Sorin CRISTEA profesor universitar
Construcția teoriei generale a curriculumului și integrarea sa naturală, organică, în sistemul științelor pedagogice (sau al științelor educației), solicită o dublă legitimare, epistemologică și academică, susținută logic și psihologic, cultural și deontologic.
I. Legitimarea epistemologică a teoriei generale a curriculumului presupune elaborarea și stabilizarea conceptelor pedagogice de bază, care conturează și definitivează „matricea disciplinară“ a domeniului cercetat, care vizează proiectarea curriculară a educației și a instruirii (Thomas S. Kuhn, trad., 1999). Avem în vedere acele concepte pedagogice de bază (sau fundamentale) care definesc și analizează la nivel general, abstract (profund, esențial), multifazic (istoric, în raport de trecut – prezent – viitor):
- 1. Obiectul de studiu specific – proiectarea curriculară a educației și a instruirii, angajată la scara întregului sistem și proces de învățământ;
- 2. Normativitatea specifică domeniului, care ordonează desfășurarea activității de proiectare, la nivel: a) macrostructural, prin axiomele și legile proiectării curriculare; b) microstructural, prin principiile proiectării curriculare, generale și specifice
- 3. Metodologia de cercetare specifică: a) fundamentală (istorică și teoretică /interpretativă), cu scop de: a) emancipare a teoriei generale a curriculumului); b) operațională (empirică, experimentală / explicativă, cantitativă și calitativă) cu scop de perfecționare a practicii generale și particulare a curriculumului).
Obiectul de studiu specific al teoriei generale a curriculumului este centrat asupra definirii conceptului pedagogic fundamental de curriculum, abordat în sens:
1. Filozofic, ca paradigmă (model) de abordare a pedagogiei generale (teoriei generale a educației; teoriei generale a instruirii / didacticii generale) în epoca postmodernă (contemporană);
2. Tehnologic, ca tip special, superior de „proiect educativ“ (L. D’Hainaut, trad., 1981), necesar la nivel de: a) sistem de învățământ (reforma curriculară a sistemului de învățământ); b) proces de învățământ: planul de învățământ reconstruit curricular; programele, manualele, auxiliarele școlare, reconstruite curricular; planificarea profesorului, pe trepte, ani, semestre, capitole, unități de instruire / învățare, lecție etc. – reconstruită curricular.
Definirea curriculumului, la nivel de concept pedagogic fundamental, situat în aceeași zonă epistemologică în care se află educația (ca obiect de studiu specific al teoriei generale a educației) și instruirea (ca obiect de studiu specific al teoriei generale a instruirii / didacticii generale), implică fixarea a trei criterii de ordin epistemologic:
1. Sfera de referință a curriculumului. Evidențiază, în mod special, sensul tehnologic (științific aplicat) al curriculumului, care aplică teoria pedagogică generală (teoria generală a educației și teoria generală a instruirii / didactica generală) la activitatea pedagogică de proiectare a educației și a instruirii necesară la toate nivelurile sistemului de învățământ (primar, secundar, superior) și ale procesului de învățământ (pe trepte și arii curriculare, pe discipline de învățământ și lecții etc.).
2. Funcția generală a curriculumului. Vizează proiectarea activității de educație și instruire pe baza finalităților sistemului de învățământ (idealul educației, scopurile generale ale educației) și ale procesului de învățământ (obiectivele generale, specifice, concrete ale educației / instruirii), construite la nivelul interdependenței necesară permanent între cerințele educatului și ale educației / instruirii: a) psihologice (exprimate în termeni de competențe); b) sociale (exprimate în termeni de conținuturi de bază validate de societate, la diferite intervale de timp).
3. Structura de bază a curriculumului corespunzătoare funcției generale. Susține corelațiile optime între toate componentele proiectului curricular, necesare în context global (finalitățile, conținuturile, metodele, evaluarea) și deschis – formele de organizare; resursele pedagogice, etosul comunitar; stilurile pedagogice), componente angajate la nivelul interdependenței dintre acțiunile subordonate activității de educație (comunicarea mesajului pedagogic – receptarea / asimilarea / valorificarea mesajului pedagogic – evaluarea continuă a rezultatelor mesajului pedagogic în condiții de feedback extern și intern) și de instruire (predarea – învățarea – evaluarea).
Sfera de referință a curriculumului este desfășurată amplu, de la nivelul extins al proiectării reformei sistemului de învățământ, necesară la diferite intervale de timp, la cel restrâns al proiectării lecției ca principală activitate de instruire realizată zilnic / săptămânal, confirmată istoric în cadrul procesului de învățământ
Proiectarea curriculară a reformei sistemului de învățământ implică schimbarea inovatoare (restructurarea) a sistemului (și a procesului) de învățământ la nivel de: a) finalități (ideal al educației, scopuri generale / strategice; obiective generale și specifice, definite în termeni de competențe generale și specifice); b) structură de organizare (pe niveluri, trepte, cicluri – curriculare); c) conținut al procesului de învățământ – plan de învățământ și programe școlare, construite curricular, pe baza noilor finalități ale educației / instruirii în cadrul noii structuri de organizare a sistemului (și a procesului) de învățământ.
Proiectarea curriculară a planului de învățământ implică selectarea conținuturilor de bază, determinate social-istoric (de produsele superioare ale culturii: arta, religia și filozofia; științele logico-matematice, ale naturii, socio-umane, tehnologia): a) ordonate pedagogic în funcție de obiectivele generale definite în termeni de competențe generale („competențe-cheie“); b) fixate pedagogic la nivel de arii curriculare (construite intra / inter / pluri-multi / trans-disciplinar) și de discipline de învățământ; c) distribuite pedagogic pe trepte și ani de învățământ.
Proiectarea curriculară a programelor școlare implică selectarea conținuturilor de bază determinate pedagogic în funcție de obiectivele generale și specifice ale disciplinei de învățământ, definite, în cadrul ariei curriculare, în termeni de competențe generale (pe ciclu și an de învățământ) și specifice (pe semestre de învățământ, pe capitole sau module / submodule de studiu, pe unități de instruire / învățare) care pot fi dobândite și perfecționate în timp, la nivel de cunoștințe de bază, teoretice / declarative (concepte; axiome, legi, principii; formule, date esențiale din domeniul de referință) și aplicative / procedurale (deprinderi și priceperi / strategii cognitive de rezolvare de probleme și de situații-problemă), susținute atitudinal (afectiv, motivațional, volitiv, caracterial) și valoric (prin raportare la valorile pedagogice generale: binele moral, adevărul științific, utilitatea adevărului științific aplicat; frumosul din artă, natură, societate; sănătatea psihică și fizică), care consolidează și perfecționează continuu capacitatea elevului de A ȘTI (prin cunoștințe teoretice) – A ȘTI SĂ FACI (prin cunoștințe aplicative) – A ȘTI SĂ FII (prin atitudini și valori).
O programă școlară de calitate este cea care facilitează activitatea de proiectare curriculară a profesorului, realizată la nivel de planificare anuală, semestrială, pe capitole, unități de instruire / învățare, lecție etc. Eficiența sa pedagogică și socială este determinată de structura curriculară construită care include:
a. Obiectivele generale (pe ciclu și an de învățământ) și specifice (pe semestre, capitole / module de studiu, unități de instruire/învățare), definite în termeni de competențe generale și specifice, rapor – tate la aria curriculară de referință;
b. Conținuturile de bază care permit dobândirea și perfecționarea în timp a competențelor generale și specifice viza – te, prin asimilarea de cunoștințe teoretice și aplicative, de bază, obligatorii (în jur de 70%, oficializate în cadrul programei) și opționale (în jur de 30%, la dispoziția profesorului, școlii, comunității etc.), susținute atitudinal și valoric;
c. Orientările metodologice, adaptabile la situații concrete diferite la nivelul clasei, dependente de resursele pedagogice existente / disponibile, de stadiul atins în învățare / autoînvățare, de particularitățile comunității școlare / locale etc., marcate prin propunerea unor modele de: c-1) operaționalizare a obiectivelor specifice; c-2) selecție a metodelor didactice de bază și a procedeelor care susțin metodele de bază; c-3) integrare a formelor de organizare a instruirii pe microgrupe; c-4) teste docimologice aplicabile în condiții de evaluare / autoe – valuare inițială și continuă; c-5) analize de text; c-6) teme pentru acasă etc.
Proiectarea curriculară a manualelor școlare implică transpunerea didactică a cunoștințelor de bază (fixate pedagogic în cadrul programei școlare), la nivelul capacităților de învățare / autoînvățare ale elevilor, determinate de vârsta lor psihologică și școlară. În orice variantă de construcție curriculară (manuale unice / alternative / opționale; manuale tipărite / digitale etc.), manualele școlare implică:
a. Stabilizarea obiectivelor / generale și specifice, definite în termeni de competențe generale și specifice și a cunoștințelor de bază (teoretice și aplicative), prezentate în formă accesibilă – acțională, iconică, simbolică / verbală / conceptuală (J.S Bruner, trad., 1970) – susținute atitudinal și valoric, în funcție de vârsta psihologică și școlară a elevilor și de sta- diul atins în învățare / autoînvățare;
b. Flexibilizarea modalităților de îndeplinire a obiectivelor generale și specifice și de receptare, asimilare și valorificare a cunoștințelor de bază, realizabilă prin: b-1) cunoștințe particulare (alternative, opționale) care exemplifică / extind / aprofundează / localizează / nuanțează cunoștințele de bază obligatorii; b-2) metode și procedee adecvate de învățare / autoînvățare; b-3) forme de autoînvățare orală, scrisă, practică integrate în acțiunea de autoevaluare inițială, continuă, finală; b-4) probe docimologice de autoevaluare pe diferite secvențe (lecție, unitate de autoînvățare, temă / capitol, semestru școlar, an școlar.
Calitatea manualului școlar, de „carte a elevului“ este probată, în orice variantă și în orice context, prin capacitatea acestuia de a stimula și asigura efectiv, reușita școlară minimă a tuturor elevilor clasei, în condiții de învățare / autoînvățare formală și nonformală, rea- lizată fără nici o condiționare internă (apelarea specială la profesor) sau externă (apelarea la materiale auxiliare, la meditații particulare etc.).
Proiectarea curriculară a lecției ca formă principală de organizare formală și frontală a educației / instruirii în contextul deschis al procesului de învățământ solicită:
a. Conceperea curriculară a structurii de bază a lecției la nivelul corelației funcționale necesară între: a-1) educator (profesor) și educat (elev) în cadrul clasei; a-2) informare – formare-dezvoltare pozitivă, în cadrul mesajului pedagogic / didactic;
b. Organizarea curriculară a resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale) necesare pentru desfășurarea lecției în cadrul unui anumit tip de lecție (mixtă etc.);
c. Planificarea curriculară a lecției la nivelul corespondenței pedagogice necesară între dimensiunea sa: c-1) stabilă – scopul general (al capitolului, unității de instruire / învățare) – obiectivele concrete, deduse din scopul general, prin acțiunea de operaționalizare; conținuturile de bază care asigură îndeplinirea scopului general – cunoștințe teoretice și aplicative, susținute atitudinal și valoric; c-2) flexibilă – metodele de educație / instru – ire și strategiile de evaluare / instruire (inițială / diagnostică și predictivă, conti – nuă / formativă, autoformativă, finală / sumativă, cumulativă);
d. Realizarea-dezvoltarea curriculară prin implementarea planificării lecției, în context deschis, adaptabilă la nivelul interdependenței dintre acțiunile de predare (comunicarea mesajului pedagogic / didactic) – învățare (receptarea – asimilarea – interiorizarea – valorificarea mesajului pedagogic / didactic comunicat) – evaluarea rezultatelor acțiunilor de predare-învățare, raportate la obiectivele educației / instruirii, comunicate pedagogic la începutul activității.
„Scenariul didactic“ al lecției, proiectată curricular, cu caracter deschis, implică:
A. Respectarea a trei categorii de principii: a) psihologice: principiul captării atenției; principiul motivației optime; b) sociologice: principiul abordării sistemice a clasei de elevi; principiul cunoașterii clasei de elevi; c) pedagogice: principiul corelației dintre profesor și clasa de elevi; principiul interdependenței dintre acțiunile de predare-învățare-evaluare; principiul evaluării continue, formative (prin feedback extern și interne (prin feedback intern).
B. Parcurgerea următoarelor secvențe didactice:
- a. Momentul organizatoric;
- b. Comunicarea pedagogică a scopului general al lecției și a obiectivelor concrete (operaționale) ale acesteia;
- c. Evaluarea inițială, a „lecției anterioare“, cu funcție diagnostică și predictivă, organizată frontal prin forma de evaluare verbală și pe microgrupe și individual, prin forme de evaluare scrisă și / sau practică;
- d. Predarea – Învățarea – Evaluarea Continuă / Formativă / Autoformativă, realizată prin: d-1) actualizarea „ideilor-ancoră“ (a cunoștințelor teoretice și aplicative, necesare în „lecția nouă“); d-2) activizarea clasei prin metoda didactică de bază (determinată de tipul lecției și de scopul general al lecției) și procedeele didactice care o susțin; d-3) elaborarea schemei finale a „lecției noi“ și prezentarea sa în formă iconică (hartă conceptuală, etc.); d-4) stabilirea temei pentru acasă, în termeni de sarcini de învățare / autoînvățare, care pot fi îndeplinite oral sau în scris, de toți elevi clasei (la nivel minim, mediu, maxim), în timp nonformal real (minim, mediu, maxim);
- e. Evaluarea Finală / Sumativă / Cumulativă, realizată prin: e-1) aprecierea globală a clasei de elevi; e-2) luarea unor decizii formale, individuale (note / calificative școlare) argumentate pedagogic și însoțite de îndrumări metodice pentru corectarea, completarea, perfecționarea, restructurarea activității; e-3) stabilirea liniei de perspectivă necesară pentru evoluția clasei pe termen scurt și mediu .
Funcția generală a curriculumului, cu caracter obiectiv, este determinată de logica internă a activității de proiectare a educației și instruirii, orientată valoric și prospectiv pe baza finalităților sistemului și ale procesului de învățământ la nivelul interdependenței dintre cerințele educatului / elevului, studentului și ale educației / instruirii: a) psihologice – exprimate în termeni de competențe generale și specifice; b) sociale – exprimate în termeni de conținuturi de bază, determinate cultural și mediate pedagogic, validate de societate la diferite intervale de timp.
Finalitățile sistemului de învățământ orientează valoric și prospectiv educația și instruirea prin: a) idealul educației care definește tipul de personalitate necesar societății pe termen lung (vezi idealul personalității deschise, inovatoare promovat de societatea informațională, bazată pe cunoaștere); b) scopurile generale ale educației, care definesc direcțiile strategice de dezvoltare a educației / instruirii pe termen lung și mediu (vezi conducerea managerială, democratizarea, informatizarea, decentralizarea – educației / instruirii).
Finalitățile procesului de învățământ orientează valoric și prospectiv educația și instruirea prin obiectivele generale și specifice ale educației / instruirii, construite la nivelul interdependenței necesară permanent între cerințele educatului și ale educației / instruirii: a) psihologice (exprimate în termeni de competențe generale și specifice); b) sociale (exprima- te în termeni de conținuturi de bază, determinate cultural, validate de societate, la diferite intervale de timp). Competențele generale sau competențele-cheie, aflate la baza construcției planului de învățământ pot fi definite în termeni de tipuri de cunoaștere sau de inteligență care determină ariile curriculare și disciplinele de învățământ, integrate în structura ariilor curriculare (intradisciplinar, interdisciplinar, pluri / multidisciplinar sau chiar transdisciplinar) – vezi cunoașterea / inteligența: a) verbală (limba și literatură română, limba și literatura străină, 1, 2, 3); b) logico-matematică (științele matematice, științele informatice); c) naturalistă / explicativă / experimentală (științele naturii); d) socio-umană / interpretativă / istorică și teoretică (științele socio-umane); e) aplicată (artele aplicate / educație estetică, științele aplicate / educație tehnologică; arte și științe aplicate / educație fizică); f) socio-morală / interpersonală, intrapersonală (dirigenție, orientare și consiliere).
Structura de bază a curriculumului susține, în mod obiectiv, realizarea funcției generale prin optimizarea permanentă a raporturilor dintre componentele „proiectului educativ“ necesare în context global și deschis. În context global, structura de bază asigură corespondențele pedagogice necesare între componentele stabile (finalitățile și conținuturile / cunoștințele teoretice și aplicative, susținute atitudinal și valoric) și cele flexibile (metodele de educație / instruire și strategiile de evaluare) care permit adaptarea proiectului curricular la condițiile de schimbare, care apar în mod obiectiv și subiectiv. În context deschis, structura de bază a proiectului curricular valorifică: a) resursele pedagogice existente / disponibile (informaționale, umane, didactico-materiale, financiare); b) etosul comunitar al clasei de elevi, al organizației școlare, al comunității educaționale locale / teritoriale / naționale etc.; c) stilurile pedagogice: manageriale (democratic, permisiv, autoritar), didactice (de predare, de învățare, de evaluare) socio-afective (apropiat – îndepărtat etc.).
Structura de bază a proiectului curricular al activității de instruire, realizat-dezvoltat în context deschis, este perfectibilă la nivelul interdependenței permanente necesară între acțiunile de: a) predare (comunicare pedagogică a mesajului didactic) – b) învățare (receptare, asimilare, interiorizare, valorificare a mesajului didactic) – c) evaluare (a rezultatelor predării-învățării, raportate la obiectivele activității de instruire).
Analiza curriculumului ca „proiect educativ“, aplicabil la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ, solicită valorificarea unor concepte pedagogice preluate din zona teoriei generale a educației și a teoriei generale a instruirii (didacticii generale), pe care teoria generală a curriculumului le prelucrează și le valorifică în raport de obiectul său de cercetare specific (proiectarea educației și a instruirii pe baza finalităților sistemului și ale procesului de învățământ). În această perspectivă, teoria generală a curriculumului promovează o problematică proprie care vizează:
1. Fundamentele curriculumului, generale (etimologice, istorice, filozofice; sociologice, psihologice, politice) și specific-pedagogice (finalitățile educației și ale instruirii / sistemului și ale procesului de învățământ).
2. Domeniile curriculumului: a) resursele curriculumului (produsele culturii, validate social-istoric; b) nivelurile, treptele, ciclurile – curriculare; c) ariile curriculare; d) disciplinele de învățământ construite curricular (monodisciplinar, intradisciplinar, interdisciplinar, pluri/ multidisiplinar, transdisciplinar).
3. Tipurile de curriculum: a) preșcolar; b) școlar; c) universitar; d) extrașcolar; e) extrauniversitar; f) postșcolar; g) postuniversitar.
4. Conținuturile / Documentele curriculare: fundamentale (proiectul de reformă a sistemului de învățământ, planul de învățământ construit curricular); operaționale pentru profesor (programele școlare curriculare) și pentru elev (manualele școlare); auxiliare (materialele curriculare auxiliare).
5. Formele de curriculum: a) formal, nonformal, informal – implicit, ascuns; b) general / comun (core curriculum – soclu comun de cultură generală), de profil, de specialitate / profesional; c) obligatoriu – opțional – facultativ; d) internațional – național – local; e) conceput – realizat-dezvoltat – zero / nul, ignorat.
6. Metodologia de elaborare a curriculumului: a) organizarea resurselor pedagogice (informaționale; umane; didactico-materiale / spațiale, temporale; financiare); b) planificarea activității de proiectare curriculară (a reformei învățământului, a planului de învățământ, a programelor și a manualelor școlare, a lecției etc.); c) implementarea curriculumului în context deschis (realizarea-dezvoltarea curriculară).
7. Evaluarea curriculumului (la nivel de sistem și de proces de învățământ) care determină pedagogic: a) confirmarea, corectarea, perfecționarea, ajustarea structurală, restructurarea – curriculumului; b) neconfirmarea, infirmarea, eliminarea – curriculumului.
8. Normativitatea curriculumului construită la nivel: a) macrostructural, prin axiomele și legile probabilistice ale proiectării curriculare a educației și a instruirii; b) microstructural, prin princi piile generale și specifice ale proiectării curriculare a educației și a instruirii.
9. Metodologia de cercetare a curriculumului, necesară la nivel: a) macrostructural – cercetarea fundamentală, istorică și teoretică a curriculumului, cu scop de emancipare a teoriei generale a curriculumului; b) microstructural – cercetarea operațională, experimentală, cu scop de perfecționare a practicii curriculumului.
Continuarea articolului poate fi citită în numarul doi, serie nouă, al revistei Tribuna Învăţământului, ediția tiparită. Revista poate fi achiziționată aici.
