Primarul Cosmin Andrei este cu totul de acord cu Martin Luther King, care spune că acolo unde școlile prosperă, totul prosperă. Cine va parcurge interviul care urmează va vedea că pentru actualul primar al Municipiului Botoșani educația și școala chiar sunt importante. Înainte de asta, o punere în temă: timp de opt ani a fost viceprimar al Municipiului Botoșani, perioadă în care a învățat cum trebuie condus un oraș cu o vechime de aproape 600 de ani și a înțeles un lucru important: viitorul orașului trebuie stabilit împreună cu locuitorii săi. Când și-a propus să candideze pentru funcția de primar, a știut exact ce are de făcut pentru a transforma municipiul într-un „oraș frumos care să ofere o perspectivă bună copiilor noștri“, după cum el însuși promitea în campania electorală. În opinia lui, zece proiecte importante trebuiau implementate în Botoșani. Printre acestea: Sănătate la stat la fel ca la privat; Cetățenii, consilierii primarului; Parcarea de la blocul tău; Un loc de muncă pentru fiecare; Student la Botoșani sau Educație inteligentă digitală.
Stimate domnule primar, ne aflăm în debutul sezonului estival, pandemia dă semne că ne părăsește, dar cei doi ani și mai bine care au trecut ne-au marcat profund pe toți. Ce a făcut municipalitatea botoșăneană pentru cetățenii ei în toată această perioadă extrem de dificilă, ce a făcut pentru școli, pentru elevi și pentru profesorii lor?
Toată această perioadă de pandemie a fost dificilă, întrucât ne-a forțat pe toți să ne schimbăm ritmul de viață. Cel mai mult ne-a afectat distanțarea fizică. Pentru a ajunge cât mai repede într-un punct final al acestei perioade dificile, ca municipalitate am depus eforturi considerabile. Nu doar că am sprijinit campaniile de informare și conștientizare de la nivel național, cum ar fi respectarea măsurilor de distanțare, de igienă, uti-lizarea măștilor de protecție și a dezinfectanților, ci ne-am și implicat activ în campaniile de vaccinare împotriva Covid-19 prin deschiderea de centre și furnizarea echipamentelor și materialelor necesare funcționării acestora, astfel încât toți botoșănenii doritori să aibă acces la dozele de vaccin. În ce privește unitățile de învățământ, am asigurat fondurile necesare pentru achiziția de materiale și dezinfectanți pentru cadrele didactice și pentru elevi. Pentru anul 2021, pentru combaterea Covid-19, din bugetul local am alocat suma de 510.000 de lei pentru achiziția de materiale de curățenie, dezinfectanți, materiale sanitare și pentru alte cheltuieli, pentru toate unitățile de învățământ din Municipiul Botoșani. Am avut și parteneriate în baza cărora am primit donații. Una din aceste donații este de la Asociația Global Intelligence din Ploiești, alături de partenerul NISSA, prin care Primăriei Municipiului Botoșani i-au fost distribuite 70.000 de măști de protecție, toate cu destinație pentru unitățile de învățământ. Orașul a fost inclus astfel în campania umanitară „România are nevoie de MINE! Fără TINE nu pot!“, inițiată, coordonată și susținută de președintele asociației menționate, în contextul luptei împotriva Covid-19.
„Am accelerat lucrurile pentru depunerea a două proiecte în valoare totală de peste 6 milioane de euro“
Digitalizarea este un domeniu care a devenit predominant în activitățile noastre și cu atât mai mult în domeniul învățământului. Cum intenționați să dezvoltați acest proces la nivelul școlii botoșănene? Cum susțineți învățământul digital? Vă întreb acest lucru deoarece Ministerul Educației se arată extrem de interesat de finalizarea procesului de digitalizare a școlii românești.
Digitalizarea este un domeniu predominant în orice activitate, cu atât mai mult în sistemul educațional, iar peri-oada de pandemie ne-a demonstrat cel mai bine acest lucru. Încă de când am preluat mandatul de primar, am accelerat lucrurile pentru depunerea a două proiecte în valoare totală de peste 6 milioane de euro, privind acordarea de echipamente elevilor și cadrelor didactice pentru învățământul online, respectiv pentru dotarea unităților de învățământ cu dezinfectanți. La ședințele de consultare pentru stabilirea bugetului au fost invitați și directorii unităților de învățământ pentru a ne schița nevoile strin-gente pe care le au școlile sau grădinițele din oraș. Bineînțeles, mare parte din cerințe s-au îndreptat spre zona de dotare cu echipamente constând în tablete, calculatoare, videoproiectoare și alte astfel de echipamente. În funcție de posibilitățile bugetare, am încercat să facem alocări financiare pentru susținerea acestor nevoi care asigură, până la urmă, actul educațional de calitate.
„Copiii noștri și cadrele didactice trebuie să aibă parte nu doar de un act educațional de calitate, ci care să se desfășoare și în condiții propice“
Care este situația infrastructurii școlare din Municipiul Botoșani?
În principiu, avem școli și grădinițe modernizate sau în curs de modernizare. Alte unități de învățământ sunt recent construite. În schimb, alte clădiri care datează din anii ’70-’80 au nevoie în prezent de reabilitări sau intervenții pentru securitate la incendiu. Și aceste aspecte sunt în atenția noastră și le tratăm cu maxim interes. Copiii noștri și cadrele didactice trebuie să aibă parte de un act educațional nu doar de calitate, ci și desfășurat în condiții propice. Municipalitatea a derulat numeroase astfel de intervenții, prin diferite surse bugetare, fie prin bani guvernamentali, fie prin proiecte europene, precum și prin alocări din bugetul local. Avem în implementare proiecte sau intenționăm deschiderea de noi șantiere în acest scop. Pot exemplifica prin racordarea la utilități a uneia dintre cele mai mari săli de sport aparținând unei unități de învățământ (Liceul cu Program Sportiv), reabilitarea mai multor grădinițe, asigurarea sistemelor antiefracție în mai multe școli și licee, reabilitarea unor parcuri de joacă în incinta grădinițelor, realizarea de documentații tehnice privind reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ, a sălilor și terenurilor de sport. Pe lângă investițiile mai mari, avem în vedere și o serie de investiții mai mici, care constau în modernizarea treptată a tuturor unităților de învățământ din Municipiul Botoșani.
Câți bani europeni s-au investit și se investesc în modernizarea unităților de învățământ botoșănene, a bibliotecilor din oraș?
La ora actuală, Primăria Municipiului Botoșani are în implementare sau va implementa proiecte depuse prin diferite programe, în valoare totală de aproximativ 26 de milioane de euro. Ne referim la proiecte depuse în Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, Administrația Fondului de Mediu (AFM) și Componenta C5 – Valul Renovării, Clădiri Publice prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În principiu, proiectele depuse fac referire la reabilitări și modernizări de grădinițe și grupuri școlare, construcție de creșă, amenajare de spații pentru relaxare, asigurarea unui învățământ online accesibil, creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație unități de învățământ, renovarea energetică a nouă clădiri publice – unități de învățământ.
„Botoșani este unul din orașele verzi ale României și depunem eforturi pentru a rămâne la acest nivel“
Despre politica municipalității cu privire la spațiile verzi din oraș, la -parcurile destinate sportului și relaxării în aer liber ce ne puteți spune? Întrebarea vine în contextul în care la acest capitol suntem, de ani buni, codașii Europei.
Dimpotrivă! Noi, la acest capitol, putem spune că suntem fruntași, dacă e să fac referire ca Municipiu la nivel de țară. Botoșani este unul din orașele verzi ale României și depunem eforturi pentru a rămâne la acest nivel. Investim, ca municipalitate, și în zona verde. Chiar nu neglijăm deloc acest segment. Doar în ultima perioadă am implementat două proiecte privind reabilitarea și modernizarea, precum și construcția de parcuri, cu alei, zone de relaxare, gazon, arbori, arbuști ornamentali și flori, sisteme pentru irigat, piste de alergare, bănci smart, stâlpi de iluminat, mobilier urban și fântâni cu apă potabilă. Avem în vedere implementarea altor proiecte privind amenajarea unor zone de relaxare în diferite cartiere ale Municipiului Botoșani. Bineînțeles, anual susținem financiar și campanii de reabilitare a spațiului verde prin plantări de arbori și arbuști și de flori.
Se apropie un nou an școlar. Există creșe și grădinițe suficiente în Municipiul Botoșani pentru acoperirea cererilor venite din partea părinților?
În privința grădinițelor, am putea spune că cererea din partea părinților este oarecum acoperită. În privința creșelor, adresabilitatea este peste capacitate. În momentul de față, la nivelul Municipiului Botoșani funcționează o singură creșă, cu o capacitate de 100 de locuri. Am luat măsuri și din acest punct de vedere. Avem în construcție o nouă creșă pentru educația timpurie antepreșcolară. Lucrările au demarat la începutul acestui an, iar termenul de finalizare este 10 ianuarie 2023. Primăria Municipiului Botoșani va mai construi două creșe care vor deservi în total 150 de copii. Cele două proiecte pentru viitoarele creșe vor fi implementate cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții (CNI).
Articol integral publicat în Tribuna Învățământului nr. 30-31 – iunie / iulie 2022