Codul etic al educaţiei – o abordare etică şi nediscriminatorie

Codul de Etică în Educaţie, aflat deocamdată în stadiul de proiect la Ministerul Educaţiei Naţionale, a produs încă de la bun început nedumeriri în rândul cadrelor didactice. Aşteptat cu nerăbdare, în speranţa că în felul acesta se va reinstaura ordinea şi disciplina în şcoala românească, zgâlţâită de reforme halucinante şi măsuri „democratice” surprinzătoare, documentul, în forma sa actuală, nu pare ceea ce s-a dorit a fi, nici titulatura nepotrivindu-i-se, deoarece, din perspectiva cadrului didactic, avem de-a face mai curând cu un cod de etică adresat exclusiv profesorului. Or, un asemenea set de reglementări ar trebui să se refere at@t la profesori, părinţi şi elevi, c@t şi la managerii de unităţi şcolare.
Proiectul Codului de Etică interzice profesorilor să ceară şi să primească bani, cadouri sau servicii, să colecteze fonduri de la elevi şi părinţii acestora pentru protocol în cazul examenelor, evaluărilor, olimpiadelor sau altor concursuri şcolare. De asemenea, le este interzis profesorilor să facă meditaţii cu propriii elevi. Traficul de influenţă şi favoritismul în evaluarea la clasă sunt evident interzise, iar profesorii nu-i pot ameninţa pe elevi să le facă anumite servicii sau să le ofere cadouri, conform prevederilor din proiectul iniţiat de minister. De asemenea, documentul stipulează limpede că le este interzis profesorilor să implice elevii „în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în afara acestora”. Totodată, proiectul Codului de etică prevede că profesorii nu pot face meditaţii cu propriii elevi în schimbul unor „avantaje materiale sau financiare”.
Profesorii sunt obligaţi să asigure egalitatea de şanse şi să promoveze principiile educaţiei incluzive, să respecte demnitatea fiecărui elev şi să recunoască meritul fiecăruia.
Cadrului didactic îi este interzis să fie profesorul propriului copil sau al unei rude până la gradul al treilea, cu excepţia situaţiei în care este singurul care predă disciplina respectivă în unitatea în care lucrează.
Profesorii sunt obligaţi să ocrotească sănătatea fizică, psihică şi morală a elevilor, sunt obligaţi să-i supravegheze permanent pe aceştia şi nu au voie să-i bată, să-i hărţuiască sexual, să-i umilească, să-i ridice în picioare la oră, să-i dea afară din clasă, să-i ameninţe, să-i jignească, să-i exploateze. Proiectul mai prevede că profesorii au obligaţia să asigure protecţie fiecărui elev şi să denunţe orice formă de violenţă fizică, de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a elevilor. Acelaşi proiect prevede că profesorii trebuie să pregătească elevii, astfel încât aceştia să atingă „standardele de performanţă prevăzute de documentele şcolare”.
Ideea necesităţii unui astfel de document nu este nouă, dar a fost readusă în actualitate odată cu scandalul izbucnit în decembrie 2013 la Şcoala Nr. 10, din Capitală. Poate de aceea este şi atât de disproporţionat şi se adresează exclusiv cadrelor didactice.
Cum se va apăra cadrul didactic de un elev care îl ameninţă cu bătaia sau chiar îl bate sub ochii celorlalţi colegi de clasă?
Setul acesta de obligaţii care ar reveni profesorilor naşte însă câteva întrebări: dacă acum, când profesorul încă mai are o fărâmă de autoritate în faţa elevului, în şcolile din România se întâmplă ce se întâmplă, adică ceea ce apare aproape zilnic în presă – elevi care se bat bestial, profesori umiliţi sau bătuţi, orgii sexuale săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ –, cum se va comporta minorul în faţa profesorului, un adult neputincios, legat fedeleş de toate interdicţiile de mai sus? Cum se va apăra cadrul didactic de un elev care îl înjură în faţă, îl ameninţă cu bătaia sau chiar îl bate sub ochii celorlalţi colegi de clasă? Ce libertate de reacţie va putea avea profesorul în faţa unui părinte care îl jigneşte, îl ameninţă cu bătaia sau chiar îl bate, pentru că fiul nu a trecut la respectiva materie sau pentru că i s-a dat prea mult de învăţat acasă? Cine trebuie să plătească pentru toate astea? Nimeni, pentru că nicăieri nu se stipulează ceva referitor la astfel de situaţii.
Într-o declaraţie făcută în presă cu puţin timp în urmă, prof. Marius Nistor, preşedintele FSE Spiru Haret, se declara de acord cu existenţa unui astfel de cod de etică profesională, potrivit art. 98, alin. (2), lit. b) din Legea Educaţiei, dar tot el adăuga că acest cod nu poate fi realizat deoarece unitatea de învăţământ nu are departament juridic, care să acorde consultanţă în privinţa întocmirii lui: „În acelaşi timp, potrivit aceleiaşi legi, ar trebui să existe şi un contract educaţional încheiat între unitatea de învăţământ şi părinte/tutore, care însă nu este aplicabil din cauza prevederilor ambigue din lege. Mai mult, contractul educaţional cadru este anexă a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţii de învăţământ Preuniversitar, care nici până la ora actuală nu a fost aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei. Din această cauză susţinem că este nevoie de modificarea Legii Educaţiei, în sensul reglementării acestor probleme”, este de părere Marius Nistor.
„Obligaţiile pe care le avem noi acum sunt stipulate cât se poate de clar în Legea Educaţiei şi deci eventualele completări se pot face tot în Legea Educaţiei”
„Din păcate, spune Simion Hancescu, preşedintele FSLI, în ultimii 23 de ani, în ceea ce priveşte cadrele didactice, obligaţiile au primat, în detrimentul drepturilor. În momentul de faţă, s-a ajuns la o situaţie insuportabilă: cadrele didactice sunt extrem de expuse atât în faţa elevilor, cât şi în faţa părinţilor acestora. Singura armă de care dispune în momentul de faţă şcoala în faţa unui elev certat cu bunul simţ este scăderea notei la purtare, iar pentru cei din anii terminali de liceu se poate ajunge şi la exmatriculare. Dar aceste două măsuri nu-i împiedică pe cei certaţi cu etica să agreseze fizic sau verbal cadrele didactice.” Asemenea cazuri sunt numeroase şi multe, dar nu sunt cunoscute de către opinia publică din România. În opinia preşedintelui FSLI, nu este nevoie de un cod etic în educaţie: „Obligaţiile pe care le avem noi în momentul de faţă sunt stipulate cât se poate de clar în Legea Educaţiei şi deci eventualele completări se pot face tot în Legea Educaţiei, în sensul de a se veni cu măsuri de protecţie în favoarea cadrelor didactice. Şi împotriva părinţilor trebuie luate măsuri, pentru că nu de puţine ori au existat cazuri în care aceştia au agresat verbal şi chiar fizic un cadru didactic. Or, situaţia în care s-a ajuns nu mai poate fi tolerată. Cred că Ministerul, în momentul de faţă, trebuie să găsească soluţii pentru remedierea situaţiei: un set complet de măsuri care să-i vizeze şi pe profesori, şi pe elevi, şi pe părinţi. Numai în felul acesta se va intra într-o stare de normalitate în şcoală”.
Toate aceste aspecte au fost aduse de către sindicate la cunoştinţa ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, care, se pare, a `nţeles în cele din urmă că acest proiect de cod etic, aşa cum se prezintă acum, este îndreptat practic împotriva cadrelor didactice. În opinia preşe­dintelui FSLI, toate modificările pe care sindicatele le-au semnalat ministrului Pricopie ca absolut necesare vor fi incluse in corpore, împreună cu cele existente deja în codul etic, în Legea Educaţiei Naţionale, odată cu toate modificările la care se lucrează deja. Până în acel moment, Codul Etic din Educaţie practic nu există, acesta rămâne mai departe în stadiul de proiect, la Ministerul Educaţiei Naţionale.
Marcela GHEORGHIU