În contestul epidemiologic actual, Consiliul Național al Elevilor condamnă dezintersul de care dau dovadă autoritățile în ceea ce privește adoptarea unor măsuri de protecție suplimentare în școli și critică dur reglementările lacunare venite de la ministerele Sănătății și Educației privind testarea COVID. De aceea, CNE solicită ca experții în sănătate publică să emită recomandări cu privire la procesul de testare non-invazivă din școli, astfel încât actul educațional să nu fie afectat.
Concret, elevii condamnă lipsa de viziune a autorităților în adoptarea unor măsuri de protecție suplimentare pentru elevi și profesori, precum și reglementările lacunare venite din partea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației, care „nu au înțeles, nici în al doisprezecelea ceas, cât de important este dialogul cu reprezentanții societății civile în tot acest proces”.
„În ultimele zile, oficialii din Educație și Sănătate au declarat că testele pe bază de salivă vor ajunge în școli, gata să fie folosite de elevi și profesori, astfel încât să se contureze un spațiu sigur pentru continuarea cursurilor în format fizic”, se spune în comunicatul CNE.
Totuși, Consiliul Național al Elevilor atrage atenția asuprea faptului că autoritățile au întârziat „nepermis de mult” achiziționarea și livrarea testelor non-invazive, iar la acest moment procedura de administrare a acestora prezentată de Ministerul Sănătății prezintă lacune de aplicare. „Practic, observăm o tendință generală din partea profesorilor de a refuza să asiste sau să ajute la administrarea testelor de către elevi, iar personalul medical lipsește în cea mai mare parte dintre unitățile de învățământ”, spun elevii în comunicat.
În acest caz, cine este responsabil de coordonarea procedurii la nivel școlar?, se întreabă reprezentanții elevilor care „condamnă dezinteresul autorităților cu privire la lipsa de viziune în adoptarea unor măsuri de protecție suplimentare pentru elevi și profesori, precum și reglementările lacunare venite din partea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației, care nu au înțeles, nici în al doisprezecelea ceas, cât de important este dialogul cu reprezentanții societății civile în tot acest proces. Solicităm ferm ca experții în sănătate publică să emită o serie de recomandări cu privire la procesul de testare non-invazivă din școli, în așa fel încât actul educațional să nu fie în niciun fel afectat.”
„La acest moment, nu cunoaștem aproape nimic despre testarea din școli. Profesorii și sindicatele din învățământ protestează și condamnă posibilitatea ca ei să ajute la administrarea testelor, părinții e posibil să nu își dea acordul cu privire la testare, iar noi, elevii, ca de obicei, suntem prinși la mijloc – între orgoliile unora și incompetența altora. Solicităm tratarea situației cu celeritate și reglementarea procedurii de testare în conformitate cu situația din teritoriu, nu după cum cred unii și alții că este la școală”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.”