Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu PÂNIȘOARĂ Universitatea din București

Lumea în care se nasc copiii astăzi este una a tehnologiei și acest lucru accentuează și conflictul dintre generații. Dacă și în trecut copiii vorbeau „altă“ limbă decât cea a părinților lor (deoarece primii aduceau „modernitatea“ acolo unde ceilalți reprezentau „tradiționalismul“), ei bine, aceste aspecte au devenit mult mai vizibile în zile noastre.

Evoluția fulminantă a tehnologiei obligă societatea la o accelerare fără precedent a tuturor schimbărilor și transformărilor care aveau înainte cicluri de viață mai mari. Încă din 2001 un nume deja clasic în domeniu (Mark Prensky) a tranșat o graniță clară: copiii au fost numiți nativi digital (legați permanent la device-urile tehnologice ei devin „vorbitori nativi“ ai limbajului digital al computerului, jocurilor video și Internetului) și ceilalți imigranți digital. Din această ultimă categorie fac parte părinții și profesorii lor; este vorba despre persoane care deși reușesc – în cele din urmă – să se adapteze acestei noi lumi sunt similar imigranților geografici: chiar dacă își însușesc limba noii țări vor avea toată viața un accent…

Este o distincție clară care adâncește și potențează conflictul între generații despre care făceam referire mai devreme. Dar nu doar atât! Aceste aspecte vin „la pachet“ cu multe lucruri bune, dar și cu pericole pe care cu greu le puteam intui acum câțiva zeci de ani. Pe de o parte copiii au acces instant la o cantitate imensă de informație care are o rată de actualizare fenomenală – practic orice descoperire, orice noutate, orice lucru de interes poate să fie la dispoziția fiecărui elev din orice colț al țării în fie – care moment! Mai mult decât atât, tehnologia îi face pe copii – nativi digital – să nu mai considere suficientă o singură sursă a informației (chiar dacă aceasta este cea mai bună); dimpotrivă, aceștia doresc să audă mai multe lucruri, să participe la o învățare colectivă și pentru aceasta pun la îndoială orice rezultat și sunt mai deschiși spre schimbare prin comparație cu părinții lor, imigranții digital.

Iar toate aceste caracteristici sunt utile – cel puțin într-o primă ipostază – pentru că lumea în schimbare în care trăim astăzi presupune să formăm la copii flexibilitatea, adaptabilitatea și cre – ativitatea într-o mai mare măsură decât alte aspecte. Sunt voci care afirmă că mai mult de 60% dintre meseriile pe care copiii o să le practice nu au fost încă inventate! În fapt, nu știm pentru ce fel de lume îi pregătim și de aceea tehnologia este un factor benefic pentru că îi învață să se dezvolte în direcții diferite și le pune la dispoziție multiple posibilități…

Dar, așa cum spuneam în debutul articolului, tehnologia vine „la pachet“ și cu anumite pericole. Sunt mai multe lucruri de analizat, dar astăzi ne vom concentra asupra celui mai important dintre ele: dependența față de tehnologie. Este un aspect despre care vorbim des, dar nu avem și o reacție pe măsură: pe undeva ne raportăm la această dependență ca la ceva inofensiv. Chiar așa să fie?

Să începem cu începutul. Astfel, Marlatt (citat de către Griffiths care încă întrun articol din 1995 vorbea despre „dependența tehnologică“) vede dependența drept un fenomen de „experimentare subiectivă a pierderii controlului asupra unui comportament“. Mai simplu spus, deși i se cere copilului să nu mai utilizeze excesiv tehnologia, acesta nu se poate abține (în ciuda eforturilor de voință pe care le face în încercarea de a utiliza tehnologia la un nivel moderat – spre exemplu un anumit interval orar). Prin urmare copilul nu doar utilizează tehnologia, ci face „abuz“ de tehnologie

Deci vorbim despre o pierdere a controlului, copilul nu se poate stăpâni să nu folosească tehnologia, iar când este confruntat cu lipsa tehnologiei (spre exemplu îi este luat telefonul mobil sau nu mai are voie să se uite la televizor) el se simte trist și fără putere!

De altfel, dependența de tehnologie care pare inofensivă la o primă vedere, are efecte mult mai puternice decât ne-am aștepta. În favoarea celor afirmate aici aducem studiul realizat de Universitatea Chicago (apud Flacy, 2012): ei bine, autorii studiului au ajuns la o concluzie cel puțin interesantă: nevoia de rețele de socializare (spre exemplu Twitter sau Facebook) este mai mare decât dependența de țigări sau de alcool.

Vorbim deci despre o dependență care – departe de a se clasifica drept una inofensivă, minoră – tinde, an după an, să crească în importanță și să devină dominantă!

De pildă, conform unui alt studiu citat de către Academia Americană de Pediatrie (2013) copiii cu vârsta între 8 și 10 ani petrec aproape 8 ore pe zi cu o varietate de surse media diferite, iar copiii mai mari și adolescenții petrec mai mult de 11 ore pe zi (durată care a fost confirmată recent și de către Raportul de audiență Nielsen din primul trimestru al anului 2018: conform acestuia adulții americani petrec peste 11 ore pe zi ascul – tând, urmărind, citind sau interacțio – nând în general cu media).

Prezența unui televizor în dormitorul unui copil crește și mai mult aceste cifre, iar 71% dintre copiii și adolescenții americani raportează că au un televizor în dormitorul lor. Aceeași sursă observă că aproximativ 75% dintre tinerii între 12 și 17 ani dețin acum telefoane mobile, în creștere față de 45% în 2004 – astfel accesul la tehnologie este instant.

Iar acest acces instant la tehnologie este un facilitator al dependenței. Fără să ne dăm seama oferim o perioadă din ce în ce mai mare din timpul pe care îl avem la dispoziția, activităților care presupun accesul la tehnologie.

Continuarea articolului poate fi citită în numarul unu, serie nouă, a revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Abonamentul standard Tribuna Învățământului poate fi achiziționat aici.