Copiii învață să înțeleagă muzica la Ateneu

Foto: Life.ro

Programul de educație muzicală „Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica”, derulat de Filarmonica George Enescu și Asociația Clasic e fantastic, prezintă un concert cu o temă de utilitate incontestabilă în formarea culturii generale a tinerilor: „Cum înțeleg copiii muzica”. Este susținut sâmbătă, 14 mai, ora 11.00, la Ateneul Român.

Invitați în concert sunt corul de copii Meloritm al Palatului Național al Copiilor, dirijat de Elena Maria Nicolai și compozitorul Virgil Popescu; la pian, Ioana Maria Iordăchescu.

Programul cuprinde cântece pentru copii din repertoriile românesc și internațional: de la Alexandru Pașcanu la George Gershwin, de la cântecele populare pe care le știm toți la pagini dedicate special celor mai mici cântăreți de Virgil Popescu și Mihai Constantinescu.

După cum subliniază organizatorii, concertul-spectacol „se dorește o pledoarie pentru ansamblurile corale alcătuite din copii și tineri”, accentuând: „Argumentele vor fi oferite la momentul potrivit și sperăm ca ele să convingă.”

Biletele s-au pus în vânzare și se pot cumpăra de la casa de bilete a Ateneului Român, marți-vineri, orele 12.00-19.00, cu plata doar în numerar; online, accesand site-ul www.fge.org.ro sectiunea „Calendar“.

Distribuie acest articol!