Reunit la Universitatea Tehnică Georghe Asachi din Iași, Consiliul Național al Rectorilor a analizat situația actuală și de perspectivă a învățământului nostru superior. Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a făcur publice mai multe o serie de măsuri deocamdată în fază de propunere, urmând să se regăsească în reglementări privind ponderea și modalitatea desfășurării unor cursuri online, posibilitatea de acordare a unor credite pentru studenți, posibilitatea obținerii de diplome duble în aceeași universitate, mărirea ciclului de licență în domeniul artele spectacolului.
Consiliul Național al Rectorilor a adoptat o rezoluție la sfârșitul reuniunii:
- CNR susține elaborarea unei noi Legi a Învățământului Superior, pe baza Proiectului România Educată.
2. CNR solicită adaptarea în regim de urgență a legislației care să consolideze autonomia financiară a universităților.
3. CNR solicită modificarea legislației în sensul asumării de către universități a acordării titlurilor/diplomelor de doctor, în acord cu responsabilitatea universităților în formarea la nivel de Licență/Master/Doctorat, precum și în acord cu practicile internaționale.
4. CNR solicită eficientizarea activității și componentei comisiilor CNATDCU, inclusiv prin completare și înlocuirea membrilor care nu își îndeplinesc atribuțiile legate de calitatea de membru CNATDCU, prin stabilirea și respectarea termenelor, prin analiza și clarificarea reglementărilor și procedurilor, prin adaptarea și asigurarea coerenței și predictibilității standardelor minimale CNATDCU.
5. CNR susține creșterea semnificativă a alocației pentru burse student și a cuantumului burselor sociale, concomitent/coroborat cu stimularea participării/prezenței studenților la activitățile didactice.
6. CNR susține toate eforturile de integrare a studenților refugiați din Ucraina.
7. CNR solicită asigurarea complementarității între finanțarea națională a cercetării științifice și finanțarea asigurată din fonduri europene.
Prof.univ.dr.ing. Dan Cașcaval,
Președinte interimar CNR