea tuturor actorilor importanți, de la Academia Română și universitățile din țară la sindicate și organizațiile profesionale ale profesorilor de la catedră. Avem îndoieli că festivalul Miorița 2018, de creație anonimă curriculară, ar duce la rezultatele visate, cu atât mai mult cu cât nu știm cine colectează datele consultării și cum anume le folosește pentru „găsirea unei soluţii optime“. Apoi dezbaterea actuală este mult mai prost organizată față de dezbaterea planului-cadru pentru gimnaziu din ianuarie-februarie 2016, ea încălcând principiul colaborării din proiectarea curriculară. Reamintim că planurile-cadru pentru liceu nu reprezintă o afacere a ISE, acestea interesând în cel mai înalt grad întreaga societate, de aceea la realizarea lor fiind bine să participe toți cei competenți, în primul rând Academia Română și profesorii de la catedră.
Și totuși, Centenarul…
Noul curriculum pentru liceu ar fi trebuit să fie o oportunitate pentru ISE și MEN de a corecta grave erori, perpetuate decenii la rând, mai ales în ceea ce privește disciplinele identitare. În anul Centenarului, MEN ar fi trebuit să inițieze o acțiune de recuperare a identității naționale pentru noile generații prin reintroducerea stu­diului Istoriei românilor în învă­țământul preuniversitar și a unei valori eliminate din educație, precum aceea a patriotismului. Din păcate, celebrarea Centenarului nu interesează conducerea MEN. Să înțelegem că acest minister nu face nimic pentru Centenar, pentru că acesta nu are nicio legătură cu școala și educația noilor generații? Să fie Centenarul strict problema Ministerului Culturii și Identității Naționale, nu și a Ministerului Educației Naționale? Poate de aceea, în timp ce ministrul educaţiei din Republica Moldova participa la o horă a Unirii la Iași, fostul ministru Liviu Pop făcea inventarul școlilor cu WC-ul în curte, legând această problemă de actul Unirii Principatelor, de parcă înaintașii sunt de vină (tot ei!) pentru eșecurile și neputințele noastre. Credem că este scandalos să fim singura țară din Europa unde formarea identității naționale nu reprezintă un obiectiv educațional. Suntem, de asemenea, singura țară din Europa care a înjumătățit numărul de ore destinate studiului Istoriei, după ce a fost eliminată și titulatura de „Istoria românilor“, marcând identitatea națională. Nu întâmplător, Societatea de Ştiinţe Istorice din România arăta recent, într-un comunicat de presă, că „Progresul lumii moderne a fost în mare măsură legat de creşterea însemnătăţii educaţiei şcolare cu privire la trecutul istoric şi de capaci­tatea acesteia de a asigura un set comun de cunoştinţe şi valori care au modelat apoi acţiunea socială. În contrast cu acest trend, în România, reducerea numărului orelor de istorie, la finele anilor ’90, a avut ca efect imediat confuzia şi criza sistemului de valori democratice“. Mai mult, eliminarea istoriei naționale din școala publică a produs o alienare identitară, având și numeroase semnificații negative, deloc neglijabile:

• În primul rând, se transmite noilor generații mesajul că românii sunt un popor fără istorie, fără identitate, iar trecutul statului român nu are importanță și nu merită să fie studiat;
• Elevii români de naționalitate română, reprezentând 90% din elevii României, sunt discriminați față de elevii aparținând mino­rităților naționale, pentru că lor li se refuză studiul Istoriei românilor, în timp ce pentru studiul celor 15 istorii ale minorităților sunt create toate condițiile;
• Eliminarea istoriei naționale din școală se bazează pe credința că românii nu vor exista în viitor, ei trebuind să se transforme în oameni noi, europeni, oameni fără identitate națională, fără trecut, fără rădăcini, adică în niște europeni de nicăieri.

Nu înțelegem de ce MEN a abdi­cat de la îndatorirea constituțională de formare a identității românești! Gestionarea memoriei societății, for­marea identității, a loialității față de patria comună, a profilului intelectual și moral al cetățeanului de mâine sunt obligații constituționale ale școlii publice. Ce moștenire culturală românească transmite astăzi școala cetățenilor români? Deviza „Patria a priori!“ să fie valabilă doar pentru SRI, nu și pentru MEN, mai ales că titulatura ministerului face referire la „educația națională“? Iată de ce considerăm că, în anul Centenarului, școala ar trebui să-și amintească de îndatoririle ei fundamentale, să nu mai marginalizeze disciplinele identitare, să formeze, în sfârșit!, identitatea națională și să respecte „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român“, prevăzut în
art. 3, lit. h din LEN nr. 1/2011.
Oare este normal ca în România Centenară istoria națională să nu fie studiată în școala publică? De ce Istoria românilor poate fi studiată în Republica Moldova, nu și în România? De ce și-ar respecta patria comună, România, cetățenii aparținând minorităților, dacă această patrie nu are în prezent o istorie a sa în școala publică? Și cum această ignorare a istoriei naționale în școală nu era de ajuns, aflăm că după Ungaria, și Președinția Republicii Moldova a început să „combată“ Centenarul Marii Uniri. Din nefericire, nicio putere străină nu va reuși să „combată“ Centenarul în România, așa cum reușește MEN, care a desființat, din 1999, studiul istoriei naționale în școala publică, iar în anul Centenarului promovează aceeași programă ineptă la liceu și aceleași manuale dezastruoase. Asupra acestui dezastru au atras atenția istorici de prestigiu, precum academicienii Dinu C. Giurescu (Cuvânt înainte la Constantin C. Giurescu, Istoria românilor – ediție anastatică, Editura Enciclopedică, București, 2011,
p. III – X) și Ioan-Aurel Pop (Despre educația prin limbă și istorie, revista Clipa, iunie și septembrie 2015). În fapt, curriculumul de istorie pentru liceu în uz este o adevărată bătaie de joc la adresa trecutului românilor. De unde să cunoască noile generații desfășurarea marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, de exemplu, când ele nu sunt abordate în niciun fel? Practic, etnogeneza românilor, Războiul Reîntregirii, Marea Unire nu există în programele și manualele aprobate de către MEN! Nu mai spunem că politica MEN neglijează funcția patriotismului de asigurare a sentimentului identității și identificării pozitive cu o comunitate, cu națiunea; de asigurare a loialității cetățenilor; de asigurare a unității poporului român; de asigurare a continuității românilor în noul context postmodern. Ce sistem cultural – identitar construiește școala, dacă planurile-cadru și pro­gramele pentru liceu vor urma tendința noului curriculum de gim­naziu, de marginalizare a disciplinelor identitare? În ciuda politicii educaționale actuale, România are dreptul să-și păstreze atât identitatea națio­nală, cât și istoria națională, istorie pe care toți cetățenii români, indiferent de originea etnică, au obligația să o cunoască prin intermediul învăță­mântului public al statului român. Iată de ce eliminarea Istoriei româ­nilor din școala publică este în mod evident neconstituțională, în condițiile în care:
ȘCOALA ESTE OBLIGATĂ SĂ ASIGURE unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, neexistând în România un mozaic de patrii și o multitudine de loialități, în funcție de originea etnică, orientarea politică, sexuală sau de religie a cetățenilor români;
ȘCOALA ESTE OBLIGATĂ SĂ ASIGURE formarea identității naționale, respectarea simbolurilor naționale, să acţioneze pentru păs­trarea, dezvoltarea şi exprimarea iden­tităţii etnice, cultu­rale, lingvistice şi religioase a românilor;
ȘCOALA ESTE OBLIGATĂ SĂ ASIGURE cunoașterea limbii române, a istoriei românilor, a geografiei României de către toți cetățenii, indiferent de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
De fapt, argumentul apartenenței identitare nu ar trebui ignorat de către Ministerul Educației Naționale. În ciuda stereotipurilor de gândire ale funcționarilor ministeriali, ar trebui să se știe că identitatea românească nu este o culpă într-o Uniune Europeană clădită sub mottoul „unitate în diversitate“ și sub filosofia păstrării identității de voce în concertul european. Uniunea Europeană NU A INTERZIS folosirea titulaturii de „Istorie a românilor“ și NU A EMIS NICIO RECOMANDARE PRIVIND INTERZICEREA SAU LIMITAREA STUDIERII ACESTEIA. Titulatura de istorie a românilor nu reprezintă o ofensă adusă minorităților de la noi, pentru că această istorie este și a lor, este o istorie comună. Apoi aceste minorități au posibilitatea să-și studieze trecutul în școala publică prin intermediul unor discipline folosind titulaturi, precum Istoria secuilor, romilor, maghiarilor, discipline având alocate o oră pe săptămână pe parcur­sul a doi ani școlari, fără ca cineva să lanseze acuzații de națio­nalism și șovinism.
Învățarea istoriei autentice reprezintă o adevărată vaccinare obligatorie a cetățenilor români cu valorile democrației și umanismului, împo­triva virușilor ideologici totalitari noi și vechi, împotriva ignoranței, înstrăinării de neam și tradiții. Nu vrem ca națiunea să-și uite trecutul și să ignore faptele înaintașilor, pentru că această atitudine este sinucigașă. Nu vrem ca tinerii să fie îndepărtați de valorile și simbolurile naționale și cetățenești.
Centenarul va fi sărbătorit în mod autentic și firesc numai cu istoria națională în școală, fiind de dorit mai puține fanfare, discursuri, simpozioane, fluturări de steaguri și panglici tricolore, ori șușanele solemne de doi lei. Reintroducerea Istoriei românilor în școală, de Centenar, ar reprezenta o reparație istorică față de o disciplină vitregită în ultimele decenii, precum și un omagiu adus jertfei înaintașilor, care ne-au lăsat o țară și o moștenire de care nu știm să avem grijă.
Prof. Constantin TOADER