Contemporary Literature Press, distinsă cu Premiul Editura Anului 2020

Editura online a Universității din București, Contemporary Literature Press, http://editura.mttlc.ro/ – director, Lidia Vianu – a fost distinsă cu Premiul Editura Anului 2020. Decernarea premiului are loc la Gala Premiilor APLER – Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România, ediția a XXIII-a, derulată vineri, 19 noiembrie 2021, în format on-line, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, sub auspiciile Universității din București, The British Council, Institutului Cultural Român, Uniunii Scriitorilor din România. Amfitrionul Galei este prof. univ. dr. Ioan Cristescu, președintele APLER. Editura laureate a fost desemnată de juriul format din prof. univ. dr. Silviu Angelescu (președinte), maestrul Mircia Dumitrescu și scriitorul Dan Mircea Cipariu.

Editura Contemporary Literature Press reliefează că „Lidia Vianu, poetă, romancieră, critic și translator, este profesor la Universitatea din București, unde predă literatură britanică Modernistă și contemporană, și unde este director al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, al editurii Contemporary Literature Press (http://editura.mttlc.ro/) și al revistei online Translation Café. A fost profesor Fulbright la University of California – Berkeley și State University of New York – Binghamton. A publicat peste 20 de volume de critică literară, printre care The AfterMode și T.S. Eliot: An Author for All Seasons. A publicat manuale de predare a limbii engleze, printre care English with a Key și a tradus peste 100 de cărți din și în limba engleză. Printre traduceri se numără și Puntea de Marin Sorescu (împreună cu Adam J. Sorkin), apărută la Bloodaxe books în 2004 – câștigătoarea premiului Corneliu M. Popescu pentru traducerea poeziei europene (2005). A publicat atât în România cât și în străinătate: v. Censorship in Romania (Central European University Press, 1997).

Editura a publicat până în prezent peste 450 de volume:
https://editura.mttlc.ro/authors.html. Contemporary Literature Press vă invită să accesați website-ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română”.

Distribuie acest articol!