Stimată Doamnă Președinte, se constată, din partea autorităților, o presiune în creștere asupra profesorilor pentru vaccinare. Cum comentați acest lucru?  

În prezent, în învăţământ sunt 155.000 de persoane vaccinate. Peste 140.000 dintre aceştia au facut și rapelul, adică aproximativ 45% din totalul angajaţilor. Dacă luăm în calcul doar personalul didactic de predare, procentul este de 50%. Afirmaţia conform căreia «dacă toți profesorii sunt vaccinați, riscul de îmbolnăvire în rândul copiilor scade», este una eronată, deoarece elevii nu intră în contact doar cu profesorii, ci și cu părinții, colegii etc. Nu toţi elevii sunt aduși la școală cu maşina părinților, ci vin cu mijloacele de transport în comun sau chiar pe jos. Sursele de infectare sunt multiple, de aceea, pentru diminuarea riscurilor, trebuie să vorbim de responsabilitate la nivelul intregii societăți.

Este important să ţinem cont și de faptul că o parte dintre profesorii nevaccinaţi au fost deja contaminaţi cu virusul SARS-COV-2, astfel încât aceştia se află în perioada în care au imunitate. Există şi o altă categorie care prezintă unele incompatibilități de ordin medical și nu se pot vaccina, iar alții au  convingeri personale legate de vaccinare.

În rândul profesorilor, ca de altfel  la nivelul societăţii, se remarcă o stare de neîncredere şi deznădejde. 

În contextul unei situaţii de criză prelungită, în care ne confruntăm cu provocări la nivel economic sau în sistemul medical, cu scăderea calităţii în învăţământ datorată condiţiilor de predare în sistem online şi dificultăţilor psiho-sociale şi emoţionale cu care se confruntă atât elevii, personalul şcolii, cât şi familiile elevilor, vaccinarea apare ca o soluţie care promite imunizarea colectivă. Probabil că acesta este scopul pe care îl urmăresc cei care pun presiune asupra profesorilor pentru a se vaccina. Este important să reţinem toţi că vaccinarea împortiva COVID-19 nu este obligatorie. Fiecare decide pentru sine dacă se vaccinează sau nu, după ce a cântărit toate informațiile disponibile, din surse credibile. Insistența excesivă sau presiunea pusă pe profesori pentru a se vaccina nu reprezintă cea mai bună strategie de convingere, ci mai degrabă generează o stare de nemulţumire generală și irascibilitate. În rândul profesorilor, ca de altfel  la nivelul societăţii, se remarcă o stare de neîncredere şi deznădejde. Cu toate acestea, un profesor îşi doreşte în aceeaşi măsură ca el şi elevii săi să rămână sănătoşi, aşa cum şi un părinte îşi doreşte ca fiul sau fiica lui să fie în deplină siguranţă când merge la şcoală, ceea ce necesită un efort comun şi responsabil în lupta împotriva pandemiei.

Riscă insistența pentru vaccinare venită din partea autorităților să devină o manevră de segregare a cadrelor didactice care, din diferite motive, refuză să se vaccineze?

E important să investigăm motivele din spatele deciziei persoanelor de a nu se vaccina. În contextul în care vaccinul nu este obligatoriu, presiunea trebuie limitată. Orice constrângere legată de vaccinare este la limita legalității. Chiar dacă nu ar fi o problemă de legalitate,  este o problemă care ține de etică. Este clar că dacă se insistă pe prezența la școală sau la examene doar a personalului vaccinat se poate aluneca către ideea de segregare a unei categorii de angajaţi din învățământ. Este interesant că se pune problema vaccinării masive a profesorilor în contextul în care școala nu reprezintă un glob de sticlă sub care îi introducem pe elevi și pe profesori! Școala este un sistem care este parte din comunitate și care stabilește relaţii de parteneriat, de colaborare cu părinții şi comunitatea locală. Lupta cu pandemia prin purtarea măştii de protecţie, aerisirea sălilor de clasă, a locuinţei sau a spaţiilor de lucru, testarea ori de câte ori este nevoie, distanţarea, respectarea normelor de igienă reprezintă reprezintă responsabilități colective, chiar dacă ne vaccinăm sau nu.

Prezența fizică la școală și examene naționale cu prezență fizică: pentru cine este benefic acest lucru? Pentru profesori este mai bine fizic – la școală  – sau în online?

Prezența fizică, atât la școală cât și la examene, este benefică atât pentru elevi și părinții acestora, cât și pentru profesori. Este utilă introducerea metodelor inovative de predare – învățare – evaluare. Educația a înregistrat un progres în ceea ce privește învățarea în sistem online. Însă, predarea faţă în faţă, comunicarea directă cu elevii, empatia şi relaţia profesor-elev nu pot fi niciodată înlocuite de tehnologie. Acum profesorii se confruntă cu o altă provocare: aceea de a crea conţinuturi ale lecţiilor, care să fie atractive şi adaptate predării în online, deoarece aceasta este foarte diferită de predarea faţă în faţă. Toate aceste schimbări au nevoie de timp pentru a fi integrate, astfel încât calitatea educației să fie la un nivel ridicat. Până atunci, interacţiunea directă profesor-elev pentru realizarea procesului de învățare reprezintă un avantaj major pentru toți beneficiarii direcţi și indirecți ai educației.

Este nevoie de investiții masive în sistemul de învățământ, dar Educația pierde sute de milioane de euro din bugetul de negociere pentru Planul Național de Redresare și Rezilență. 

Conform declaraţiei comune a ministrului Educației, dl. Sorin Cîmpeanu și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, dl. Cristian Ghinea, educația a primit 12% din bugetul PNRR, adică cea mai mare alocare în comparaţie cu media europeană (10%). Este o veste bună,  dar dacă analizăm situația educației din România, constatăm cu tristețe că, deşi până în 2020 ar fi trebuit să reducem procentul ratei de părăsire timpurie a şcolii la 11,3%, în anul 2019 aceasta era încă de 15,3% (conform Eurostat), iar în 2020 – 2021, pe fondul crizei generate de pandemia de COVID-19, acest procent este evident în creștere. Trecerea la învățărea în sistem online ne-a pus în fața unei realități pe care mulți o cunoșteam, dar nu a fost niciodată adusă în discuție cu atât de multă insistență ca în ultimul an și anume necesitatea asigurării accesului egal la educație al tuturor copiilor/ elevilor prin asigurarea resurselor digitale şi formarea corespunzătoare a personalului didactic pentru predarea în sistem online.

Educația din România are de recuperat decalaje mari față de celelate țări europene, inclusiv în ceea ce priveşte suma alocată anual din bugetul de stat.

Toate aceste lipsuri afectează pregătirea elevilor, ducând la accentuarea disparităților socio-economice cu efecte pe termen lung. Pentru a contracara aceste efecte sunt necesare investiții consistente și reforme eficiente şi corelate între ele. În acest tablou general, problema reducerii bugetului pentru educație este una importantă și îngrijorătoare. Educația din România are de recuperat decalaje mari față de celelate țări europene, inclusiv în ceea ce priveşte suma alocată anual din bugetul de stat. În fiecare an vorbim despre alocări timide, care nu reușesc nici măcar să se apropie ceva mai mult de procentul de 6% prevăzut de Legea Educației Naționale.

Încă suntem țara cu cele mai sărace cadre didactice din Uniunea Europeană. În iureșul anunțatelor investiții în sistem, au fost uitați, oare, profesorii, tocmai ei, cei care au nevoie de perfecționări multiple pentru a se adapta noilor condiții tehnologice?

În educație avem nevoie de profesori motivați, bine pregătiți, care să fie modele pentru elevi din toate punctele de vedere. Salarizarea echitabilă a profesorilor, respectând principiul „la studii egale, plată egală”, ar fi trebuit să fie permanent în atenția guvernelor acestei țări. Cu toate acestea, în prezent, Educația nu a reușit să beneficieze de aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, deşi această lege este în vigoare de aproape 4 ani. Salariile în învățământ trebuie gândite și în funcție de importanța socială a muncii. Avem nevoie de cadre didactice foarte bine pregătite, care să își dorească să vină în acest domeniu imediat ce termină facultatea şi, mai ales, care să rămână în sistem pe termen lung.

Un salariu ar trebui să îi permită unui tânăr profesor angajat să aibă un trai ceva mai mult decât decent, pentru că nu îți poţi permite să vii în fața elevului nepregătit sau cu orice ţinută. Ca să nu mai spun de profesorii care utilizează salariul și pentru plata chiriei sau a navetei. Cu un salariu care depășește cu puțin suma de 2000 de lei net este evident că nu pot fi atinse standardele necesare pentru un intelectual. Există un Memorandum, aprobat în Guvern, pentru o nouă lege a salarizării în care se stabilesc principiile ce vor sta la baza acesteia. Reprezentanții FSLI au participat la discuții pe această temă și s-au făcut propuneri, astfel încât să se ajungă la o  salarizare echitabilă și motivantă în domeniul educației.

România este singura țară din UE care are încă la catedră profesori necalificați, în condițiile în care pe continent nu există cadru didactic care să nu fie calificat în cel puțin două discipline.  

Există încă, din păcate, în sistemul de învăţământ profesori necalificaţi. Sunt acei profesori care au obținut o specializare în facultate, dar predau în altă specializare, alţii sunt fără studii corespunzătoare postului. În 2019 erau 3770 de profesori necalificați, din care 700 erau doar absolvenți de liceu. Suntem singura categorie bugetară care a angajat necalificaţi! Acest lucru s-a întâmplat din cauza numărului din ce în ce mai mic de absolvenți în domeniul pedagogic. Motivele sunt multe și ar fi nevoie de o dezbatere mai amplă a acestui subiect. Unii colegi au venit în sistemul de învățământ și își doresc să rămână, alții sunt „în trecere”, o opţiune temporară până se ivește un loc de muncă mai bun. Sarcina noastră este aceea de a-i descoperi pe cei atrași de domeniu, cei cu vocație. Prin dezvoltarea activităților de mentorat la nivelul unităților de învățământ, aceștia pot fi mentinuţi în sistem și pot urma cu succes o carieră profesională în domeniu. De asemenea, există posibilitatea reconversiei profesionale, dezvoltarea în cadrul universităților a cursurilor de pregătire pentru profesori într-un spectru mai larg de specializări și aici am în vedere specializările care ţin de aceeaşi arie curriculară. Masteratul didactic este de asemenea o opţiune pentru absolvenții de facultate. Practic, vor veni către acest masterat doar acei studenți care își doresc o carieră didactică. Este cumva un prim nivel de selecție. Cred că printre colegii necalificați putem găsi profesori valoroși, dacă se reiau activitățile metodice la nivelul unităților sau grupurilor de unități de învățământ, astfel încât profesorii debutanți calificați sau necalificați şi profesorii cu experiență didactică să facă schimb de bune practici și să reușească să formeze comunități de învățare de tip peer-learning.

Vă mulțumesc mult!