S-ar zice că e un act de rutină: Strategia națională de cercetare, inovare și specializare inteligentă 2022-2027, adoptată prin Hotărârea Guvernului României nr. 933/2022. Încă o strategie, pe lângă atâtea altele, inclusiv dintr-acelea cărora, ca reacție la pericolul tocirii (ca să nu zicem compromiterii) termenului, li se pune o foiță de „proiecție“, „viziune“, „plan“ ori „masterplan“. În cazul de față, sunt motive să fie ceva de perspectivă cu substanță promițătoare. Pe deasupra, este și de interes, pentru că drumul spre societatea cunoașterii, cu ocupațiile viitorului, e deschis.

Cam toate ofurile și dezideratele domeniului cercetării și inovării românești s-ar zice că se concentrează în actuala strategie, care le numește și pe care e de înțeles că își propune să le atace. Spune ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja: „Cercetarea și inovarea trebuie să fie vârf de lance pentru dezvoltarea României. Documentul adoptat astăzi de Guvern este mai mult decât o simplă strategie; este, în fapt, o viziune de creștere economică a țării, pe baza investițiilor cu valoare mare adăugată și productivitate accelerată. Punem accent pe meritocrație, pe recunoașterea performanței cercetătorilor individuali și a organizațiilor de cercetare pe baza unor evaluări obiective, cu indicatori și criterii transparente. Principiul de la care plecăm este mai bine mai mult pentru mai puțini, decât mai puțin pentru mai mulți, ceea ce implică prioritizarea investițiilor, recunoașterea excelenței și șansa României de a pune în valoare resursa umană de top. Această strategie aduce, totodată, o deschidere către parteneriat cu mediul privat și internaționalizare. Urmărim nu numai accesul la fondurile Orizont Europa, ci și îmbunătățirea continuă a condițiilor și infrastructurii de cercetare, inclusiv pentru a atrage cercetători români din diaspora și cercetători străini de top. Dorim ca România să fie o opțiune clară pe harta cercetării mondiale. Nu în ultimul rând, un reper fundamental al acestei viziuni este transferul de tehnologie, know-how și inovare către mediul privat românesc“.

Consultări cu Academia Română, universități, mediu privat

Strategia oferă fundamentarea teoretică pentru dezvoltarea domeniului de cercetare-inovare în orizontul 2030. În același timp, „este puternic corelată cu Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030, contribuind direct la ținta privind «Întărirea cercetării științifice, modernizarea capacităților tehnologice ale sectoarelor industriale; încurajarea inovațiilor și creșterea semnificativă a numărului de angajați în cercetare și dezvoltare și sporirea cheltuielilor publice și private pentru cercetare și dezvoltare». Mai mult, prin Obiectivul Specific – Conectarea activităților de cercetare și inovare cu provocările societale – Agenda Strategică de Cercetare, Strategia națională de cercetare, inovare și specializare inteligentă susține contribuția științei și cercetării la adresarea provocărilor dezvoltării durabile, conținutul acestei agende reprezentând o contextualizare a acestor provocări pentru România“.

Este de reținut, încurajator pentru nivelul și autoritatea științifică a documentului, sublinierea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării că la baza elaborării se află consultări și parteneriat între experți ministeriali, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), organizații de cercetare, Academia Română, exponenți din mediul academic și din mediul privat.

În calitate de inițiator și autor, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării definește obiectivul strategiei, acela „de a recunoaște și susține excelența, de a recompensa performanța, de a stimula dezvoltarea colaborării între mediul public și cel privat. Știința, inovarea și antreprenoriatul de inovare vor constitui modele de succes pentru dezvoltarea sustenabilă a României în context local, național și internațional“. Totodată, strategia „prevede explicit ambiția României de a deveni un actor important în circulația talentelor, o destinație gazdă pentru cercetători de excelență și inovatori. Aceștia urmează să beneficieze de un ecosistem de inovare atractiv, care susține antreprenorii și riscul, de facilități și programe de cercetare care să-i provoace, dar și de un mediu cultural și natural de excepție“.

Universitățile nu reprezintă nici un sfert din personalul de cercetare

Structural, Strategia națională de cercetare, inovare și specializare inteligentă are patru obiective generale:

• OG1 – Dezvoltarea sistemului de cercetare, dezvoltare și inovare;
• OG2 – Susținerea ecosistemelor de inovare asociate specializărilor ­inteligente;
• OG3 – Mobilizare către inovare;
• OG4 – Creșterea colaborării europene și internaționale.

Fiecare obiectiv general are o serie de obiective specifice, la rândul lor, în parte, cu direcții de acțiune. Obiectivul general privitor la dezvoltarea sistemului de cercetare are ca prim obiectiv specific (OS1.1.) „creșterea numărului și a competențelor științifice ale cercetătorilor în ecosistemul de CDI din România prin formarea și atragerea talentelor în cercetare“ și pornește de la date statistice care arată reprezentarea precară cantitativ a domeniului la nivelul populației în general și nivelul mediului academic-științific. Dincolo de sugestia discutabilă gen (printr-o formă clasică adaptată) „până când să n-avem și noi cercetătorii noștri?“ privind ponderea personalului de cercetare în totalul populației ocupate, este de reținut semnalarea că „sunt decalaje semnificative față de media UE în ceea ce privește structura personalului C&D pe sectoare. Astfel, din totalul personalului C&D (echivalent normă întreagă), sectorul de afaceri reprezenta, în 2019, doar 37% (comparativ cu media UE de 58%), sectorul guvernamental 39% (față de 11% în UE), iar universitățile doar 24% (față de 30% media UE). Mai mult, numărul normelor de cercetare din universități este asociat preponderent procentului de cercetare din cadrul normei didactice, existând foarte puțini cercetători cu normă întreagă“.

Posibilitatea, deocamdată, abia enunțată prin Legea învățământului superior, ca universitățile să integreze prin absorbție institute de cercetare e de așteptat să schimbe ceva în bine. Cinstit vorbind, perspectivele de concretizare sunt mici, având în vedere anteceden­tele: ideea potrivit căreia cercetarea este normal să se facă dominant (dacă nu exclusiv) în universități apare periodic și dispare fără urmări.

Dată fiind această situație, dintre acțiunile preconizate pentru îndeplinirea OS1.1., referitor la dezvoltarea sistemului de cercetare, atrag atenția cele având ca scop creșterea numărului de cercetători, îndeosebi, prin „acordarea de granturi tinerilor cercetători pentru integrarea acestora în cadrul organiza­țiilor de cercetare-dezvoltare, prin intermediul unor programe instituționale de întărire a acestora în procesul de cercetare; acordarea de granturi dedicate tinerelor echipe de cercetători, precum și susținerea specifică a componentei de cercetare pentru medicii clinicieni; creșterea performanțelor generale ale cercetătorilor prin stimularea și susținerea participării acestora la formare profesională“.

Angrenării doctoranzilor în cercetare îi sunt prefigurate căi promițătoare, cum ar fi „susținerea parteneriatului între universități, institutele naționale de cerce­tare-dezvoltare și institutele Academiei Române și organizațiile private, care fac cercetare în desfășurarea programelor de formare doctorală, pentru valorificarea resurselor existente – oameni și infra­structuri; susținerea accesului doctoranzilor la stagii de pregătire în străinătate, în grupuri și în laboratoare de cercetare de excelență; implicarea cu normă în­­treagă a doctoranzilor în activități de cer­cetare care să asigure un nivel competitiv al burselor doctorale; creșterea substanțială a implicării doctoranzilor în proiecte de cercetare. Vor fi susținute parteneriate de cercetare public-public și între organizațiile de cercetare și mediul privat, care să asigure excelența în formare, și se vor stabili mecanisme care să permită corelarea între alocarea de posturi de cercetare dedicate doctoranzilor în proiectele de cercetare și înrolarea acestora în cadrul școlilor docto­rale; promovarea de parteneriate între organizațiile de cercetare din sistemul public și mediul privat, pentru desfășura­rea de programe doctorale, pentru valori­ficarea din punct de vedere economic a rezultatelor obținute în cadrul acestora și pentru facilitarea accesului pe piața muncii a absolvenților de studii doctorale“.

Evaluarea obiectivă a celor care „produc“ cercetare rămâne un deziderat

Alte obiective strategice specifice pentru atingerea obiectivului general de dezvoltare a cercetării românești sunt:

• OS.1.2. Asigurarea tranziției către știința deschisă și facilitarea progresului în cercetarea științifică de excelență;
• OS.1.3. Creșterea competitivității or­ganizațiilor de cercetare.

Situația actuală de la care pornește strategia este că „în România, există un număr mare de organizații publice de cercetare cu număr mic de cercetători, ceea ce induce costuri administrative ri­dicate, lipsa masei critice și competitivita­tea scăzută în competițiile internațio­nale; toate acestea se reflectă printr-o prezență modestă în clasamentele internaționale“. Dovezile aduse în acest sens sunt că „în 2020, România are o singură universitate în top 1000 Shanghai Academic Ranking of World Universities clasamentul general. Poziția organizațiilor din România în clasamentul Scimago s-a deteriorat: dacă în 2014 România se poziționa în primul sfert (25%) al clasamentului pentru un număr de 20 de domenii, în anul 2019 acest număr a scăzut la 17“. Datele cele mai noi arată că situația nu s-a schimbat nici la nivelul anului în curs: și în ediția la zi, din 2022, a Topului Shanghai, România tot o singură universitate are, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Principala acțiune pentru ameliorarea stării din acest moment privind competitivitatea unităților de cercetare de la noi vizează „crearea unui sistem de evaluare a performanței tuturor unităților și a instituțiilor de cercetare-dezvoltare de drept public în vederea asigurării comparabilității indicatorilor și a rezultatelor acestora. Toate unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare de drept public vor trece periodic prin evaluarea externă a performanței, în acord cu o serie de indicatori specifici fiecărei entități, ca bază a finanțării instituționale. Evaluarea va face recomandări privind dezvoltarea și va asigura încadrarea în clase de performanță. Finanțarea instituțională competitivă facilitează dezvoltarea instituțio­nală și calea spre excelență. Trecerea unei entități dintr-o clasă în alta va fi posibilă ca rezultat al evaluării externe“.

• OS.1.4. Modernizarea și utilizarea eficientă a infrastructurii CDI prin facilitarea accesului deschis și asigurarea sustenabilității acesteia;
• OS.1.5. Conectarea activităților de cercetare și inovare cu provocările societale – Agenda Strategică de Cercetare.

Agenda Strategică de Cercetare este fundamentată pe „un set de șase domenii care vizează provocări societale, fiecare având asociate câteva zone de impact cu descrieri extinse:

• Digitalizare, industrie și spațiu;
• Climă, energie și mobilitate;
• Hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu;
• Sănătate;
• Cultură, creativitate și societate in­cluzivă;
• Securitate civilă pentru societate.

Articolul integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 32-33