După ce revoluția fiscală a zguduit întregul sistem bugetar prin trecerea plății contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, iar modificarea zilei de salariu a provocat mari nemulțumiri în rândul angajaților din învățământ, iată că primăvara a venit pentru aceștia cu o veste bună. Începând de la 1 martie, cresc salariile dascălilor, majorarea prevăzută de guvern ridicându-se la 20%.  În unele situații, creșterea depășește 1.000 de lei. Astfel, în învățământul preuniversitar, pentru un profesor cu studii superioare, gradul I, gradația 5, salariul de bază crește de la 4.935 de lei la 5.922. Un debutant care înainte avea 3.581 de lei, va avea 3.680 de lei. Un învățător sau un educator cu gradul I și o vechime de peste 40 de ani avea înainte 3.946 de lei, iar de la 1 martie ar urma să aibă 4.736 de lei. În ceea ce privește învățământul universitar, lucrurile stau în felul următor: unui profesor universitar, cu peste 40 de ani vechime, îi va crește salariul de la 9.252 de lei la 11.103 lei, în vreme ce un conferențiar care înainte avea un salariu de 6.342 de lei va primi, după 1 martie, 7.611 lei. În sfârșit, un asistent universitar care primea 3.834 de lei va primi acum 4.101 lei. Și exemplele pot continua.
Potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de la 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, de care beneficiază personalul care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018. Guvernul s-a ținut de cuvânt sau, mai curând, nu a avut încotro și a trebuit să-și respecte promisiunile electorale, chiar și cu hârtoape, bâjbâieli și amânări: a majorat salariile profesorilor cu 25% la 1 ianuarie 2018, majorare care, de altfel, s-a aplicat tuturor angajaților din sistemul bugetar și, conform aceluiași act normativ, le-a mai aplicat o majorare cu 20%, începând cu 1 martie. Legea-cadru nr. 153 mai prevede că,  între 2019 și 2022, tuturor angajaților din sistemul bugetar le vor crește salariile gradual.
Totuși, în ciuda promisiunilor făcute de către guvern, majorarea salarială de la 1 ianuarie 2018 nu s-a ridicat, nici pe departe, la procentul anunțat inițial, de 25%, ci doar la 4%, motivul fiind amintita, controversata, mult criticata revoluție fiscală, mai precis mutarea contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului. Atunci, sindicatele din educație s-au revoltat peste măsură, amenințând cu proteste de amploare, deoarece  banii primiți în mână de către profesori îi aruncau undeva la coada grilei de salarizare, cu salarii în anumite situații mai mici decât ale unor  muncitori sau gunoieri.
Bine-venită, mult așteptată, majorarea salarială de la 1 martie 2018 este însă doar o floare cu care nu se poate face primăvară în sistemul de educație. Din punct de vedere financiar, școala românească se află într-o situație mai mult decât precară. Majorarea salariilor cadrelor didactice, a angajaților din învățământ în totalitatea lor este benefică pentru ei, pentru statutul lor social, pentru eforturile conjugate din momentul de față, de refacere a statusului social al profesorului, dar subfinanțarea cronică la care este supus sistemul de educație din țara noastră, de aproape 30 de ani, nu a fost încă înlăturată prin aceste măsuri.
Nemulțumirile din sistem continuă să crească, iar sindicatele continuă să amenințe cu proteste
Cu zece zile în urmă, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a anunțat boicotarea simulării examenului de evaluare națională de anul acesta, de către profesorii din 1.100 de școli din țară, existând posibilitatea ca, în funcție de rezolvarea sau de nerezolvarea revendicărilor, să se boicoteze și simularea examenului de bacalaureat de anul acesta.
Profesorii cer soluționarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; promisa majorare salarială de la 1 martie să nu fie condiționată de comasări de unități de învățământ, disponibilizări de personal și de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor; rezolvarea modului de calcul al sporurilor și indemnizațiilor care li se cuvin salariaților din sistemul educațional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio-profesională are coeficienți de ierarhizare situați în pătrimea inferioară. În același comunicat emis de către FSLI se mai cere și modificarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum și condițiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupațională „învățământ“, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 34/2018, care, prin conținutul său, discriminează personalul nedidactic din învățământ, căruia nu i se aplică, dar și acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.
Toate acestea arată, încă odată dacă mai era nevoie, starea de degradare în care se zbate sistemul de educație din țara noastră, stare pe care încă nu vrea să o vadă nimeni din cei care au sau ar trebui să aibă obligația de a face ceva pentru școala românească. Sunt probleme acutizate în timp, nerezolvate la momentul potrivit, agravate cu trecerea anilor. Încă avem cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, iar bugetul educației, despre care fostul ministru al educației spunea cu emfază că va fi anul acesta cel mai mare din ultimii 27 de ani, continuă să fie ridicol de mic comparativ cu nevoile acute ale școlii românești, creșterea îi vizează doar pe dascăli, nu și pe elevi, finanțarea per capita fiind, în opinia sindicatelor din educație și nu numai,  cea mai gravă problemă cu care se confruntă în momentul de față sistemul de învățământ din țara noastră. Finanțarea per capita, absolut insuficientă în prezent, nu permite îmbunătățirea condițiilor de studiu și de viață din sistemul de educație românesc.
Simpla majorare a salariilor angajaților din educație, deși bine-venită, este departe de a rezolva multele și marile probleme, lipsuri, erori, carențe acumultate în timp de școala românească, de învățământul românesc, în ansamblu. Subfinanțarea este boala cronicizată a educației din această țară. Ea denotă lipsa totală de interes a celor care ne conduc pentru populația acestei țări, pentru ridicarea nivelului de educație al acesteia. Un sistem de educație degradat, o școală în degringoladă, lipsită de o susținere puternică din partea guvernanților și de intenții bune creează premisele unei Românii locuite de un popor needucat, condus de semidocți, într-un viitor mai apropiat decât vrem să ne închipuim. În plus, majorarea salarială – întru totul lăudabilă – de care beneficiază dascălii, începând cu 1 martie, nu trebuie să se oprească aici, dacă vrem un sistem de educație cu cadre didactice foarte bine pregătite. Cu o floare nu se face primăvară. Așteptăm de la următorul buget, cel pe 2019, o infuzie financiară puternică în sistemul de educație – poate chiar un 6% din PIB – altfel nu putem spera la o Românie europeană, de secol 21.
Marcela GHEORGHIU