Ce se întâmplă în creșe și ce vrem să întâmple în creșe? Acestea ar fi întrebările centrale pentru dezbaterile din România din ultimii 15-20 ani referitoare la educația timpurie pentru copiii mai mici de 3 ani. Interesul foarte mare de a extinde rețeaua de creșe legitimează aceste întrebări, reflectate, dealtfel de numeroase politici și programe în acest domeniu. În analiza de față vom porni de la fotografia din articolul publicat în Tribuna învățământului de Florin Antonescu pe data de 28 iunie 2022 (https://tribunainvatamantului.ro/contracte-pentru-construirea-unor-crese-ultramoderne/), fotografie pe care o reproducem cu acordul redacției.
Concret, în fotografie vedem o sală de creșă, în care sunt opt copii și șapte adulți. Remarcăm că profesioniștii sunt la nivelul copiilor, așezați pe podea sau în genunchi, manifestă gesturi de afecțiune, ținând în brațe sau foarte aproape copiii. Cele două tipuri de uniforme (probabil) reflectă structura personalului, respectiv rol de educator/puericultor sau/și asistentă medicală/îngrijitoare. Patru dintre cei 8 copii au interacțiune directă cu câte un adult, trei sunt ținuți în brațe, doi sunt îndrumați direct, un copil pare să se joace singur în afara spațiului central, lângă o măsuță. Jucăriile sunt în mijlocul covorului, iar adulții sunt persoanele de referință pentru confortul emoțional, fizic și pentru joacă. Predomină structura didactică un copil-un adult, iar covorul reprezintă zona principală, spațiul „sigur“.
Sala este luminoasă, încăpătoare, curată și ordonată. Mobilierul este colorat vesel, iar mesele și scaunele sunt la dimensiunile copiilor. Copiii au la dispoziție piese de construcție tip Duplo, baloane, două jucării muzicale. În momentul materializat în fotografie putem presupune că doi dintre copii se privesc unul pe altul și nu sunt evidente interacțiunile dintre copii sau activități de grup. Nu vedem în fotografie, dar știm din studiile de teren că normele de construcție și funcționare a creșelor prevăd spații separate pentru săli de joacă, dormitoare, bucătărie, spălătorie, cabinet medical, spații administrative și loc de joacă în aer liber. La intrarea în sălile de grupă există holul pentru „triaj“ medical, unde au loc cele mai multe interacțiuni dintre personal și părinții care aduc și iau copiii de la creșă. Inspirat de modelul medical – centrat pe îngrijire, igienă și nutriție – triajul funcționa și înainte de pandemie. În curte, copiii folosesc leagăne individuale, tobogane, căsuțe în miniatură, iar terenul de joacă de multe ori are pavele de cauciuc. Această descriere reprezintă sinteza observațiilor pe care le-am făcut în creșe într-o cercetare etnografică (Ulrich Hygum & Hygum, 2021).
Evoluția creșelor oglindește contextul macro, dar și contextul eco-social al familiilor și comunităților. La nivel național, creșele au o istorie tristă, pentru că reflectă politica pro-natalistă din timpul regimului Ceaușescu și controlul abuziv al statului asupra vieții de familie. Dacă în 1980, 90.000 de copii frecventau 902 creșe, după 1989, funcționau doar 350 de creșe, centre de zi și 19 grupe în grădiniță (Anghelescu & Stativa, 2002). Concediile pentru creșterea copilului au permis părinților să aibă grijă de copii până la vârsta de 2 ani, ceea ce a menținut la un nivel scăzut atât popularitatea, cât și accesibilitatea creșelor. Marcela Gheorghiu semnala că în 2022 funcționau 386 de creșe de stat, frecventate de 22.000 de copii (din jumătate de milion de copii cu vârsta între 1 și 3 ani) (https://tribunainvatamantului.ro/romania-este-pe-ultimul-loc-in-europa-la-numarul-de-crese/).
În ceea ce privește valorile și misiunea creșei, ca instituție, până în 2000 creșele funcționau ca furnizor de servicii sociale pentru familii. În perioada 2000-2011 a avut loc restructurarea serviciilor de îngrijire pentru copiii sub 3 ani prin schimbarea guvernanței. Trecerea de la Ministerul Sănătății la Autoritățile Publice Locale a făcut ca numărul și calitatea acestora să scadă, în lipsa coordonării metodologice. Schimbarea sistematică a început în 2011, prin componenta educațională reglementată în LEN și HG 1252/2012. Armonizarea sistemului s-a produs treptat. În 2019 a fost promovat curriculum unitar pentru copiii de la 0 la 6 ani, în 2020 au fost introduse standarde specifice pentru autorizarea/acreditarea serviciilor de educație timpurie antepreșcolară. În 2021 a fost stabilit costul standard pentru nivelul antepreșcolar și creșele au trecut în sistemul de educație (fie prin arondare la o unitate de învățământ preșcolar, fie prin atribuirea coordonării metodologice, a celor rămase în subordonare locală, unei grădinițe desemnate de ISJ/ISMB OU nr. 100/2021).
Această evoluție istorică poate explica practicile cotidiene din creșe, în care familia este modelul dominant. Ca și în fotografie, observațiile noastre în 12 grupe de creșă surprind rezonanța afectivă dintre personalul din creșe și copii și atenția pentru îngrijire și siguranță. Profesioniștii identifică nevoile copilului din perspectiva atașamentului din familie și răspund din aceeași perspectivă (Stern, 2005). De exemplu, numeroși profesioniști sintetizau rutinele zilnice repetând: „Mami pleacă, apoi mâncăm, ne spălăm, ne jucăm, ieșim afară, mâncăm, dormim, apoi vine mami“. În interviuri, reflectând asupra propriilor practici profesionale, afirmau adeseori: „Ne purtăm ca și cu copiii noștri“, „Aici noi suntem mamele lor“, „Îi iubim ca pe propriii noștri copii“.
Dinamica relațiilor dintre copii și personal este orientată pe familie, în concordanță cu teoriile privind atașamentul. Componente implicite ale modelelor culturale ale mamelor se transferă în modelele interacționale din creșe. Dincolo de complementaritatea familie-creșă, uneori apar elemente de competiție, cum ar fi în exemplele: „Noi (cei din creșă, n.n.) am văzut primul dinte“ sau „cu noi, la creșă, a făcut primul pas (nu cu părinții, n.n.)“.
Simplificând realitatea complexă a creșelor, revenim la întrebarea: Ce vrem să se întâmple în creșe, altfel spus, ce valori dorim să promovăm în/prin creșe? Care este „zona proximei dezvoltări“ (ZPD) și ce structuri de eșafodaj pot ajuta dezvoltarea creșelor din România pentru sincronizarea cu contextul actual, schimbările de viziune și rezultatele cercetărilor? Răspunsul l-am putea găsi explorând mai mult așteptările părinților și experiențele copiilor. La creșă, copiii se întâlnesc cu alți copii, iar interacțiunile dintre ei generează nenumărate ocazii de învățare și dezvoltare. Să fie aceasta zona proximei dezvoltări pentru creșe? Să devină creșa mai mult decât un spațiu al atașamentului, să promoveze mai mult activități care încurajează copiii să fie activi, să exploreze, să îndrăznească, să mănânce singuri, să se îmbrace singuri, să interacționeze unii cu alții mai mult? Cum ar arăta fotografia? Cum ar fi dacă jumătate dintre adulți ar merge în colțurile camerei, iar ceilalți ar rămâne pe covor? Știm că, în realitate, niciodată nu sunt destul de mulți adulți la grupă, dar atunci când sunt prezenți, cum și spre ce îi încurajează pe copii? Cum ar fi dacă ar citi cărți, ar cânta mai mult și ar asculta mai puțin Gașca Zurli amplificată la boxe? Cum ar fi dacă spațiul ar fi folosit cu mai multă flexibilitate, nu doar separat pentru mâncat, dormit, joacă, iar copiii ar avea mai mult loc? Cum ar fi dacă ar sta mai mult timp în aer liber, s-ar murdări, ar face câte o mică vânătaie, ca atunci când sunt cu părinții?
Aceste întrebări reflectă un alt mod de a înțelege ce este un copil mic și de ce este în stare un copil până la 3 ani. Lucrând sistematic cu astfel de întrebări putem urmări intențiile, manifestările copiilor mici și putem răspunde pentru a le stimula dezvoltarea. Cercetările din ultimii ani reflectă o altă perspectivă asupra copiilor (Salamon 2017, Bolig & Millei 2018, OECD, 2021) și părinților. De exemplu, în țara noastră, Ionuț Sergiu Mone (2021, p. 96) vorbește despre tranziția spre un model cultural autonom-relațional în rândul mamelor din clasa mijlocie ai căror copii sunt la vârsta preșcolară. Încurajarea potențialului acțional al copiilor (Rikka, Kyrönlampi & Puroila, 2019) ar transforma, practic, părinții în aliați în procesul de transformare a creșelor. Așadar, părinții și personalul din creșe ar putea găsi echilibrul dintre ce vrea/ce poate să facă un copil mic și de ce are nevoie.
Cătălina Ulrich Hygum – Universitatea din București, Facultatea de Psihologie
și Științele Educației
Erik Hygum – VIA University Danemarca
Articol publicat în numărul 37-38 al revistei Tribuna Învățământului
