Ciudată soartă mai are și Centenarul: de la Guvern la Ministerul Culturii, de la Minister înapoi la Guvern. Se pare că nu prea ştim ce să facem cu istoria noastră şi cu memoria ei. O pasăre administrativă, de la o instituție la alta, în ritmul seismelor guvernamentale. Nu avem nicio garanție că peregrinarea, o tristă bejenie a aniversării unui an glorios al istoriei noastre, se va opri aici. Pe fondul instabilității politice naţionale, de mirare chiar şi pentru Bătrâna Europă, care a văzut multe la viaţa ei, lucrurile se pot schimba de la o săptămână la alta, ba chiar de la o zi la alta.
Celebrarea momentelor istorice de acum un veac ar trebui să se situeze deasupra „micilor pasiuni“ şi cutremure din agora politichiei dâmbovițene. Dacă nu ne putem ridica, noi cei de acum, la înălțimea marilor politicieni şi cărturari care au împlinit idealul național de secole al românilor, Marea Unire, să fim măcar vrednici de a respecta memoria simbolică a evenimentelor epocale ale istoriei noastre!
Dacă nu putem construi în continuare, pe modelul iluştrilor noştri înaintași, o țară nouă, măcar să celebrăm cu responsabilitate, cu decență și recunoștință marea înfăptuire de acum o sută de ani, împlinită prin jertfa de sânge a milioane de români, ţărani în copleşitoarea lor majoritate, prin geniul, vizionarismul şi patriotismul elitelor de atunci, în frunte cu marele om politic Ion I. C. Brătianu. Şi încă ceva: dacă artizanii şi corifeii actelor istorice de acum un veac ar fi fost la fel de şovăielnici precum decidenţii de azi, dacă ar fi probat aceeaşi obscură şi confuză abordare a faptelor, probabil că astăzi nu am mai fi avut ce să aniversăm pe scena istoriei.