
Școlile care au nevoie de sprijin în dotarea digital pot beneficia de echipamente IT donate, repuse în funcțiune pentru reutilizare. Acesta este programul national „Intră în cercul solidarITății!”, inițiat de organizația ECOTIC, care promovează economia circular prin gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și de organizația Ateliere Fără Frontiere, care promovează incluziunea socială și economia circulară prin activități de reintegrare profesională a persoanelor vulnerabile. Apelul lor este „Donează echipamente IT și susține educația digitala!”
În perioada 15 mai-31 octombrie 2025, orice entitate publică sau privată cu sediul sau puncte de lucru în România, care deține echipamente IT și dorește să contribuie la sprijinirea educației digitale prin reutilizarea acestora poate să predea laptopuri, monitoare, unități centrale și notebook-uri folosite, care pot fi recondiționate și donate școlilor înscrise în programul „Școala Ecoterrienilor”. Predarea echipamentelor se face prin completarea formularului disponibil la link-ul www.ecotic.ro/formular-inscriere-intra-in-cercul-solidaritatii
Calendarul campaniei:
- 15 mai-1 octombrie – entitățile publice și private se înscriu și solicită preluarea echipamentelor IT.
- 15 mai-1 octombrie – echipamentele sunt colectate prin operatori autorizați, astfel firmele primesc documentația necesară pentru a scoate din gestiune echipamentele.
- 15 mai-10 octombrie – echipamentele sunt recondiționate de către Asociația Ateliere Fără Frontiere. De asemenea, sunt respectate standarde stricte pentru ștergerea datelor de pe echipamentele IT recondiționate, pentru a asigura confidențialitatea și securitatea informațiilor, utilizând software specializat.
- 14-31 octombrie – echipamentele pregătite pentru reutilizare sunt donate școlilor beneficiare înscrise în proiect.
Echipamentele predate care nu mai pot fi recondiționate vor intra pe fluxul reciclării.
Educație, incluziune, protejarea mediului
Inițiatorii campaniei evidențiază efectele pozitive de impact social și de mediu ale acțiunii:
- Prelungirea duratei de viață a echipamentelor IT – reutilizarea este una dintre cele mai eficiente forme de economie circulară. Fiecare laptop sau monitor recondiționat înseamnă o reducere semnificativă a emisiilor de CO₂ și a consumului de resurse necesare pentru producerea unuia nou.
- Reducerea deșeurilor electronice – campania contribuie direct la prevenirea generării de DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), una dintre cele mai rapide surse de deșeuri la nivel global.
- Valorificarea responsabilă a echipamentelor nefuncționale – dispozitivele care nu mai pot fi reutilizate sunt reciclate prin operatori autorizați, contribuind la recuperarea de materii prime.
- Susținerea educației în comunități – echipamentele IT recondiționate sunt donate școlilor, oferind elevilor acces la tehnologie și la o educație digitală modernă.
- Promovarea solidarității – campania creează un lanț al responsabilității între companii, instituții, ONG-uri și școli, punând în mișcare un model de economie circulară.
- Sprijin pentru incluziunea profesională – activitatea de recondiționare este realizată de persoane vulnerabile angajate în cadrul atelierelor AFF, oferindu-le un loc de muncă, formare profesională și șansa la reintegrare socială.





