3Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, cea mai mare federaţie sindicală din ţară, a început protestele. În jur de 1000 de cadre didactice afiliate FSLI au pichetat săptămâna trecută sediul Guvernului României, scandând, printre altele: „Demisia din respect pentru cadrul didactic”, „Demisia pentru elevii care se chinuie în şcolile din România”, „Vom ieşi în stradă, lumea să ne vadă”. Trataţi cu dispreţ de către cei din interiorul Guvernului, profesorii nu au avut cu cine intra în dialog. Au depus însă un memoriu la Palatul Victoria.
Lista nemulţumirilor este foarte lungă. Principalele sunt însă: neaprobarea de către Guvernul Cioloş a Proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modul incorect de stabilire a costului standard per antepreşcolar, preşcolar şi elev, inactivitatea factorilor de decizie în stoparea „fenomenului” de depăşire a numărului de antepreşcolari, preşcolari, elevi la grupă şi la clasă, cu mult peste cel prevăzut de art. 63 din Legea Educaţiei; nedecontarea, în integralitate, de către toate autorităţile publice locale a cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat; creşterea alarmantă a numărului de agresiuni fizice şi verbale asupra personalului didactic săvârşite de către elevi şi reprezentanţii legali ai acestora. La acestea se adaugă inexistenţa dreptului legal al cadrului didactic cu o vechime de cel puţin 34 de ani de a se pensiona la cerere cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare fără diminuarea cuantumului pensiei, dar şi neadoptarea unor măsuri legislative care să conducă la depolitizarea funcţiilor de conducere din învăţământ. Supraîncărcarea activităţii desfăşurate de către personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar, generată de reducerile de posturi din anii anteriori, concomitent cu măsurile de suspendare a ocupării posturilor vacante/devenite vacante, este o altă nemulţumire a cadrelor didactice.
Acumularea acestor nereguli a dus, în mod efectiv, la scăderea calităţii actului de predare în învăţământul preuniversitar.
„Un guvern care propune o asemenea grilă de salarizare pentru salariile cadrelor didactice, care nu a investit fonduri în sistemul educaţional trebuie să plece!”
Picătura care a umplut paharul revoltei sindicatelor din educaţie au reprezentat-o salariile umilitoare propuse de Guvern pentru debutanţi, care ar face domeniul şi mai lipsit de atractivitate pentru absolvenţii de calitate din învăţământul superior, în condiţiile în care se scandează pe toate vocile necesitatea creşterii calităţii în Educaţie. În acelaşi timp, învăţătorii şi educatoarele cu studii medii riscă să rămână la acelaşi nivel de salarizare pentru o perioadă nedefinită, în urma aplicării controversatului act normativ privind salarizarea unitară în domeniul bugetar.
Mai mult, pentru anumite categorii de cadre didactice şi pentru personalul didactic auxiliar, salariile propuse sunt chiar mai mici decât cele actuale. Acestea sunt doar câteva dintre aspectele pentru care Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nu acceptă o astfel de lege de salarizare.
Dacă un salariu de 1.100 de lei net – al unui profesor debutant – este mult prea mare şi Guvernul Cioloş a înţeles că trebuie să îl reducă cu 6%, iar un învăţător debutant trebuie să primească salariul minim pe economie, se spune într-un comunicat FSLI semnat de preşedintele acesteia, prof. Simion Hancescu, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere ca actualul Guvern să-şi dea demisia de onoare. „Un guvern care propune o astfel de grilă pentru salariile cadrelor didactice, care nu a investit fonduri în dezvoltarea sistemului educaţional, pentru modernizarea bazei didactice a unităţilor de învăţământ, mai ales a celor din mediul rural, pentru a oferi şanse egale la un învăţământ de calitate pentru toţi elevii trebuie să plece”, mai spun sindicaliştii.
„Încă de la începutul acestui an am adus la cunoştinţa Guvernului României principalele nemulţumiri ale personalului din sistem, una dintre marile probleme ale sistemului şi salariaţilor fiind tocmai cea a «salarizării umilitoare» în raport cu alte categorii de bugetari. Am informat în mod public că, după majorarea salarială de aproximativ 25% din anul 2015, salariul unui profesor debutant este de circa 1.100 de lei net, iar al unui profesor la final de carieră este de aproximativ 2.400 de lei.
Cadrele didactice universitare şi personalul din Cercetare ameninţă la rândul lor cu proteste de amploare
Protestele s-au extins, între timp, şi la învăţământul universitar. Peste 30 de lideri ai sindicatelor din universităţi de stat şi din institute de cercetare, afiliate la Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater, au lăsat un protest la Guvern, la Ministerul Finanţelor, la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
„Sigur, iniţiativa dumneavoastră de a retrage aşa-zisa Ordonanţă de urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este lăudabilă, dar trebuie să recunoaşteţi că aţi făcut-o doar la presiunea sindicatelor, care v-au arătat tarele acesteia”, a ţinut preşedintele FNS Alma Mater, prof. univ. dr. Anton Hadăr, să-i atragă atenţia premierului Dacian Cioloş. Pe de altă parte, alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, prevăzută de Legea Educaţiei Naţionale, reprezintă o prevedere legală, nerespectată de toate Guvernele din ultimii ani, prevedere care ar rezolva multe dintre disfuncţionalităţile cu care se confruntă sistemul educaţional românesc, inclusiv salarizarea resursei umane”.
FNS Alma Mater reiterează necesitatea, stringenţa alocării a 6% din PIB pentru Educaţie „şi niciun leu sub propunerile noastre, negociate anul trecut pentru Legea salarizării unitare”.
„Motivaţia Guvernului că nu există fonduri pentru aplicarea graduală a unei legi corecte a salarizării bugetarilor, categorie din care facem şi noi parte, nu o putem lua în considerare, atâta vreme cât nu eradicaţi total evaziunea fiscală şi nu recuperaţi sutele de milioane de euro furate de la Bugetul Statului în ultimii 26 de ani!”, se spune în continuare în protestul depus la Palatul Victoria.
Sindicaliştii din „Alma Mater” atrag, de asemenea, atenţia că România este ţara cu cea mai ridicată fiscalitate a salarizării, aproximativ jumătate din fondul de salarii al bugetarilor întorcându-se la Bugetul Statului. „Prin urmare, dacă Guvernul României îşi va menţine actualul mod de lucru şi va ignora aşteptările salariaţilor din învăţământul superior şi din cercetare, Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater îşi rezervă dreptul de a declanşa în curând acţiuni legale de protest la nivel naţional”.
Există şi vor exista întotdeauna bani la Guvern, dar nu pentru Educaţie şi Sănătate
Inechitatea salarizării bugetarilor români este mai vizibilă ca niciodată, un exemplu fiind acela al angajaţilor din Ministerul Economiei. Aceştia sunt bugetarii care, potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicate deja în Monitorul Oficial, vor primi salarii cu 40% mai mari. Acesta este rezultatul preluării de către acest minister, de la Secretariatul General al Guvernului, a unei părţi din Departamentul pentru Investiţii Străine. Şi pentru ca noilor sosiţi să nu li se reducă din salariile considerabile pe care le aveau, amintita ordonanţă aliniază toate salariile angajaţilor din minister la salariile acestora. Este evident pentru oricine că Guvernul Cioloş are bani, dar numai atunci şi acolo unde interesele o cer. Există şi vor exista întotdeauna bani pentru propriile salarii şi pentru salariile parlamentarilor, pentru pensiile lor, pentru anumiţi angajaţi din sistemul bugetar, pentru prime nesimţite şi alte beneficii. Educaţia şi Sănătatea nu sunt, în concepţia acestei clase politice, sectoare prioritare. Nici nu ar avea cum. Nu le aduc niciun beneficiu pe termen scurt. Iar cele pe termen lung nu-i interesează pentru că cei care ne conduc de 26 de ani se ghidează după principiul „DUPĂ MINE POTOPUL!” Cel mai probabil, sindicatele din Educaţie vor continua protestele şi în perioada următoare. Din informaţiile pe care le avem în acest moment, urmează, în Capitală, un miting de amploare şi, dacă, discuţiile dintre Guvern şi sindicate nu se vor solda cu un rezultat favorabil, se poate ajunge la grevă generală.
Marcela GHEORGHIU

Distribuie acest articol!