Cornelia Popa-Stavri, Secretar General FSLI, Președinte Sindicatul Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 (SIIP S4) 

Doamnă secretar general, a trecut un an de la prezența pandemiei în România, iar școala a traversat cea mai dificilă perioadă din ultimele decenii. Privind retrospectiv – să zicem, la rece -, cum s-au comportat profesorii în tot acest timp?

Profesorii sunt și ei oameni, deci s-au comportat la fel ca toți ceilalți: la început cu îngrijorare, apoi cu teamă. Teama cu privire la starea de sănătate – parcă nimic nu se mai întâmpla în jurul nostru decât inventarierea cazurilor de COVID 19 -, iar mai apoi, teama cu privire la siguranța locurilor de muncă. Nu au avut prea mult timp să se gândească la aceste aspecte pentru că noi provocări au solicitat atenția și implicarea profesorilor. Dacă la început se sugera de la Ministerul Educației păstrarea legăturii profesorilor cu elevii, între timp aceasta a devenit obligativitate, dată fiind prelungirea stării de urgență în România. Aș putea caracteriza această perioadă ca fiind una de formare individuală intensivă a profesorilor și de reformare a sistemului de învățământ într-un mod forțat. Ceea ce odinioară părea doar un deziderat pentru învățământ – digitalizarea – a devenit în ultimul an o constantă. Profesorii au participat la webinarii privind utilizarea platformelor digitale în procesul de predare-învățare-evaluare și cursuri online. Au dat dovadă de calități reale de adaptabilitate, de flexibilitate în ceea ce privește abordarea programului de lucru, dar, în mod special, apreciez capacitatea colegilor mei de a pune la dispoziția sistemului de învățământ tot arsenalul de mijloace și de resurse educaționale de care a fost nevoie în predarea online. Sigur că au fost și probleme: unii colegi s-au simțit descoperiți în fața acestei provocări. Și-au dat seama că au nevoie de mijloacele necesare dar și de spațiu disponibil pentru desfășurarea activității didactice online în condiții optime.

Putem spune că această perioadă excepțională i-a obligat pe dascăli să facă saltul real spre tehnologizare – poate forțat! -, salt pe care altfel nu l-ar fi făcut curând?

Da, această perioadă dificilă din multe puncte de vedere, caracterizată prin incertitudine și ambiguitate legislativă, a determinat profesorii să facă un salt real către tehnologizare. La început mai timid, cu dificultățile inerente implementării unui nou mod de abordare didactică, mai apoi prin utilizarea unor metode moderne  și inovative de predare în sistem online. Chiar și platformele de învățare și-au îmbunătățit pe parcurs permisiunile și au creat un cadru mai sigur și mai atractiv pentru procesul de învățare. Este un început de drum. Cred că putem descoperi avantajele introducerii tehnologiei  în învățământ, atâta timp cât lucrăm împreună.

Care au fost cele mai mari provocări pentru cadrele didactice?

A fost și este greu în continuare să menții atenția stabilă a elevilor pe parcursul activității didactice. Este, de asemenea, de notorietate că în lipsa unei legislații specifice și a unui regulament strict în privința desfășurării activităților didactice, mulți elevi și-au permis să ironizeze, să înregistreze și apoi să posteze tot felul de înregistrări din timpul activităților didactice, multe dintre ele scoase din context. Am avut multe sesizări în acest sens și de aceea,  FSLI  – federația la care este afiliat Sindicatul Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4 (SIIP S 4)  a fost nevoit în nenumărate rânduri să înainteze către minister adrese prin care am solicitat reglementări clare pentru învățarea online. Este o problemă, de asemenea, participarea la activitatea didactică a elevilor fără cameră deschisă. Concret, nu știi dacă elevul participă sau nu activ la oră, profesorul vorbește, în cazuri fericite, cu o mână de elevi. Nu există control în ceea ce privește participarea elevilor la oră și niciun feedback clar cu privire la rezultate.

O altă provocare a fost menținerea relației cu familiile elevilor. Unii părinți au înțeles necesitatea adaptării la programul școlar în sistem online și au reușit să își pregătească la timp copiii pentru participarea la ore, alții nu au înțeles că nu poți acorda importanța cuvenită învățarii dacă ești în pijama, în pat și mănânci în timp ce profesorul îți predă. De asemenea, au fost necesare întâlniri cu părinții pentru menținerea legăturii școală- familie. Și aici au fost diferite probleme. Nu aș vrea să se interpreteze ca o critică, noi am înțeles momentele dificile prin care au trecut unele familii, fie la serviciu, fie acasă. Toate aceste probleme au produs o încărcătură emoțională suplimentară profesorilor. Mulți colegi s-au văzut nevoiți să continue activitatea didactică chiar dacă unii părinți, bunici se aflau permanent în spatele elevilor, simțeau nevoia să ,,le sufle răspunsul” la unele întrebări, să îi îndemne să răspundă. Această permanentă ,,lecție deschisă” a profesorilor le-a creat acestora o stare de stres, de insatisfacție profesională. Sunt multe probleme pe care nu am dorit să le spun la acel moment pentru că am considerat că oamenii sunt deja destul de încărcați emoțional și nu aș fi făcut decât să adaug inutil niște probleme. Cred că avem multe de învățat din această situație de criză. Putem reflecta asupra a ceea ce a funcționat sau nu, putem eficientiza comunicarea între părți pentru a exploata beneficiile digitalizării și a ameliora riscurile și dezavantajele. 

Elevii români sunt pe ultimele locuri la testările PISA, iar acest lucru îi face pe mulți fie să arate cu degetul înspre profesori, fie înspre planurile-cadru „învechite”, fie și spre unii și spre alții. Care este opinia dumneavoastră?

Ne-am făcut un scop din a atinge performanța la testările PISA. Nu este rău deloc; în același timp ar trebui să vedem cum sunt formulați itemii de evaluare la astfel de testări. Nu de mult timp, mai exact din 2012, s-a făcut trecerea de la predarea centrată pe obiective la predarea centrată pe competențe. Abia în anul 2020 am avut prima serie care a finalizat opt clase pe un nou plan- cadru, respectiv curriculum centrat pe competențe. Din păcate, nu putem analiza realist rezultatele acestei serii deoarece au fost multe variabile, precum absența manualelor, a instruirilor specifice, mai ales la nivelul gimnazial, poate chiar o insuficientă explicare la nivelul tuturor beneficiarilor a asteptărilor în legătură cu această schimbare. Dar, cum trăim  într-o lume care abundă de informații, noutatea este că în prezent nu este suficient să formezi doar o serie de competențe, ci avem nevoie de formarea de meta-competențe, care să asigure tânărului acele calități intelectuale, obiceiuri, mentalități, gândire critică, competențe transversale absolut necesare pentru adaptarea la o societate într-o permanentă schimbare. Pentru asta avem nevoie în primul rând de profesori foarte bine formați și informați, dar și de noi abordări în Curriculum-ul Național. Aceasta este viziunea mea pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor la testele PISA.

Și totuși, avem profesori – nu puțini la număr – destul de slab pregătiți. De ce credeți că au pătruns în sistem? Subfinanțarea educației este una dintre cauze sau este singura?

Este o realitate despre care nu îmi face plăcere să vorbesc. Scăderea concurenței la facultățile care pregătesc profesori ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru decidenții acestei țări. Învățământul reprezintă ,,roata de rezervă” pentru mulți absolvenți de facultate și ,, un scurt popas” pentru mulți tineri în căutarea unor joburi bine plătite. Poate că este momentul să se schimbe această viziune dezastruoasă asupra unei categorii profesionale cheie pentru dezvoltarea societății. Educația ar trebui să fie cea mai profitabilă investiție! Cât timp ne permitem să ignorăm acest adevăr? Cât timp vom îndrepta acuzator degetul spre profesori fără să aducem resursele financiare necesare pentru a-i forma la cel mai înalt nivel ?

Să nu ne mirăm că nu obținem rezultate la nivelul Estoniei, Finlandei, Irlandei, Poloniei sau Suediei – țările care se situează pe primele locuri la testările PISA și care au un procent substanțial din PIB alocat educației.

Sunt profesorii mulțumiți cu salariile pe care le au în prezent?

Nu este vorba despre mulțumirea profesorilor, cât despre modul în care salariul te poziționează ca importanță la nivelul societății. S-a spus că, odată cu apariția Legii 153/2017, salariile profesorilor s-au dublat. Vă dați seama cât de mult a însemnat această dublare dacă în prezent pe o grilă de la 1 la 20, 1 fiind cel mai mic salariu și 20 cel mai mare, un profesor debutant are 1, 6 și un profesor cu vechime peste 35 de ani se situează la 2, 67 ?!!!

Era nevoie, probabil, de dublarea salariului profesorului debutant ca să nu fie sub 1!

Mă întreb ce tânăr absolvent de studii superioare ar alege această profesie care implică foarte multă responsabilitate, care este obligat să identifice cursuri de formare profesională pe care să le plătească din banii personali,  să își asume sarcini pentru care nu a fost pregătit (vezi pregătirea de specialitate pentru integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale) și, când se uită pe card, să vadă că are mai puțini bani decât un alt angajat cu studii medii dintr-un alt domeniu de activitate.

Cum ar trebuie să fie profesorul în secolul 21?

Pentru că profesorul trebuie să pregătească elevii pentru o lume despre care nu știm cum va arăta, este necesar ca el însuși să aibă disponibilitatea de a se dezvolta permanent, de a avea seturi de  competențe variate și interconectate, astfel încât să reușească să se adapteze schimbărilor, să fie creativ, inovativ. Este necesar să exerseze permanent imaginația, gândirea critică, comunicarea. Un profesor bun este o persoană intuitivă și empatică, care  este capabil să dezvolte autonomia elevilor și capacitatea de a privi tot ceea ce se întâmplă în jur ca pe un sistem interconectat. Orice rotiță schimbi în acest sistem, îl va face să meargă mai bine sau îl va bloca.

Profesorul are menirea de a vedea potențialul elevului și de a determina manifestarea acestuia, are nevoie de încredere, de speranță, de prețuire pentru a putea elibera resursele emoționale de care elevul are nevoie. Doar așa cercul este complet!