COMUNICAT PAG 7 Șase medalii (cinci medalii de aur și o medalie de argint) este bilanțul lotului olimpic de juniori al țării noastre la a XVIII-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Macedonia (Ohrid), în perioada 21-25 iunie.
 Elevii români au obținut 5 din cele 7 medalii de aur acordate oficial și cel mai mare punctaj realizat de o țară în ultimele cinci ediții ale Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (222 de puncte). În urma acestor performanțe, România a ocupat locul I în clasamentul pe națiuni, pe pozițiile următoare situându-se, în ordine, Turcia, Serbia și Bulgaria.
Medaliile de aur au fost obținute de Antonie Ciocan (clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Nr. 56, din București), Ciprian Mircea-Bonciocat (clasa a VIII-a) și Alexandru Pascadi (clasa a IX-a), ambii elevi ai Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu, din București, respectiv Tudor Plopeanu (clasa a VIII-a) și Alexandru Mihalcu (clasa a IX-a), elevi ai Liceului Internațional de Informatică din București. Ciprian Mircea-Bonciocat s-a numărat și printre laureații ediției de anul trecut, când a câștigat o medalie de argint. La ediția prezentă, medalia de argint a fost cucerită de Mihnea Doica, elev în clasa a VIII-a la Liceul Internațional de Informatică din București.
Delegația României a fost condusă de profesorul Marius Perianu, de la Colegiul Național Ion Minulescu, din Slatina, și de profesorul Andrei Eckstein, de la Universitatea Politehnica, din Timișoara. Din partea Societății de Științe Matematice din România au participat ca observatori în juriul olimpiadei profesorii Mircea Fianu (Școala cu clasele I-VIII Nr. 19, din București) și Cristian Mangra (Școala Centrală din București). La pregătirea lotului de juniori au participat și profesorii Cristian Lazăr, de la Colegiul Național din Iași, și Lucian Petrescu, de la Colegiul Tehnic Henri Coandă, din Tulcea.
Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (OBMJ) este o competiție anuală destinată elevilor din statele situate în regiunea balcanică. La ediția din acest an a OBMJ au participat 66 de concurenți din 11 țări. De asemenea, au fost prezente, cu statut de invitat, echipe din 7 țări din afara zonei balcanice.

Distribuie acest articol!