Cine și de ce nu iubește ghilimelele la liceu?

Cine și de ce nu iubește ghilimelele la liceu?

Întrebările

Aproape 80% dintre liceenii bucureșteni intervievați într-un sondaj recent (Sandu, Vasile, Ilinca 2021: 38) erau de părere că nu este grav dacă preiei un text scurt, de peste 10-15 cuvinte, și nu mai pui ghilimele pentru citare, dacă specifici sursa. Este procentul mare, mic, moderat? Chiar contează omisiunea de marcare prin ghilimele dacă ai specificat, totuși, de unde vine frazarea cu ideea asociată? Este chestiune de stil pur și simplu? Și de ce începem investigația cu liceul și nu cu studiile doctorale, spre exemplu?

La astfel de întrebări răspund, pe scurt, în continuare, folosind date din amintitul sondaj pe integritate academică (IA), realizat online în licee bucureștene, la pragul dintre anii 2020 și 2021. El a fost conceput și aplicat astfel încât rezultatele să poată fi comparate cu cele ale unui sondaj similar, efectuat în 2018 în rândul studenților din Universitatea din București. Este un mod de a intra în discutarea argumentată empiric a integrității academice, în formare încă din liceu.

În graficul de mai jos sunt comparate evaluările elevilor din licee bucureștene cu cele ale studenților din Universitatea București pe șase criterii de IA. În chestionarele de sondaj s-a solicitat celor intervievați să aprecieze „cât de grave sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, acțiunile de…“ – și erau specificate, în termenii din grafic, abaterile de la bunele practici de IA. Răspunsurile au fost date pe o scală de la 1 („nu este o abatere“) la 5 („abatere foarte gravă“).

Desigur, ne așteptăm ca elevii de liceu, mai puțin informați și formați pe temă, să fie mai toleranți la fraudele intelectuale menționate în chestionar și reluate pentru prezentare în grafic. Diferențele pe care le înregistrăm, însă, prin compararea celor două sondaje sunt foarte mari. „Rigoriștii“ din licee, în procent de 17% pe dimensiunea dată, susțin, spre exemplu, că este grav sau foarte grav dacă prezinți pasaje traduse dintr-o limbă străină, fară ghilimelele de rigoare, ca și cum te-ai referi la idei și frazări proprii. Complementar, rezultă că cei toleranți, susținând variantele de răspuns „nu este o abatere“, „gravitate redusă“, „gravitate medie“, reprezintă, pe criteriul în discuție, peste 80%. Ponderea corespunzătoare în sondajul printre studenți este mult mai mică, de numai 41%. De unde vine această toleranță la frauda intelectuală de două ori mai puternică în licee decât la facultate?

Pornind de la astfel de comparații între cele două sondaje am aprofundat, pentru materialul de față, semnificația pe care o are toleranța la două tipuri de citare incorectă legată de a) paragrafele în traducere proprie, prezentate ca și cum ar aparține semnatarului de mate­rial, nu autorului din care s-a tradus și de b) omiterea ghilimelelor în preluarea unor segmente de text de peste 10-15 cuvinte, fără marcarea lor ca citat prin ghilimele, dacă este indicată sursa bibliografică.

De unde vine toleranța mare la frauda intelectuală?

Deși ponderea celor cu toleranță la plagiat este foarte mare, datele din sondaj indică determinări multiple ale acesteia. Contează, firește, în primul rând, elevul prin performanțele sale școlare. În al doilea rând, influențează foarte mult și mediul uman al liceului dat de profesori și de colegii elevi. A treia categorie de factori este legată de calitatea actului educațional din perspectiva abordării temelor de integritate. Și în al patrulea rând, sondajul a identificat impactul atitudinal al tipului de liceu prin specializarea dată și prin mediul de localizare.

Dacă în liceu ponderea colegilor care încalcă cele șase reguli de bună practică (vezi graficul 1) este mare, atunci și toleranța personală la fraudă este foarte mare. Logica e simplă, de tipul „dacă celor mai mulți dintre colegii mei nu le pasă de regulile de onestitate în domeniul academic, eu de ce să fiu altfel decât ei?“, „așa este la noi“. La fel și cu influența profesorilor. Dacă aceștia sunt percepuți, majoritar sau în proporție semnificativă, ca fiind foarte toleranți la plagiat, improvizează în predarea lecțiilor, nu citează corect, închid ochii la evaluările unor materiale alcătuite fraudulos de către elevi etc., atunci, statistic vorbind, tendința este ca și elevul să aibă un comportament similar prin lipsa de onestitate. De notat că lipsa de onestitate a profesorului se reflecă mai mult asupra modului de citare prin marcarea corectă/incorectă a textelor preluate decât în cazul abaterilor asociate cu prezentarea unor traduceri ca fiind texte proprii.

O altă sursă semnificativă a practicilor negative sub aspectul integrității este asociată cu absența predării explicite, la clasă, a regulilor de IA. Tendința de a plagia prin preluarea abuzivă a unor traduceri este accentuată în special la clasele la care nu au fost predate reguli de redactare corectă, de respectare a IA. Condiția simplă, formală, de a exista un cod de etică al liceului, citit de cât mai mulți dintre elevii acelui liceu, este, iarăși, una care contează. Plagiatul rezultat atât prin omiterea ghilimelelor de marcare a textelor preluate (sau prin indentarea unor astfel de texte, dacă acestea sunt de mai mare întindere) cât și prin preluarea abuzivă a unor paragrafe traduse este mai frecvent în liceele în care, chiar dacă există un cod de etică, acesta nu este citit de elevi.

În liceele de mate-info sau cu profil tehnologic, faptele de abatere de la bunele practici de IA par să fie mai puțin frecvente decât în liceele de alt profil. Poate fi vorba de un efect al conținutului predat, în sensul că disciplinele care țin de științele exacte descurajează, prin ele însele, lipsa de onestitate în pregătirea intelectuală. În mediul tematic al unor astfel de licee se pare că oportunitățile de fraudă intelectuală sunt mai reduse.

Dumitru Sandu – prof. dr., Universitatea din București

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 27 – martie 2022