Elevii de liceu sunt invitați să-și imagineze că sunt „Shakespeare pentru o zi”, să scrie pe tema asta un eseu în engleză și să-l trimită către British Council România. Invitația o fac Editura Pandora M, sub umbrela colecției Anansi. World Fiction și British Council România. E un concurs național de eseuri în limba engleză dedicat liceenilor. Un juriu format din Nigel Bellingham –  directorul British Council România, Mihaela Michailov – co-fondatoarea Centrului de Teatru Educațional Replika, lector univ. dr. la UNATC I.L. Caragiale și Bogdan-Alexandru Stănescu – scriitor, director editorial al Editurii Pandora M, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction va evalua eseurile primite până la mijlocul lunii aprilie. Câștigătorii vor fi anunțați la 23 aprilie, de Ziua Internațională Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții, în cadrul unui eveniment desfășurat la British Council România. Detalii despre competiție, pe pandoram.ro și pe britishcouncilromania.ro.

Competiția a fost anunțată de Nigel Bellingham în contextul lansării romanului Hamnet de Maggie O’Farrell, traducere de Mihaelei Buruiană, Editura Pandora M, colecția Anansi. World Fiction.

Despre noua apariție editorială, Nigel Bellingham a spus: „Mi-a plăcut Hamnet la nebunie. Am crescut într-un orășel situat la o oră distanță de locul unde s-a născut și a locuit Shakespeare până să plece spre Londra și, spre rușinea mea, n-am vizitat niciodată acest loc. Acum, după ce am citit cartea lui Maggie O’Farrell, sunt hotărât să vizitez Stratford. Am îndrăgit romanul acesta din mai multe alte motive. Sunt absolvent de Litere, iar primul meu job a fost acela de profesor de engleză. Am predat Shakespeare, îi cunosc operele. Romanul Hamnet, însă, m-a ajutat să înțeleg că Shakespeare a fost și el om, a trăit, a mâncat, a băut, a avut relații, a fost vesel, a suferit, a iubit, a pierdut. Este un nume atât de mare în lumea culturii universale, încât de multe uităm asta. Apoi, mi-a plăcut romanul dintr-un motiv extrem de personal – eu știu pe propria piele ce înseamnă să pierzi un copil. Felul în care autoarea a transpus durerea lui Agnes în cuvinte mi se pare remarcabil. Felul în care a scris Maggie O’Farrell despre durere și despărțire este, deopotrivă, incredibil și de mare ajutor. Practic, așa vedem concret cum funcționează puterea vindecătoare a literaturii. Hamnet este o carte extrem de puternică și de frumoasă, mă bucur că a fost tradusă în România. Anansi este o colecție fantastică!”

Marius Constantinescu, scriitor și jurnalist: „De multă vreme nu am mai citit o carte care să mă bucure atât de sincer, atât de simplu și atât de lipsit de miză. Aș spune că nu văd o miză absconsă care trebuie desfăcută strat după strat în această carte, alta decât aceea de a-ți desface tu sufletul pentru a o primi. Este o carte atât de simplu gândită și în același timp atât de desăvârșită în simplitatea ei, încât de piatră să fii și Hamnet reușește să te modeleze și să-ți schimbe materia dură în una fluidă. Este imaginea, este feelingul, este această parte auditivă și senzorială totodată. Este inclusiv simțul olfactiv stimulat în această carte. Felul în care este concepută povestea, liniaritatea ei, o liniaritate care te ține acolo, îți facilitează adăstarea în poveste”.

Oana Stoica, critic de arte performative și jurnalistă: „Pentru mine, unul dintre lucrurile importante în întâlnirea cu acest roman este faptul că el curge ca scriitură. Simplitatea este, însă, o aparență, este rezultatul unei scrieri geniale, al unei structuri extrem de complexe și al unei munci foarte complicate: această carte are câțiva piloni documentari rigizi. Maggie O’Farrell a trebuit să navigheze și să creeze în jurul lor o poveste care să susțină acești piloni și, în același timp, să fie o poveste care curge. Am citit-o printr-o grilă pe care nu eu mi-am impus-o, ci cartea. Că nu este o carte despre Shakespeare, asta bănuiam și cred că de asta nici autoarea nu l-a numit, pentru că notorietatea lui risca să strivească aceste personaje. De data asta, Shakespeare este anexa. Este o carte despre femei și chiar, aș spune, una feministă. Dacă ne uităm la portretele femeilor care domină cartea, toate sunt niște femei care, într-un fel sau altul, încearcă să lupte pentru propriul statut social. Cu toate acestea, Shakespeare este în Hamnet un scriitor extrem de viu și reușește să devină un personaj viu, chiar și așa, împins în spate, după ce i se ia reflectorul. Shakespeare e un personaj rigid, dar Maggie O’Farrell îl umanizează în Hamnet. Astăzi, Shakespeare ar fi fost un scriitor foarte cool”.

Laura Câlțea moderatoarea evenimentului: „Mi-a plăcut enorm de mult cartea asta, mi-a plăcut cât de perfect șlefuită este, mi-a plăcut mult ritmul. Unui autor, când îi iese ritmul, nu-l simți. Ești conștient că ceva nu merge doar atunci când ritmul nu este ceea ce trebuie. Mie, ritmul din Hamnet mi s-a părut că mi se apropie de o piesă de teatru. Alteori, mi s-a părut că duce către pictura narativă: Maggie O’Farrell pictează cu lumină! Deși s-a vorbit adesea despre asta, eu nu am văzut Hamnet ca pe un roman feminist, ci mai curând ca pe o carte care merge într-o direcție a literaturii contemporane, care încearcă să revalorizeze și să repună în drepturi personaje până acum marginale: de la femei, la copii, la minorități. Este, dacă vreți, un gest de recuperare. Cartea se deplasează puțin și înspre tragedia grecească, în care știi de la început despre ce este vorba, fără însă ca asta să strice în vreun fel actul receptării. Și noi știm povestea din Hamnet, încă de când parcurgem textul de pe copertă. Dar asta nu atinge cu nimic bucuria lecturii. Apoi, aș mai menționa și o nouă direcție a literaturii recente, cea a recuperării lui Shakespeare prin ficțiune”.