Comunitatea profesorilor Merito argumentează propunerea de menținere a învățământului simultan

Foto: Merito

Comunitatea de profesori merito a avut o întrevedere cu ministrul educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, prezentându-și propriile observații și propuneri pe marginea proiectelor de legi ale educației.

În esență, este vorba despre:

  • clarificarea rolurilor evaluării naționale, cu funcție selectivă, și a Bacalaureatului, cu rol de certificare a competențelor-cheie și îmbunătățirea formelor curente ale acestora, fără introducerea examenului de admitere la colegii naționale sau cu menținerea probei separate de limba și literatură română la bacalaureat
  • menținerea actualelor obiective și activități și păstrarea statutului cadrelor didactice în procesul de optimizare al unor instituții precum palatele copiilor, cluburile sportive școlare, centrele de excelență sau centrele de resurse și asistență educațională, ținând cont de rolul și rezultatele acestora în dezvoltarea copiilor, cât și de nevoile celor din urmă de resurse adecvate
  • profesionalizarea meseriei de profesor prin măsuri mai curajoase precum: obligativitatea masteratului didactic sau anilor de stagiatură, la accederea în sistem; selecția și evaluarea comprehensivă a profesorilor de către unitățile de învățământ, pe baza unei grile de criterii calitative și de performanță; asigurarea de standarde minime de calitate pentru toate școlile din țară; recompensarea suplimentară a profesorilor care aleg să predea în medii defavorizate și politici publice aplicate pentru ridicarea calității școlilor din comunități sărace
  • menținerea unor clase de filieră teoretică din cadrul liceelor profesionale din mediul urban mic, pentru a facilita accesul copiilor din mediul rural apropiat la astfel de căi de formare
  • menținerea posibilității înființării claselor de învățământ simultan, unde accesul copiilor la educație de calitate nu este posibil, și a claselor/școlilor de învățământ special pentru elevii cu cerințe educative speciale ce necesită un mediu și resurse adecvate, ținând cont de interesul superior al acestora
  • necesitatea unui proces transparent de evaluare pentru disciplinele așa numite vocaționale
  • eficientizarea procesului decizional la nivelul unităților de învățământ

Documentul centralizator cu propunerile comunității MERITO și fundamentarea acestora, pentru îmbunătățirea proiectului de Lege a învățământului preuniversitar este disponibil aici.

Reținem în acest cadru intervenția în ceea ce privește necesitatea menținerii învățământului simultan, un subiect ignorant până în prezent în diversele context de discuție asupra proiectelor legislative la zi. Prevederile se regăsesc în proiectul Legii învățământului preuniversitar, titlul I, art. 16, alin. 6.

Forma propusă în proiectul legislative este: „Preșcolarii și elevii din zonele izolate, în care nu pot fi organizate structuri de învățământ, neputând fi organizate efective de minim (sic! în textul proiectului, corect „minimum”) 40 de elevi și preșcolari sau 10 preșcolari, au dreptul la orar adaptat posibilității de deplasare a acestora la unitatea de învățământ preuniversitar cea mai apropiată, cu respectarea interesului superior al copilului/elevului.”

Propunerea comunității Merito este de reformulare a prevederii: „Preșcolarii și elevii din zonele izolate, în care nu pot fi organizate structuri de învățământ, neputând fi organizate efective de minim (sic!) 40 de elevi și preșcolari sau 10 preșcolari, au dreptul la învățământ simultan în localitatea de domiciliu sau la orar adaptat posibilității de deplasare a acestora la unitatea de învățământ preuniversitar cea mai apropiată, dacă nu se poate organiza învățământ simultan în localitatea de domiciliu și dacă se poate asigura transport școlar gratuit pe toată durata anului școlar, cu respectarea interesului superior al copilului/elevului.”

Reamintind, potrivit datelor Ministerului Educației, că în anul școlar 2021-2022, învățământul simultan a cuprins 111.755 de elevi (92%, în mediul rural), comunitatea profesorilor Merito atrage atenția că „desființarea învățământului simultan va duce la creșterea abandonului școlar în special în zonele rurale isolate” și își argumentează astfel poziția: „În PNRR este prevăzută achiziția a 1860 de microbuze școlare electrice, plus încă 2.500 de microbuze școlare hibrid, adică 4.390 de microbuze.
Dacă aceste microbuze ar trebui sa asigure transportul celor 111755 de copii la școli din localități învecinate, aceasta înseamnă ca fiecare microbuz trebuie să transporte minim (sic!) 25 de copii/zi. În România sunt peste 52.000 de gospodării fără acces la electricitate, majoritatea în localitati izolate (sursa Ministerul Energiei) acolo unde sunt și școlile cu invatamant simultan. Așadar, microbuzele electrice sunt inutile în aceste comunități. Dacă doar cele 2500 de microbuze hibrid ar trebui să asigure transportul celor 111.755 de elevi care acum învață în clase simultane, ar însemna ca fiecare microbuz transportă zilnic, în medie, 44-45 de elevi ceea ce este imposibil. Dacă ar fi minim (sic!) 40 de elevi într-o localitate s-ar putea organiza o unitate de învățământ acolo. La o medie de 14 elevi/clasă de învățământ simultan, ar fi nevoie de 7983 de
microbuze școlare alocate doar localităților care urmează să desființeze învățământul simultan, iar PNRR prevede doar 2500 de microbuze hibrid care ar putea fi utilizate de aceste școli din localităti izolate. În plus, PNRR prevede ca microbuzele ce vor fi achiziționate de Ministerul Educației au o capacitate de 8+1 locuri, respectiv 16+1 locuri și vor putea solicita aceste microbuze și localități în care funcționează o unitate de învățământ, deși ele nu acoperă nici 50% din nevoia de transport a copiilor care învață acum în clase simultane.
Orarul adaptat este imposibil de realizat pentru că acești elevi nu vor forma singuri o clasă, ci vor fi incluși în clase deja existente în școală la care vor fi transportați. Experiența decalării orarului in perioada de pandemie ne-a arătat că este imposibil pentru ceilalți părinți, care nu beneficiază de transport și care au mai mulți copii la aceeași școală să ducă un copil la ora 8.00, altul la 8.30 și altul la 9.00 și apoi să ia de la școală câte un copil din jumătate în jumătate de oră. La gimnaziu nu se poate decala orarul unei singure clase. În condițiile în care profesorii de educație fizică, religie și limbi străine au ore și la clasele primare, este practic imposibil să ai o clasă sau mai multe cu orar decalat”.

Propuneri MERITO privind Legea invatamantului preuniversitar_4.08.2022-1

Distribuie acest articol!