Ministerul Educației și Direcția pentru Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române sunt organizatorii primei ediții a concursului național de prevenire a violenței în mediul școlar „Ia atitudine, spune Stop violenței!”, care se adresează elevilor din clasele a II-a – a XII-a.
„Manifestările violente din mediul școlar sunt o realitate, spune Ministerul Educației pe Facebook. Numărul lor ar putea fi, însă, mult redus, printr-o mai mare disponibilitate a tuturor adulților implicați în educarea copiilor de a le aborda cu seriozitatea pe care ele o implică, date fiind urmările pe termen lung pe care le pot avea. Ministerul Educației împreună cu Direcția pentru Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au dat startul primei ediții a concursului național de prevenire a violenței în mediul școlar Ia atitudine, spune Stop violenței!”, spune sursa citată potrivit Agerpres.
Informațiile privind proiectul, precum și regulamentul concursului au fost transmise
Inspectoratelor școlare județene și Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Potrivit Ministerului Educației, activitățile au ca scop familiarizarea elevilor cu noțiunile de violență școlară, bullying, precum și cu urmările negative pe care aceste fenomene le au asupra dezvoltării psihologice a tuturor celor implicați; formarea și dezvoltarea comportamentelor nonviolente; consolidarea relației de colaborare între unitățile de învățământ preuniversitar și birourile de siguranță școlară.
Menționăm că, în luna martie, un studiu al organizației Salvați Copiii a adus în spațiul public date îngrijorătoare referitoare la dinamica fenomenului violenței în școli. Analiza arată că jumătate dintre elevii români devin victime ale situațiilor de violență fizică și de amenințare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (81%) sau recunosc că au comis ei înșiși astfel de fapte (27%). Îngrijorătoare este evoluția procentului elevilor care spun că au fost victime ale bullying-ului: de la 29% în 2016 la 49% în 2022, potrivit datelor comparative ale anchetelor derulate de Salvați Copiii România.