„Cel mai cool proiect de prevenire a adicțiilor este al liceului nostru” este solganul concursului „ContrAdicția Tinerilor”, adresat elevilor de liceu, organizat de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Argeș. Concursul a fost câștigat de Liceul de Artă Dinu Lipatti din Pitești. Pe locul doi s-a clasat Colegiul Național Vlaicu Vodă din Curtea de Argeș, iar pe locul trei, Liceul Tehnologic Astra din Pitești.
Concursul a avut drept obiectiv conștientizarea și prevenția, prin acțiuni educative sub egida Consiliului Județean Argeș prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și a celorlalte instituții din cadrul ATOP, cum sunt Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul Județean de Poliție. Între parteneri s-au aflat Consiliul Județean al Elevilor Argeș și organizația de tineret Interact Club Pitești, sub egida Rotary Pitești.
Ana Stan, elevă, președinte Consiliul Județean al Elevilor Argeș: „Ne-am bucurat foarte mult să vedem implicarea tinerilor în acest proiect. Nu ne-am concentrat doar pe partea de prevenție, ci și pe creativitatea cu care tinerii pot veni pentru a combate aceste fenomene. Răspunsul stă în noi! Schimbarea stă în noi!”
Minerva Elena Rizea, profesor, Inspectoratul Școlar Județean Argeș: „Mulțumesc din partea inspectoratului școlar celor care au avut inițiativa acestei campanii împotriva adicțiilor. Noi vom continua să transmitem mai departe în fața elevilor mesajele pe care dumneavoastră le-ați transmis în cadrul acestui proiect.”
Tatiana Eftime, directorul DGASPC Argeș: „Lăsați amprentă pentru colegii dumneavoastră prin ceea ce faceți, prin puterea exemplului. Sperăm să vă avem parteneri în continuare și în alte proiecte. În orice moment simțiți nevoia să veniți către noi, vă rog să o faceți cu cea mai mare încredere. Avem nevoie de parteneri, de voluntari, de puterea exemplului dumneavoastră.”
Viorel Enache, consilier județean, președinte ATOP Argeș: „Am început anul trecut cu partea de tineri de liceu cu bullyingul, am continuat acum cu această parte, de adicții și mai ales cu prevenția lor, pentru că acest lucru intră în atribuțiile ATOP. În urmă cu 20 de ani, predam la Facultatea de Asistență Socială o disciplină care se numea dependența de alcool și droguri. Nu mi-am imaginat nicio clipă atunci că vom ajunge ca drogurile, despre care atunci știam doar din ceea ce se întâmpla peste hotare, să constituie principalul pericol. Am început să tratăm tineri dependenți de droguri care ajung la urgențe în stare gravă. Ultimul caz a fost chiar acum trei zile, când am tratat un elev venit la urgențe la Pediatrie.”
Comisar-șef Corina Georgescu, IPJ Argeș: „Ceea ce am reușit a fost implementarea acestei metode, pe care o aplică școlile din Anglia și din alte țări, de a da tinerilor posibilitatea de a găsi singuri metoda de acțiune care li se potrivește mai bine. Ca polițist și ca mamă, nu cred că tinerii ne pot dezamăgi dacă le dăm infrastructura de care au nevoie. Calapodul de la care trebuie să pornim este acela de a ni se acorda încredere nouă, ca autorități și vouă, tinerilor.”
Marius Nicolaescu, vicepreședintele CJ Argeș: „Cei care sunt cu adevărat marii câștigători sunt cei cărora acești tineri li s-au adresat. Consiliul Județean Argeș, ca de fiecare dată, sprijină astfel de acțiuni, realizate în parteneriat cu instituțiile partenere ATOP. Am înțeles că a fost o concurență acerbă, că au fost diferite proiecte, că au fost prezentate filmulețe de prevenție realizate chiar de tineri, ceea ce este foarte important, pentru că acești tineri au conștientizat problema și au acționat în mod direct chiar către colegii lor. Consiliul Județean Argeș va susține genul acesta de proiecte care să conștientizeze tinerii cu privire la pericolele acestor adicții, mai ales că ne completează activitatea derulată de DGASPC pe această linie.”