Conferință pe tema Centenarului Marii Uniri, desfășurată la Bacău

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru“, Bacău, a organizat, chiar în ziua de 27 martie 2018, conferința Centenarul Marii Uniri. Basarabia 1918-2018. Moderată de directorul insti­tuției, prof. univ. dr. Gabriel Leahu, manifestarea a fost onorată cu intervenții de înaltă ținută științifică și profund spirit analitic.
Lucrările conferinței au fost deschise de prof. univ. dr. Constantin Hlihor, de la Universitatea din București, cu tema „Chișinău, 27 martie 1918. Începutul revoluției unității naționale depline a românilor“. Laitmotivul intervenției l-a reprezentat sintagma „revoluția unității naționale depline“. Totul a pornit de la faptul că Primul Război Mondial, „planificat ca un război de scurtă durată“, s-a transformat într-o lungă oroare ce „a obosit popoarele“. Pe acest fond al modificării „hărții mentale“ a indivizilor, „virusul revoluționar“ a luat o amploare fără precedent. Într-o țară înapoiată precum Rusia, sfâșiată de nesfârșite contradicții, s-a impus revoluția socială. Prin contrast, în Europa Centrală, într-un alt imperiu șubred, precum Austro-Ungaria, a luat amploare valul revoluțiilor naționale. Basarabia, prinsă în vâltoarea „panideii sociale“, a știut ca, datorită unei elite ce s-a racordat la ideile specifice Europei Centrale, să adere la „panideea națională“. Prin urmare, istoricul Constantin Hlihor ne propune o nouă grilă de lectură a evenimentelor de acum 100 de ani care, în ciuda unei complexități excepționale, s-au încheiat atât de fericit pentru români.
Următorul invitat, dr. Vitalie Văratic, cercetător de la Chișinău, a abordat un subiect mai puțin cunoscut: „Acordul Averescu-Racovski din martie 1918, între mit și realitate“. Este vorba despre o tentativă de normalizare a raporturilor ruso-române, în condițiile în care războiul nu se terminase încă. Aparent, era vorba de o dorință comună, minată însă de poziții ireconciliabile: tânărul regim bolșevic cerea evacuarea Basarabiei de către armata română, în timp ce guvernul român își manifesta dispoziția pentru dialog, dar numai în condiția recunoașterii graniței de pe Nistru. De fapt, așa-zisul acord s-a redus la un schimb de scrisori, de intenții, între Averescu și Racovski, schimb pe care, ulterior, sovieticii au încercat să-l transforme într-o diversiune.
A urmat prof. dr. Nicoleta Zărnescu, de la Colegiul Național Ferdinand I, Bacău, care ne-a oferit un subiect de istorie locală: „Docu­mente privind contribuția Bacăului la susținerea frontului româ­nesc, în Primul Război Mondial“. Materialul, bogat ilustrat cu date statistice și documente de epocă, a scos în evidență rolul urbei de pe Bistrița, mai ales că aici s-a aflat sediul Comandamentului Armatei a II-a române, condusă de generalul Alexandru Averescu, precum și comandamentul operațional a trei corpuri ale Armatei a IX-a ruse. S-au reliefat eforturile populației civile care a contribuit la efortul de război cu produse alimentare, animale, haine etc. De asemenea, s-a insistat pe rolul special jucat de Bacău, în tratarea răniților: numeroase imobile (printre care spațiul oferit de Liceul Ferdinand I) au fost transformate în spitale (unități ce au primit și vizita de recunoștință a Reginei Maria).
La rândul său, prof. Adrian Horodnic, de la Colegiul Național Ferdinand I, Bacău, s-a referit la „Basarabia, între țarism și democrație. Aspecte diplomatice“. A fost evidențiat jocul diplomatic extern ce a urmat actului de la 27 martie 1918. Piesa de referință o reprezintă Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 care, în loc să limpezească lucrurile, le-a complicat. Astfel, dintre marile puteri participante, doar Anglia, Franța și Italia au ratificat unirea Basarabiei cu România. În schimb, SUA nu au participat, fapt ce a reprezentat „un serios handicap pentru viitorul provinciei“. Oarecum identic, Japonia, deși participantă, nu a mai ratificat actul. Aceste defecțiuni  „au atârnat din greu“ în contextul unei noi situații complicate, precum cea din vara anului 1940.
Cuvântul de închidere a aparținut prof. univ. dr. Florin Platon, de la Universitatea „Al. I. Cuza“, care a prezentat
comunicarea: „Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) în perspectiva istorică“. Distinsul istoric ieșean a abordat subiectul dintr-o dublă perspectivă: cea a „păstrării alterității trecutului în raport cu prezentul“, respectiv cea „a apropierii de prezent“, ce permite „valorificarea unei experiențe“ care, prin asociere, poate da consistență experienței în curs. Astfel, privit de la distanță, evenimentul de la 27 martie 1918 pare „imprevizibil, neașteptat, chiar o surpriză de proporții“. Doar așa, „imposibilul a devenit posibil“. Privit de aproape, acest eveniment a evidențiat, pe de o parte, „vigoarea spiritului național“ (un exemplu pentru prezent, spune profesorul ieșean), iar pe de altă parte,  a reliefat „calitatea intelectuală și morală a elitelor noastre de atunci“, elite ce au valorificat o „șansă istorică“ unică, ce ni s-a oferit ca nație. Un îndemn la meditație, mai ales că Centenarul Marii Uniri ne va prilejui și alte manifestări pe această temă.
Conferința a fost organizată de Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru“, Bacău în colaborare cu Societatea de Științe Istorice – filiala Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Universitatea „Vasile Alecsandri“, Bacău, și se înscrie în seria manifestărilor devenite deja obișnuință în urbea noastră intitulate „Conferințele Casei Corpului Didactic“.
Prof. dr. Viorel CRUCEANU,
CN Vasile Alecsandri Bacău