Violența în școală este o problemă căreia i s-a făcut o publicitate considerabilă în multe țări: SUA, Franța, Anglia etc. și, din nefericire, această listă s-a completat și cu România. Numeroase posturi de televiziune prezintă diverse scene de violență petrecute în școală, de la cele mai ușoare forme de violență până la cele mai violente.
Există numeroase definiții ale violenței. Eric Debarbieux, specialist in problematica violenței în mediul școlar, oferă o definiție prin care surprinde ansamblul fenomenului violenței: „Violența este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social și care se traduce printr-o pierdere a integrității, care poate fi fizică, materială sau psihică. Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea forței, conștient sau inconștient, însă poate exista și violență doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenția de a face rău”.
Violențele școlare au o tendință constantă de creștere, atingând rata cea mai înaltă la nivelul învățământului gimnazial și liceal; din punct de vedere al distribuției pe sexe, violențele sunt cele mai des întâlnite la băieți, atingând frecvența maximă în jurul vârstei de 15 ani.
Unii adulți cred că un copil de șase luni sau mai mic care asistă la scene violente (ca de pildă tatăl o lovește mereu pe mamă) nu va suferi mult deoarece nu are memorie pe termen lung. Nimic mai fals! Copiii sunt ca bureții. Ei absorb tot ce se întâmplă în jurul lor de la cele mai fragede vârste. Ei percep violența și furia care-i înconjoară așa cum percep și dragostea și atenția din partea celor care îi îngrijesc. Din această cauză, natura și calitatea relațiilor cu un copil chiar foarte mic contează foarte mult pentru dezvoltarea lui pe viitor.
Sub eticheta „violența” descoperim o diversitate de forme de conduită, care descriu, sub aspectul intensității, o linie continuă: la intensitatea cea mai mică, violența presupune confruntarea vizuală, po­reclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrator; refuzul de a acorda ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea, împingerea, înjunghierea și împușcarea sunt forme de intensitate crescută ale violenței.
Violența afectează viața tuturor celor care sunt martori la ea. Pentru copii, violența are urmări psihologice, emoționale și de dezvoltare. Chiar și la copiii foarte mici, martori la violență, pot apărea simptome de genul: anxietate, coșmaruri, regresie în limbaj sau în dezvoltarea motorie și stres post-traumatic. De asemenea, încrederea în propria persoană sau în cei cu care vine in contact poate avea de suferit.
Violența școlară este asociată, în general, cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde sărăcia este la ea acasă. De aceea, când se vorbește despre violența în școală, se consideră drept surse favorizante atât factori exteriori școlii – factorul familial, factorul social, factorul individual, cât și un factor intern școlii – școala ca sursă de violență.
Mulți autori consideră că violența poate fi con­trolată numai prin educație, prin echilibrarea reac­țiilor cu discernământ și responsabilizarea faptelor pe care le săvârșim, prin dezvoltarea sen­sibilității față de valorile umane. Pentru a diminua efectele agre­sivității, este necesar să insistăm pe cultivarea atitudinii de înțelegere reciprocă, ajutor reciproc și respectul pentru om.
Specialiștii recomandă câteva modalități de a controla manifestările agresive și, implicit, violența:
– concentrarea rapidă asupra unei persoane dragi;
– dezamorsarea tensiunii printr-un gest de acceptare și recunoaștere a superiorității celuilalt;
– adoptarea unui comportament de cedare;
– evitarea manifestărilor de superioritate și dispreț în raport cu adversarul;
– evitarea atitudinii de atac sau apărare:
– păstrarea contactului vizual;
– evitarea împrejurărilor agresive stradale;
– evitarea discuțiilor în contradictoriu cu per­soane irascibile, enervate, derogate sau sub influența alcoolului.
Este necesar ca adulții să își controleze conduitele violente, verbale sau fizice, pentru a fi capabili să ofere un exemplu copiilor.
Copilul trebuie tratat ca o persoană cu perso­nalitate proprie. Este necesar ca acestuia să i se acorde dreptul la o viață particulară sănătoasă, la o dezvoltare normală, la intimitate, pentru a avea garanția că sunt prevenite situațiile în care copilul poate fi victima unei acțiuni violente, fizică sau verbală.
Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimen­siunile sale esențiale. Efectele abuzului sunt profunde și nefaste, influențând copilul de-a lungul vieții sale, de aceea se impune acordarea unei atenții deosebite traumelor trăite în copilărie.
Abuzul are următoarele forme: abuz fizic, abuz emoțional, izolarea, neglijarea, negarea răspunsului emoțional, terorizarea, degradarea, coruperea, exploatarea, abuzul economic și abuzul sexual.
Abuzul nedepistat și netratat produce modificări grave în structura personalității copilului, cu repercusiuni majore în timp. Cu cât intervenția și recuperarea se fac mai târziu față de momentul producerii abuzului, cu atât sunt mai dificile și cu șanse mai reduse de succes.
Un loc aparte în universul emoțional al copilului îl ocupă dragostea. Comunicarea și afecțiunea con­sti­tuie premisele unei dezvoltări echilibrate, respon­sabile și armonioase. Specialiștii în psihologia co­pilului afirmă că dintre nevoile afective ale copiilor, cea mai importantă rămâne nevoia de iubire și nevoia de afecțiune, nevoia de a se simți acceptat, dorit.
Trebuie acordată atenție și activităților copilului acasă, deoarece și acestea îl influențează foarte mult. Să nu se joace ore întregi în fața jocurilor virtuale violente și să nu i se permită să se uite la televizor la filme cu conținut agresiv. Copilul poate percepe distorsionat realitatea prin prisma experiențelor virtuale și să creadă că, odată ieșit în spațiul exterior, lumea este clădită exclusiv pe violență și că, prin urmare, trebuie să se apere.
În schimb, copilul să fie încurajat să se implice în activități plăcute, desfășurate în special în aer liber, ce sport îi place, facilitându-i-se accesul la echipamente și loc de desfășurare. Să își facă prieteni noi și să aibă parte de activități interesante, să i se cultive hobby-urile și să nu fie lăsat să se plictisească. Atât timp cât are activitate și timpul trece în mod plăcut, nu va mai fi loc de frustrări, nemulțumiri sau tensiuni în ceea ce îi privește pe cei din jur.
Lipsa supravegherii unui copil atât la școală, cât și acasă îi dă sentimentul că are libertatea de a se purta așa cum vrea el. Este bine ca un copil sa fie su­pravegheat 24 de ore pe zi. Este bine să îi acordăm timp copilului pentru atenție, înțelegere și iubire. Ei au nevoie de acest lucru pentru a deveni adulți sănătoși din punct de vedere mental. O concepție greșită este aceea cum că unii copii care provin din familii sărace sunt mai susceptibili la violența în școală. Este adevărat că multe familii sărace se chinuie în fiecare zi să satisfacă pe cât este cu putință nevoile lor de zi cu zi. Însă comportamentul violent al unui copil sărac se dezvoltă în momentul în care acesta nu mai are atenția necesară acordată de părinți.
Deși poate părea firesc ca actele de violență în școli să fie în număr mare în rândul băieților, violența promovată de fete în școală este în creștere rapidă. Comportamentul unui copil nu este întotdeauna determinat de sex. Există patru motive pentru care apar actele de violență în școli: copiii violenți sunt puțin supravegheați în special de părinții cu venituri foarte mici, influența grupului de prieteni este un instigator puternic pentru actele violente în școală, efectele drogurilor și alcoolului asupra elevilor și actele violente sunt uneori determinate de discriminarea rasială.
Violența în școli este de obicei orientată către elevii din clasele a VI-a sau a X-a. Profesorii sunt de asemenea victime ale violențelor școlare și tind să se simtă mai în siguranță când ies din școli sau când sunt acasă. Din cauza acestei stări de tensiune, calitatea învățământului a fost afectată. Educația inadecvată poate duce la delincvență, comportament antisocial și acte criminale. Aceste trei efecte secundare duc și la violența fizică.
Părinții ar trebui să aibă suficient timp pentru a-și dezvolta copilul să devină un membru productiv al societății. Să le vorbească copiilor și să le răspundă la toate întrebările. Să-i învețe diferențele clare dintre bine și rău și să le dezvolte abilitățile corecte de a-și rezolva problemele.
Remediile pentru prevenirea violenței în școli se dezvoltă în fiecare zi. Copiii noștri ar trebui să fie în siguranță în mediul în care învață și să nu trăiască cu teama că un coleg de-al lor ar putea să îi bată sau chiar să îi ucidă. Dacă problema violenței din școală nu este rezolvată, țineți minte că acești copii vor deveni cetățenii de mâine!
În concluzie, considerăm că diminuarea și eli­minarea violenței implică trei aspecte: formarea în­cre­derii prin comunicarea individuală și în grup, soli­citarea opiniei și exercițiului evaluării punitive înmagazinate în educația primită și, în final, discuția și conștientizarea efectelor psihice negative ale comportamentului violent în viața persoanelor.
Prof. Ecaterina DUMITRESCU,
Prof. Dumitra Adriana BADEA,
Școala Gimnazială Nr. 117, București