Consiliul Național al Rectorilor se reunește la Universitatea Tehnică din Iași

Foto: TUIASI

Consiliul Național al Rectorilor se reunește în perioada 7-10 aprilie la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași. Participă rectorii a 75 de universități, precum și miniștrii Sorin Mihai Cîmpeanu, al educației și Marcel Ioan Boloș, al cercetării, inovării și digitalizării și consilierul prezidențial pentru educație Ligia Deca.

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității tehnice Gheorghe Asachi din Iași, președintele interimar al CNR: „Suntem onorați să organizăm a doua reuniune CNR la interval de cinci ani. Chiar dacă anul acesta Politehnica ieșeană aniversează 85 de ani de existență oficială, nu acesta va fi scopul acestei reuniuni, ci o serie de aspecte acute cu care se confruntă învățământul universitar la sfârșit de pandemie și în perspectiva unei noi legi a educației.”

Vor fi abordate subiecte privind revenirea de la activitatea didactică în sistem online la învățarea față în față, perspectiva recursului la învățământ în sistem online și în sistem mixt, elaborarea noii legi a educației, finanțarea de bază și cea suplimentară a universităților, finanțarea cercetării. Vor fi analizate implementarea proiectului România Educată și implementarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și modalitățile de sprijinire a universităților din Ucraina în contextul actual.

Detalii: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/75-de-rectori-din-tara-si-doi-ministri-se-intalnesc-in-weekend-la-iasi–319605.html

Distribuie acest articol!