În toată degringolada care, în pofida unor strădanii mai mult sau mai puţin sincere, mai realiste ori mai hazardate, caracterizate deopotrivă de entuziasm exacerbat sau de interese imediate, caracterizează traseul învăţământului românesc post-revoluţionar există elemente de stabilitate care merită evidenţiate.
Astfel, considerăm potrivit să aducem în atenţie imaginea unei şcoli vechi, zămislite în 1889, anul în care Mihai Eminescu se ridica în lumina eternităţii.
Vorbim aici despre Colegiul Naţional Unirea, din Turnu Măgurele, şcoala care a început drumul ce urma să fie lung şi victorios în condiţii extrem de modeste, cu o clasă de elevi, doi profesori şi, pentru că cineva trebuia să fie răspunzător de toate cele bune şi rele, un director.
Timp de cinci ani, şcoala aceasta a trăit exclusiv prin grija comunităţii locale, români, greci, bulgari şi turci laolaltă, iar începând cu anul 1895 destinele ei au intrat în grija statului, şansă prin care gimnaziul acesta de la margini de Românie a mers înainte, adunând în bănci orăşeni şi puţinii copii de ţărani care puteau face faţă unor taxe adeseori foarte greu de depăşit.
Şcoala merge înainte, cu inerentele dificultăţi ale începutului, cu primele încercări de a forma cenacluri literare, cluburi de lectură, echipe sportive şi astfel se zideşte cu răbdare şi trudă imaginea unei şcoli serioase şi care se aşază cu modestie pe liniile ei directoare, caracterizate de rigoare ştiinţifică şi flexibilitate profesională deopotrivă.
La 1919, gimnaziul devine liceu, iar în 1922, primii bacalaureaţi, opt la număr, devin prima promoţie de absolvenţi de la ceea ce va deveni în timp Colegiul Naţional Unirea de astăzi.
În 1936, şcoala se mută în localul în care funcţionează şi astăzi, cu faţa către Dunăre, clădirea fiind până atunci o mare magazie de cereale, de unde acestea luau, în care trase de boi, drumul Dunării şi de aici al Europei întregi, iar la un veac de la Unirea cea Mică a „prinţului Unirii”, Alexandru Ioan Cuza, deci la 1959, şcoala de fete şi şcoala de băieţi din oraş se adună în ceea ce se va numi Liceul Mixt Turnu Măgurele. Acesta este momentul începând cu care domnitorul devine patronul spiritual al şcolii, per­sona­litatea istorică la care ne întoarcem cu admiraţie şi respect în toate momentele de bilanţ şi de sărbătoare.
La un veac de viaţă, în tulburatul an 1989, într-o at­mosferă cu ade­vărat impre­sionantă, înno­bilată de pre­zenţa unor nume sonore ale momentului, printre care acela al generalului pro­fesor doctor Vasile Cândea, pionier al chirurgiei cardio­vasculare româneşti, fost elev al şcolii, timp de două zile Liceul de Matematică-Fizică Unirea de atunci şi-a primit oaspeţii dragi la un început de septembrie încărcat de emoţie, lacrimi de bucurie şi frunze de castani.
După un deceniu, liceul care între timp căpătase numele de Liceul Teoretic Unirea intră în seria limitată şi aducătoare de onoare şi îndreptăţită mândrie a colegiilor naţionale. Strădania intelectuală a atâtor generaţii de dascăli şi elevi dă astfel rod şi şcoala aceasta veche şi trainică devine una de anvergură superioară.
Cu consecvenţă şi profesionalism, punând dorinţa de a transmite cunoştinţe corecte şi solide elevilor în mijlocul preocupărilor lor cotidiene, profesorii Unirii aduc şcolii o zestre impresionantă de premii, diplome şi medalii la fazele superioare ale diferitelor olimpiade, concursuri şi competiţii sportive (locul I pe judeţ după examenul de bacalaureat 2013 şi după numărul de premii şi menţiuni obţinute la olimpiade şi concursuri şcolare, de două ori locul I la Concursul Naţional „Euroscola”, două locuri I la Olimpiada Naţională de Lingvistică 2013), în egală măsură conducând către amfiteatrele universităţilor de prestigiu din ţară şi din lume rânduri-rânduri de elevi care au crescut, au acumulat şi au demonstrat de ce sunt în stare în şcoala la care mulţi se întorc şi acum cu emoţie.
Printre aceia care au învăţat pe alţii sau de la alţii în şcoala aceasta enu­merăm pe Za­haria Stancu, director al Tea­trului Na­ţio­nal, pre­şedinte al Uniunii Scriito­rilor din Ro­mânia, cel care a fost secretarul liceului în anul 1925, pe Dimitrie Stelaru, „îngerul vagabond”, poetul atins de aripa geniului şi de microbul sărăciei asumate aducătoare de inspiraţie poetică, pe generalul David Praporgescu, căzut eroic în luptele de pe Valea Jiului, pe poeţii Ion Segărceanu şi Lucian Teodosiu, pe Mihai Cioc, vicecampion European la judo şi medaliat cu bronz la Olimpiada de la Los Angeles, pe Liviu Nicolae Dragnea, actualul vicepremier al României, pe avocatul Marian Nazat, pe domnul Floricel-Paul Mocanu, consulul ţării noastre în Australia.
Alături de ei, mulţi alţii… cu nume mai mult sau mai puţin sonore, cu rezultate nu întotdeauna de excepţie, poate uneori cu inerente alunecări adolescentine, însă adunaţi laolaltă de aceleaşi gânduri bune faţă de şcoala reprezentativă a oraşului şi a judeţului, faţă de profesorii şi ceilalţi truditori care, uneori aproape pe neştiute, au pus la temelia devenirii lor muncă, dragoste şi neodihnă spirituală.
Într-o zi superbă de septembrie 2013, după aproape patru ani de chinuită strădanie într-un corp al şcolii insuficient de ofertant ca spaţiu, găzduiţi o vreme de o şcoală gimnazială din oraş, ţinând alteori cursuri în trei schimburi zilnice şi, în aceste condiţii nepriel­nice, prezenţa constantă în topul liceelor teleormă­nene, şantierul „Unirea” s-a închis şi anul şcolar a început în condiţii dintre cele mai bune. Localul şcolii a fost reabilitat total, dotat prin eforturile Primăriei cu mobilier nou în toate sălile de clasă, cu spaţii primitoare şi cu mijloace IT care obligă la atacarea unor performanţe educaţionale superioare. Ne-am bucurat cu această ocazie de prezenţa la deschiderea anului şcolar a vicepremierului României, domnul Liviu Nicolae Dragnea, a rectorului Universităţii Lucian Blaga, din Sibiu, domnul profesor dr. Ioan Bondrea, a doamnei inspector şcolar general, profesor Valeria Gherghe, a parlamentarilor de Teleor­man, a foştilor profesori de calibru ai şcolii, a multor altor prieteni…
Cu acestea toate în gând, conştienţi fiind că vremelnicia noastră păleşte în faţa importanţei acestei şcoli de acum intrată definitiv pe traiectoria istoriei învăţământului din această parte de ţară, promitem tuturor beneficiarilor de educaţie şi partenerilor educaţionali, elevi, părinţi, autoritate locală, că vom încerca să păstrăm această „alma mater” care a fost şi este Colegiul Naţional Unirea printre şcolile adevă­rate, furnizoare de educaţie temeinică şi complexă, loc al devenirii intelectuale şi sursă de mândrie atunci când, peste ani, reîntorşi pe holurile largi ale şcolii sau oriunde aiurea, spunem cu emoţie şi cu drag celor de lângă noi: „Şi eu am fost elev la Unirea!”
 
Prof. Răzvan VASILE,
Directorul Colegiului Naţional Unirea,
Turnu Măgurele