„Cel care râde la urmă probabil nu a înţeles gluma.“ (Legea lui Brocklage, apud Murphy)
Am mai spus-o, dar consider că repetiţia este mama învăţării sau a retenţiei… informaţionale. Sunt un cititor. Pe vremuri, nu era o meserie, era doar un hobby. Acum avem ca meserie, de exemplu, cititorul de contor, cititorul în (diferite tipuri de) stele.            Avem şi o reprezentare în lumea anorganică: cititorul de carduri.
E de bine, e diversitate, fiecare să citească ce, cum, când vrea.
Răscolind prin amintiri, am început să citesc cărţi, am completat cu reviste pentru elevi, apoi ziare – o bună parte din adolescenţă doar ultima pagină a acestora, unde familia conducătoare sau cenzura oboseau să mai verifice informaţia. Mai de curând, informaţia letrică am substituit-o cu cea livrată electronic.
Pe lângă toate acestea, ceea ce îmi captează interesul, în orice loc în care ajung, este informaţia de tip mesaj înscris pe ziduri…
Astfel, de curând, ajungând în trecere prin Focşani, am citit pe peretele unui bloc următorul mesaj: Voi râdeţi de mine că sunt diferit, eu râd de voi pentru că sunteţi la fel!
Nu înseamnă că încurajez inscripţionarea cu rost sau fără, cu sens sau fără, inteligent sau nu, însă este un semnal că scriitorii de ziduri au început să se specializeze. Pentru că, nu-i aşa, şi cititorii de ziduri sunt din ce în ce mai selectivi.
 
P.S. Mi-aş dori să am timpul necesar să fiu un culegător de folclor modern, de pe zidurile citadine. Oare o astfel de culegere de texte ar putea sta la baza unui opţional interdisciplinar?
P.P.S. Pe peretele unei şcoli dintr-un oraş, unul dintre mesaje este: Se simte lipsa! De fiecare dată când trec prin zonă şi citesc mesajul, sunt în acord cu autorul! Aş completa mesajul cu… mai ales în ultimul timp!
Gabriel VRÎNCEANU,
Director Casa Corpului Didactic, Bucureşti