Conceptul de consiliere și accepțiunile lui

Conceptul de consiliere și accepțiunile lui

Consilierea reprezintă un proces complex, care cuprinde intervenții ce necesită o pregătire de specialitate. Totodată, presupune existența unei persoane care are temporar sau permanent rolul de consilier, care oferă sau acceptă în mod explicit să acorde timp, atenție și respect uneia sau mai multor persoane cu rolul temporar de client. Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi și clarifica moduri de a trăi valorificându-și resursele, ceea ce conduce la sentimentul de bine interior, îndreptându-se spre o cât mai bună existență (Asociația Britanică pentru Consiliere, 1991).

Diferența dintre psihoterapie și consiliere

Consilierea este o activitate inițiată de o persoană care caută ajutor. Oferă oportunitatea clientului de a identifica ceea ce-l perturbă, de a se autoexplora și de a se înțelege. Procesul de consiliere îl va ajuta să-și identifice gândurile, emo­țiile și comportamentele care, conștientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse și să hotărască schimbarea (Janice ­Russel, Graham Dexter, Tim Bond, 1992). Clarkson și Pokorny (citați de I. Dafinoiu, 2001, pag. 19): „Consilierea este utilizarea pricepută și principială a relației interpersonale pentru a facilita autocunoașterea, acceptarea emoțională și maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general este acela de a furrniza ocazia de a lucra în direcția unei vieți mai satisfăcătoare și pline de resurse. Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării, pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză, dezvoltarea unui insight personal pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți“.

Diferența dintre psihoterapie și consiliere este de perspectivă istorică (­Loughly, 1985). Consilierea este centrată asupra a ceea ce aparține prezentului, aici și acum, în timp ce psihoterapia privește prezentul ca expresie a unei istorii ce se repetă ­într-un context mereu schimbat. De aceea, consilierea se orientează asupra proceselor de dezvoltare și facilitare, iar psihoterapia pune accentul pe intervenție, tratament și reconstrucție. În timp ce consilierul adoptă o atitudine suportivă și facilitativă, psihoterapeutul interpretează, confruntă, restructurează. În formarea consilierilor este mai important an­­trenamentul pentru sarcini centrate asupra scopului, educative. Formarea capacităților de diagnosticare a tulburărilor psihice este mai importantă în programul de formare a psihoterapeuților. Deși diferența pare minimă, consilierii, de cele mai multe ori, asistă oamenii în găsirea soluției la o anumită problemă sau în controlarea unei situații de criză, iar psihoterapeuții își propun modificări mai profunde, dezvoltarea unor noi modalități de rezolvare a problemelor, care pot fi ulterior generalizate la noi situații (I. Dafinoiu, 2001, pp.19-20).

Consilierea școlară: familie-copil-școală

Conceptul de consiliere este prezent în multe domenii, cum ar fi: juridic, economic, religios, imobiliar, afaceri, management, psihologic, educație etc. De aici s-au dezvoltat diferite tipuri de consiliere: informațională, educațională, de dezvoltare personală, suportivă, vocațională (de carieră sau OSP), de criză (asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate), pastorală (Adriana Băban, 2001).

În sens larg, consilierea școlară reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenței psihopedagogice elevilor și celorlalte persoane implicate în procesul educațional (profesori, părinți, tutori și autorități școlare). Rolul consilierii este unul proactiv, ce presupune prevenirea situațiilor de criză personală și educațională a elevilor. Consilierea școlară se axează pe unitatea triadică: familie-copil-școală, în vederea desfășurării unei educații eficiente și a dezvoltării optime a personalității copilului. Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în școală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viață și întărirea comportamentului intențional. O persoană orientată spre scop este capabilă să pună în acțiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viață din perspec­tive diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite soluții prefabricate (­Gheorghe Tomșa, 2000). Vorbind despre consilierea psihopedagogică (desfășurată nu numai în cadrul școlii), Ch. Patterson definește consilierea ca „un proces care implică o relație interpersonală între consilier și unul sau mai mulți clienți (elevi, profesori, părinți) cu care el folosește metode psihologice, bazate pe cunoașterea sistematică a personalității umane, în încercarea de a îmbunătăți sănătatea mintală a celor cu care se lucrează“.

Problema consilierii școlare este considerată de importanță majoră în țările avansate, preocupate de dezvoltarea ti­nerei generații. În actuala etapă istorică, în care rolul școlii este contestat, con­si­lierea educațională pare a fi răspunsul pentru multe dileme. Unii experți consideră că soluția crizei școlii ar sta într-o abordare proactivă a problemelor cu care actualii elevi, viitorii absolvenți, se confruntă. Elevul va fi beneficiarul unor programe echilibrate, de prevenire și de in­tervenție a consilierilor școlari. De la în­ceputul profesiei de consiliere școlară rolul a fost redefinit și modernizat, de multe ori pentru a satisface nevoile unei societăți în schimbare sau ca răspuns la evenimente sociale (Beesley, 2004, ­Burnham&Jackson, 2000, Gysbers&Henderson, 2001, Paisley&Frontiere, 1995).

de Angelica Sima – profesor consilier
Adina TATU – profesor consilier

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 23 / noiembrie 2021