
Toți elevii din România sunt invitați să participe la competiția Bebras International Challenge (Săptămâna Bebras), 1-7 noiembrie, eveniment global al cărui obiectiv este „să introducă elevii de toate vârstele în domeniul gândirii computaționale și să îi atragă spre informatică”. Înscrierile elevilor se fac în perioada 11-17 octombrie.
Organizatorul național este ECDL, autoritate de certificare a competențelor digitale, care ne informează că „participarea la această competiție le oferă elevilor oportunitatea de a-și testa abilitățile logice și de calcul, prin intermediul diferitelor tipuri de probleme amuzante, dar și provocatoare. Competiția se desfășoră exclusiv online în cadrul fiecărei unități școlare, sub supravegherea unui profesor. Participarea la acest concurs este gratuită pentru toți elevii”.
Competiția se desfășoară la patru categorii: Benjamin (clasele V și VI), Cadet (clasele VII și VIII), Junior (clasele IX și X), Senior (clasele XI și XII).
Sunt așteptați să se întâlnească online concurenți din 55 de țări. La edițiile anterioare, din România au participat în total peste 65.000 de elevi, din toată țara.
Competențele de gândire algoritmică și programare pot fi certificate internațional prin modulul internațional ECDL Computing (Python).
Detalii: bebras.ro





