Comunicare și educație în campania de vaccinare

Foto: Guvernul României

Dintre angajații sistemului de învățământ, până la data de 20 aprilie, au fost vaccinate cu cel puțin o doză 152.552 de persoane, a anunțat președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), medicul col. Valeriu Gheorghiță. Sublinierea sa, ca și a prim-ministrului Florin Cîțu, a fost de intensificare și diversificare a formelor de susținere a campaniei în sensul comunicării, al adresării directe către cetățeni.

Florin Cîțu: „Avem nevoie și de o campanie de informare corectă a cetățenilor României, pentru că în spațiul public sunt foarte multe informații care subminează efortul de vaccinare. Şi această întâlnire, și cu Organizația Mondială a Sănătății, și cu UNICEF, resurse pe care le aducem împreună pentru a informa corect cetățenii României din toate zonele”.

Valeriu Gheorghiță: Avem pregătită o serie de acțiuni concrete în acest sens. Ne dorim să existe mai multe acțiuni de comunicare multicentrice. Nu trebuie să existe o singură campanie de comunicare care să fie coordonată de Comitetul Național de Coordonare a Vaccinărilor și vă spun și de ce – pentru că am plecat de la ideea că același mesaj transmis sub o singura modalitate nu poate să ajungă în forma în care ne dorim la toate categoriile sociale, profesionale și așa mai departe. Cred că, de pildă, în domeniul cultural, în domeniul sportiv, în domeniul horeca, fiecare cunoaște limbajul populației pe care o are în vedere în ceea ce privește comunicarea vizavi de vaccinare și importanța vaccinării. Desigur că este important ca aceste mesaje să aibă un conținut științific, validat, corect, dar modalitatea prin care se livrează acest mesaj să fie adaptată vârstei persoanelor, preferințelor sociale, preferințelor stilului de viață. Cred că este momentul să implicăm și să se implice toți cei care își doresc revenirea la normalitate într-un timp cât mai scurt, pentru că, într-adevăr, încrederea în instituțiile statului nu este la cel mai înalt nivel și tocmai de aceea, cred că este important să se implice toți cei care pot să demareze astfel de activități de comunicare și de informare”.

Distribuie acest articol!