Asumarea guvernamentală, prin Memorandum, a proiectului prezidențial „România Educată”, după aproape șase ani de consultări, a declanșat o amplă dezbatere în spațiul public cu privire la capacitatea acestuia de a deveni un proiect real de țară, așa cum a fost gândit de președintele Klaus Iohannis. Dar, mai poate astăzi „România Educată” să reformeze în mod real sistemul de educație românesc? A venit prea târziu? Prevalează mai mult punctele slabe decât cele tari sau într-adevăr ne aflăm în fața unei reforme reale și  profunde a învățământului românesc? Răspunde la aceste întrebări prof. Cornelia Popa Stavri, secretarul general al celei mai mari federații sindicale din țara noastră.

Care sunt, doamna secretar general, punctele tari ale proiectului „România Educată”?

Proiectul „România Educată” are meritul de a fi adus în atenția publică subiectul educației de calitate în România, în mod unitar, pe toate componentele sistemului de învățământ. Pe lângă problemele identificate, în proiect se conturează principiile, direcțiile și obiectivele educației, plasate în context global, dar și provocările actuale  pentru sistemul de învățământ.

Există o serie de puncte tari ale acestui proiect printre care aș enumera:

• Existența un largi consultări a societății, creându-se astfel premisele unor măsuri bine înțelese și asumate la nivelul grupurilor interesate de domeniul educației;
• Stabilirea unei viziuni asupra dezvoltării educației în concordanță cu sistemele de educație performante europene;
• Construirea și dezvoltarea sistemului de educație pornind de la un set de valori clar definite: echitate, integritate, stare de bine, profesionalism, excelență, respect, flexibilitate, colaborare, diversitate, transparență;
• Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când este abordat subiectul profesorului privit din perspectiva “modelului” pe care acesta îl poate reprezenta în societate, un important instrument pedagogic în educația viitorilor cetățeni;
• Identifică absența standardelor ocupaționale pentru profesori;
• Definește un set de deziderate și ținte care ne-ar putea da speranța unei ieșiri din impasul în care se află educația în acest moment.

Sunt voci, nu puține în spațiul public, care spun că proiectul a venit prea târziu, că dezbaterea publică a durat mult prea mult timp – 7 ani -, că este, deja, depășit la nivelul Uniunii Europene. Dumneavoastră ce părere aveți?

„România Educată” este un document gândit  să fie aplicat pe termen mediu: 2025 – 2030, dar a cărui proiectare a durat foarte mult. Primele grupuri de lucru au început munca la acest proiect cu 5 ani în urmă (2016), iar rezultatele documentul final vor fi cunoscute peste 9 ani.  În total 14 ani, dintre care 5 ani au fost alocați doar consultărilor. În cei 5 ani de consultări, însă, s-au schimbat foarte multe în sistemul de învățământ: condițiile de inserție pe piața muncii, ca urmare a pandemiei de COVID-19 și a evoluțiilor economiilor nationale la nivel mondial în general, competențele și cunoștințele de care are nevoie resursa umană pe care o pregătim pentru a face față provocărilor determinate de schimbările la nivelul societății (inclusiv apariția de meserii noi), starea infrastructurii școlare, alocările bugetare insuficiente, foarte multe modificări ale legislației în domeniul învățământului, sporadice, neunitare, de cele mai multe ori necorelate cu legislația de bază, absența analizelor de sistem aprofundate și a unor planuri de măsuri concrete, monitorizate permanent, lipsa de predictibilitate a sistemului care afectează copiii, părinții și profesorii în aceeași măsură etc.

Toate acestea și nu numai, ne îndreptățesc să afirmăm că Proiectul „România Educată” este în acest moment un punct de pornire bun, dar insuficient. Este nevoie de o corelare a propunerilor din proiect cu ceea ce avem în acest moment în sistem și o prioritizare a acțiunilor transformatoare, astfel încât schimbarea dorită să nu se realizeze haotic și mai ales să fie o schimbare coerentă.

Sunt unele temeri cu privire la finanțarea reală și suficientă a învățământului raportat la necesarul de investiții în domeniu, investiții care încep de la resursa umană și continuă cu resursa materială și cu infrastructura din învățământ. În acest context, apreciem procentul de 12% care se intenționează a fi alocat din PNRR pentru învățământ. În același timp suntem conștienți că fără o finanțare substanțială din bugetul de stat pentru învățământ, măsurile și investițiile propuse prin PNRR nu sunt sustenabile.

Măsurile propuse pentru fiecare ciclu de învățământ necesită investiții majore. În prezent, ne confruntăm cu mari probleme de încadrare cu necesarul de personal la nivelul fiecărei unități de învățământ. Aceste probleme sunt generate de neîncadrarea în costul standard. Deși Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a atras atenția asupra insuficientei dimensionări a acestui cost standard, până în prezent alocările nu au avut rolul de a asigura buna funcționare a unităților de învățământ.

În proiect se vorbește despre sprijinirea cadrelor didactice de către un număr suficient de consilieri școlari, profesori de sprijin, logopezi, mentori, în condițiile în care la nivel național gradul de acoperire cu servicii de consiliere educațională era în anul 2019 de 55,5%, cu servicii logopedice de 37,8% și cu servicii de mediere de 12,2%. Între timp, consilierii se confruntă cu situații noi, întâlnite la elevi, generate de perioada destul de îndelungată de lockdown, de starea de incertitudine a familiilor elevilor, de lipsa predictibilității în ceea ce privește siguranța locului de muncă al părinților, direcționarea atenției familiilor de la educația copilului către siguranța zilei de mâine a acesteia. Ceea ce părea a fi o măsură foarte bună și anume repartizarea unui consilier școlar la 500 de elevi pare să fie insuficient în acest moment și deja s-a lansat ideea necesității angajării/ colaborării cu psihologii școlari.

Care sunt punctele slabe ale proiectului „România Educată”?

Nu cred că putem vorbi despre puncte slabe ale proiectului „România Educată”, ci despre o aducere la zi a acestuia și operaționalizarea lui printr-o legislație coerentă care să susțină implementarea. Este nevoie de o revizuire a modului de organizare a învățământului românesc, nu doar de dragul schimbării, ci prin valorificarea punctelor forte ale școlii românești. O construcție trebuie să se bazeze pe un fundament solid și cred că istoria educației în România are modele care pot sta la baza acestei construcții. Modelul educațional al sistemului de învățământ românesc nu trebuie să fie „împrumutat” din modelele altor țări, ci adaptat specificului populației din țara noastră, să mobilizeze energiile la nivelul societății pentru stimularea economiei naționale.

Poate fi „România Educată” un proiect de țară sau riscă să rămână o formă fără fond?

Proiectul „România Educată” s-a dorit a fi un proiect de țară și chiar ar fi putut să producă o schimbare în bine la nivelul anilor 2018 – 2019. Este un nivel ridicat de așteptare pentru realizarea unui plan de implementare a acestui proiect. Schimbările majore la nivel mondial au generat însă modificări la nivelul opțiunilor de viață ale indivizilor și un restart în multe domenii de activitate. Școala nu poate sta departe de aceste schimbări! Cât și cum vom reuși să flexibilizăm sistemul de învățământ astfel încât să se poată adapta din mers acestor schimbări, rămâne de văzut! 

În concluzie, va reuși sau nu să reformeze, în mod real, proiectul „România Educată” sistemul de învățământ din țara noastră?

Avem speranța că experții în Științele Educației împreună cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților vor fi reuniți la masa de lucru și ascultați în egală măsură, astfel ca un proiect care a pornit de la premisa consultărilor publice extinse să se finalizeze în mod unitar pentru toți beneficiarii educației, să fie acceptat și asumat în același timp de toți actorii politici și sociali implicați.

Pentru ca „România Educată” să devină un adevărat proiect de țară este nevoie de asumare, implicare, profesionalism, consultare și predictibilitate, de implementarea lui indiferent de schimbările politice care pot interveni în următorul deceniu, pentru că EDUCAȚIA ESTE UN BUN NAȚIONAL, al nostru, al tuturor, este viitorul copiilor noștri!