Copiii și adolescenții, invitați să scrie o carte cu superpovești din București

Superpovești din București, din istoria orașului, vor fi strânse de copii și de adolescenți (8-18 ani) într-o carte. Sigur că întâi le vor căuta în familie, în comunitatea locală, în școală, în biblioteci, în librării, în spațiul digital, vor afla câte ceva prin dialog cu profesorii, umblând prin documente, prin alte surse. Ce vor păstra din toate, rămâne să transpună în povești. Ce vor scrie, vor trimite în perioada 1-12 septembrie pentru evaluare de către un juriu format din scriitori contemporani. Pe 1 octombrie se vor da rezultatele, pe trei categorii de vârstă. Va rezulta un volum colectiv. Va fi lansat pe 5 decembrie.

Acesta este traseul proiectului Superpovești din București, organizat de Compania de Librării București (CLB) și de Asociația Headsome Communication, cu sprijinul Ministerului Culturii; parteneri, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Primăria Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Metropolitană București, ARCUB, Radio România Cultural.

Cea mai tânără generație de cititori

De unde până unde o asemenea idee, ne spune inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, Oana Boca Stănescu, manager cultural: „Dincolo de experiența mea profesională de cei 18 ani în sfera culturii scrise, sunt mama a doi copii. Locuiesc și eu într-unul din micile «orașe» care compun acest mare București, alături de mulți alți părinți și de copiii lor. Sunt tineri pe care i-am întâlnit aproape zilnic, jucându-se alături de fiul și de fiica mea în Parcul Tineretului. Timp de luni bune, i-am văzut pe acești copii căutând pokemoni prin toate cotloanele parcului. Astăzi, alături de CLB îi provocăm să caute legendele și poveștile ascunse în istoria acestui parc: legenda Văii Plângerii sau cea a Lacului Cocioc. Bucureștiul este o moștenire pe care o primim și pe care vrem să o ducem mai departe prin povești”.

Marieta Seba, directoarea Companiei de Librării București: „Suntem aproape de cititorii din București de patru generații! – un fapt pe care l-am remarcat de atâtea ori, încât am putea să ne gândim chiar să îl includem în sloganul nostru. Anul acesta, compania noastră pășește în cel de-al 71-lea an al existenței. Am adunat multe povești frumoase în toți acești ani. Știm de asemenea că istoria Bucureștiului ascunde multe povești și legende fascinante, pe care ne-am bucura să le readucem în actualitate cu ajutorul celei mai tinere generații de cititori, într-un exercițiu de memorie colectivă și de întărire a relației Companiei de Librării București cu micile comunități locale din fiecare sector al capitalei”.

„De ce avem nevoie să ne cunoaștem orașul prin povești?”

Inițiativei îi este dedicată dezbaterea „De ce avem nevoie să ne cunoaștem orașul prin povești?”, joi, 28 ianuarie, ora 18.00, live online pe pagina de Facebook a Companiei de Librării București și pe cea dedicată proiectului, superpovestidinbucuresti.ro. Participă istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, etnologul Ioana Popescu, scriitoarea Victoria Pătrașcu; moderatoare, scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu.

Detalii, pe site-ul dedicat proiectului: superpovestidinbucuresti.ro.

Distribuie acest articol!