Despre educație s-a scris mult, constant și metodic. Într-adevăr, a fost și rămâne o temă de actualitate, pe care pedagogia a definit-o drept o formă de comunicare interumană, prin care sunt transmise valori, experiențe de viață și un comportament social, de la o generație la alta. De fapt, educația implică un ansamblu de influențe manifestate sistematic și planificat, mai ales în instituțiile de învățământ. Educația, indiferent de vârsta copilului, presupune stabilirea unor obiective, principii, metode și forme de organizare, care au drept scop fundamental formarea personalității umane.
Un om educat, în sens pedagogic, reușește să socializeze și să se individualizeze ca ființă umană, însă doar după ce parcurge cele trei dimensiuni, pe care le identificase și Jean Thomas, în eseul analitic și de sinteză Marile probleme ale educației în lume, apărut la EDP, 1977: educația formală (școlară), nonformală (extrașcolară) și informală (spontană). Fiecare dintre acestea acționează simultan, dar și separat, creând premisele necesare realizării obiectivelor educaționale în școală și în afara acesteia, în familie, în mediul socio-cultural și profesional, cu ajutorul mass-media și, în general, prin civilizația urbană și rurală. Școala contemporană se află astăzi la confluența acestor obiective, întrucât ea este obligată să le integreze pe toate în educația elevilor, iar aceștia trebuie să aibă posibilități suficiente de a opta pentru informațiile de care au nevoie și pentru tipul de educație corespunzător.
Educația reală înseamnă reforme școlare, planuri, programe de învățământ și manuale competitive și aplicabile în mod concret, informații utile și practice. În zilele noastre, educația este centrată pe sintagma „copilul trebuie să fie“, ceea ce înseamnă că acesta, pe măsură ce devine „educabil și educat“, își pune în valoare energia, cunoștințele, personalitatea în formare, în mod prospectiv, deoarece educația se realizează pentru toată viața. Societatea viitorului, în mare parte tributară tehnologiilor de vârf, va avea nevoie de oameni educați în direcția unei pregătiri socio-profesionale performante, singura în măsură să facă față nevoilor economiei de piață, dar și evoluției școlii, ca factor educațional esențial.
Lumea contemporană, deci și factorii educaționali (familia, școala, societatea etc.), se află în fața unor provocări generate de transformările pe care le constatăm zilnic și care, de cele mai multe ori, nu depind de noi, dar le simțim. Așa se explică necesitatea de a schimba ceva de fond în metodele educative practicate în familie și în școală, pentru că generația actuală este alta decât cea de acum o jumătate de secol. Trebuie să modificăm concepția asupra abordării atitudinii față de copii, pe categorii de vârstă, fiindcă și copiii ne percep pe noi, adulții, altfel, din perspectiva unui alt mod de a fi educați. Dacă societatea actuală este una de tip informatic, se înțelege de la sine că educația trebuie să se adapteze acestei caracteristici, printr-o educație flexibilă, mobilă, mai ales în ceea ce privește profesiile, apariția unor discipline școlare „de graniță“, care vor avea impact asupra conținuturilor și metodologiilor aplicate în școli.
Educația de azi nu trebuie să fie doar formală, ci preponderent informală și formativă, practic-aplicativă, modernă. De aceea, creșterea eficienței educației contemporane trebuie să se bazeze pe abordarea interdisciplinară, introducerea unor discipline noi de studiu, care să ducă la formarea de noi atitudini față de școală și față de societate. Prin urmare, de mare însemnătate vor fi spiritul creativ și inovativ, dorința de a veni în întâmpinarea trebuințelor elevilor, prin acțiuni și metode pragmatice. Scopul educației este acela de a forma oameni competenți, care să aibă valori personale credibile, atitudine realistă și fermă. Școala românească de astăzi, din păcate, nu și-a dovedit suficient eficiența educațională, din moment ce generația actuală pare „pierdută“ în superficialitate, dezinteres față de pregătirea individuală, nepăsare față de problemele reale ale lumii în care trăim cu toții, un nonconformism pregnant și uneori riscant. Educația autentică nu se face în salturi sau ocazional, ci trebuie să fie un proces permanent și de durată, care să implice toți factorii decidenți, indiferent de nivel. Educația înseamnă echilibru și constanță, reformă reală și de profunzime, regândită în funcție de schimbările la care suntem martori și care ne afectează existența. Instituțiile de resort, cadrele didactice, familia și societatea sunt tot atâtea „pârghii“ de sprijin pentru desfășurarea și realizarea unui proces educațional adevărat și eficient. Nu vom putea obține nimic durabil dacă elevul nu va deveni „educabil“, adică receptiv la influențele educative exercitate și îndrumat cu discreție, dar ferm. Doar așa se va forma și apoi se va maturiza, încât să devină adultul activ de mâine, cu un ideal de viață conturat precis, de care societatea are nevoie, educația având rolul determinant. În acest sens, este nevoie de tot mai multe proiecte în mediul școlar, programe care să ofere deschidere elevilor, încredere și susținere în manifestările lor culturale.
Un bun exemplu este Școala Încrederii – proiect implementat și la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, la inițiativa doamnei director Ionela Neagoe, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Mind Education și Transylvania College – ce presupune abordarea unei noi perspective asupra învățării, prin crearea unui climat prietenos, astfel încât elevii să se exprime liber, să aibă inițiative, să primească sprijin pentru elaborarea și organizarea unor proiecte ilustrative pentru bagajul de cunoștințe, aspirațiile și preocupările lor. Parcursul lor academic este încurajat de adulți, profesori și părinți, care oferă îndrumare și lasă loc, în același timp, resurselor individuale ale elevului pentru a-și construi parcursul școlar în acord cu viziunea despre propriul viitor. Astfel, elevii Colegiului Național Gheorghe Lazăr sunt preocupați să organizeze cluburi școlare, pentru a pune în valoare cunoștințele, aptitudinile și valorile dobândite, realizând totodată segmentul care se dovedește cel mai greu de construit în școala românească: aplicabilitatea cunoștințelor. Elevii organizează și conduc activitatea unui club, elaborează planul de lucru, stabilesc membrii, propun activități menite să conducă la atingerea scopului propus, implementează acțiuni de promovare a clubului, în funcție de profilul/domeniul abordat, caută sprijin și/sau sponsori, colaborări cu persoane fizice sau juridice, implicând astfel toți factorii sociali esențiali în educație. Activitatea unui club este permanent orientată spre o finalitate: organizarea unor seminarii cu specialiști în sprijinul elevilor interesați de domeniul respectiv, realizarea unor expoziții, publicații, realizarea unui spectacol, colectarea de bunuri pentru scopuri caritabile etc. Toate acestea sunt posibile numai într-un climat competitiv și armonios. Școala Încrederii este o comunitate în care elevii învață din greșeli, acceptă provocările depășind limita de confort, valorifică influențele adulților din jurul lor, își descoperă și consolidează punctele forte, conștientizează vulnerabilitățile.
Așadar, elevii de azi trebuie educați în spiritul libertății de a alege, prin asumarea responsabilității de a evolua, prin implicare în propria formare. Trebuie investită în ei acea încredere care să conducă apoi la autonomia deciziilor pentru propriul viitor. Nu se poate altfel; avem nevoie și au nevoie de acea „școală a încrederii“ care-i învață, printr-o educație globală, să aibă determinare, independență cât trebuie, libertate de acțiune, creativitate în pregătire și acel cumul de cunoștințe teoretice și practice, necesare unui om educat pentru „a fi“, nu pentru a se pierde în anonimat. Educația se obține prin eforturile familiei și ale școlii și se demonstrează la școala vieții.
Prof. Alina Vișan Nicolae – Colegiul Național Gheorghe Lazăr București
